Stă în grădină, sub un gutui, şi mânâncă o pară. E parfumată, zemoasă, aşa cum ar trebui să fie toate perele din lume. În buzunare are prune, iar în mâna stângă, un ochean. Pentru păsări. E un soi de conte - îţi dai seama de asta pentru că e îmbrăcat ca de muzeu (sau carnaval??) - mâneci albe dantelate, pantaloni strânşi la genunchi, guler extravagant. Pantofii au toc şi catarame de argint. Strălucesc. Sabia, care
n-a intrat niciodată în carne de om, e sprijinită de gutui. Dacă ar vorbi cu noi, dar tace, domnul acesta, conte, cum am stabilit, ar spune ceva teribil de elegant, în franceză. Despre
l'âme, oiseaux, la vie, lumière, vin rouge, vol, voyage, despre pirouettes, exilé, coquilles Saint-Jacques, voluptés, poison şi
poissons. Chestiuni din acestea.
E soare. Cald. Bine. Miroase a frunze şi nectar. Mierle zboară şi tot zboară, uite acolo, în colţul din dreapta, lângă ramă. Un vierme mic şi subţire sapă în miez, fără să ştie nimic de dinţii care se apropie cu fiecare înghiţitură. Omul se îneacă. Devine vânăt şi dă din mâini, îşi loveşte pieptul cu pumnul. Se prinde de gât. Cade. E pe spate, cu ochii spre gutui şi nici un fir de păr din perucă nu i
s-a clintit din loc. Mierlele îl acoperă cu totul, dând din aripi - acum nu mai arată a cadavru de om tânăr ci a pasăre mare, fantastică, pe fond verde. Para este din soiul
Ducesa de Angouleme.
