Întoarcerea la ordinea tribală

Un sfert de oră pe care-l petreci încercând să asculţi blues pentru o pisică neagră. Mănânci o savarină, înghiţi un pahar cu apă, plasticul se-nfige alb în tine şi tu, lăsând timpul să se scurgă, te-ntinzi mai mult decât ţi-e plapuma, peste toate cuvintele şi rosturile.
Ora de dimineaţă mă frustrează din cauza lipsei de lumină. Atunci mă grăbesc în toate pentru a ajunge la lumină. Nu am răbdare să fiarbă apa, nu aştept să se infuzeze ceaiul. Unii oameni nu au nevoie de soare. Eu ştiu că depind de el. Nici nu vreau să mă gândesc că vin ploile. Atunci am să mă cuibăresc în toate plapumele găsibile. Pentru că nici cuvântul nu pare să-şi mai găsească rostul lui de dimineaţă cu potenţial de iarnă îndelungată.
 
De mâine, viaţa ta va arăta altfel şi, în fiecare dimineaţă te cutremură lipsa ta de consistenţă. Tu treci, câinii latră, ţi-e frică noaptea şi ziua adulmeci sferturile de oră din care ţi-e făcută acum, exactă, ritmică.
Aştepţi alt sfert de oră şi tot speri că se va ivi ceva. Mailurile curg lanţ, invitaţiile la party-uri se primesc doar dacă intri într-unul dintre noile triburi urban-promoţionale. Noua efervescenţă te cuprinde portocalie şi te-aruncă în următoarea trecere a timpului, în care diverse personaje inutile te vor încărca de o efemeră utilitate.
În fiecare zi viaţa i se conturează în sensul amorţirii generale. Nu lipsa de consistenţă ci lipsa de continuitate îi face pe unii să o ia razna. Chiar şi câinele a început să-şi roadă zgarda. L-am găsit azi dimineaţă aproape sufocându-se. Ideea de zgardă, oricât i-ar fi stat de bine în percepţia noastră, l-a făcut pe bietul câine să se trezească în spasme noaptea. I-am rupt-o eu cu totul. Chiar dacă în curte, măcar are iluzia de libertate. Personajele inutile din acest spaţiu se dovedesc a fi mereu ceva asemănător acestei elegante zgarde. Mailurile curgânde nu pot compensa ciudata trecere a timpului în sens opus efervescenţei. Starea de bine nu mai este o necesitate.
 
Lasă sfertul de oră să te deranjeze şi, eventual, vei putea să-l desfaci ca pe o conservă. Neaşteptatul iese la iveală şi reciclând şi compunând şi încercând o băută zdravănă cu unul dintre suprarealiştii deja deveniţi doar filme pe youtube. Quite psy, altminteri şi-atunci te cufunzi mai adânc în propria inconsistenţă şi-adulmeci repaosul. Au trecut deja cinci minute din timpul tău, al celor din jur şi al altor galaxii, mai posibile de răspunsuri. Cuvintele aruncate unul într-altul te-ajută să vezi dincolo de plasticul verzui care adastă nemişcat lângă tine şi sferturile tale de oră, din care vei mai fi mâncat ciocolată şi altă dată, dar care acum par insuportabile din cauza nudităţii lor absolute.
Încerc să-mi reduc pe cât posibil orice tendinţă de analizare. Totul e explicabil şi premeditabil. Aceste zile se doresc a fi exact ceea ce ce sunt. Orice formă de ajutor a fost sabotată. Orice formă de izolare a fost violată. Orice încercare de a trece peste acea condiţie intuită a fost până la urmă secţionată. Nuditatea nici nu mai intră în calcul, cu aceste forme africane.
 
Picuri de apă peste soarele care se topeşte. Astru.
Picturi topite peste fascicule istovite. Aspru.
 
Nicicum n-ai fi înţeles cum un om poate deveni atât de uşor lipsa sferturilor de oră de până atunci. Încerci să nu-ţi mai numeri înghiţiturile de apă, să laşi operetele să fie doar evantaie tremurânde şi-atunci tu-ţi continui trecerea printre eternităţi în aşteptarea ultimelor cinci minute dintr-o zi. Praful stă peste geamuri, lumina stă peste geamuri, stelele de mare cochetează cu figurinele de cristal şi-atunci îţi pare că totul e în ordine şi te retragi.
Ei bine, se pare că devenim sferturi de oră şi sferturi de oameni mai repede decât anticipat. Am să ajung şi eu să număr înghiţituri şi operete sonore, şi alarme false, şi tot tacâmul tremurând al eternităţilor care sună mai mult a sloganuri făcute în grabă de cei pe care i-a depăşit total valul avangardist al figurilor de cristal care te fac să te retragi în ordinea ta.