Călăream alături de Don Quijote. El era linişte, dar eu eram aceeaşi prezenţă istorică anodină. Alături de el respiram.
Capul îmi cădea greu, pe unul dintre umerii cuvântului. El se uita drept înainte. Treceam pe lângă miile de tarabe încrustate în inima oraşului.
Dintr-un dreptunghi îmi zâmbesc mii de bărbaţi. Îi adun mănunchi, în hârtii colorate şi-ntre palme freamăt şi-i agăţ de mine. De-acum sunt mai femeie. Dar Don Quijote trecea mai departe nepăsând negoţul.
Cum liniile mele nu erau aşa de drepte, mă uitam şi eu, ca mulţi alţii, într-o parte şi-n alta. O fată-naltă şi blondă şi cu unghii în culoare croşetează. Agăţ şi de-aici o fantasmă. Îi şoptesc la ureche abur "din filmele cu exorcişti". Cică să-i smulg un zâmbet. El lasă lucrurile să fie şi-arde foile deja scrise una după alta. Mă-nfior.
când pop când jingle, când baladă când femeie
De-a lungul meu se-nfăşoară freamătul şi-l murmur şi eu albă adiere alunecând până-n jos.
Între pulpe simt cum zvâcneşte animalul. Clădirile de sticlă, din jur, se cutremură, se prăbuşesc. În mine se naşte un fir de iarbă.
Alături de mine Don Quijote respiră.