Mail de la E: "... Sunt acuma iarăşi la locul pentru psihopaţi în rehab! Dacă o să vezi că încep să fotografiez păsărele şi apusuri de soare să ştii că de aicea mi se trage!... Nu e pic de nor pe cer, e soare sclipicios dar lumina nu răzbate nicăieri prin ferestre... Lumina pe care o caut eu este de fapt o reflexie în ferestrele clădirilor dimprejur, deci nu lumina pur calculabilă astronomic... trebuia să fi studiat acasă fotografiile vechi să ştiu precis care sunt momentele prielnice! nu mai ştiu dacă am fotografiat în aprilie-mai sau octombrie-noiembrie...".
Aici era într-o grădină suspendată, pe o fostă cale ferată aeriană. High Line Park îi zice, un loc bun, da! Cu copaci firavi crescuţi printre linii ruginite, şezlonguri de lemn şi tufe plăcut mirositoare. Primăvara cică înfloresc frumos. M-aş fi ascuns după un tufiş, să nu mă vadă (aş fi purtat haină din aia gri, lungă până la pământ şi ochelari de soare, poate şi pălărie), bun, ziceam că aş fi stat acolo şi l-aş fi pozat cum se uită gânditor-încruntat la soare. Cu un aparat pe film şi teleobiectiv (ar fi făcut clanck, clanck, dar nu s-ar fi auzit până la banca lui). Aş fi vrut să aibă şi vrăbii în jurul lui sau măcar piţigoi, dar nu poţi să ai chiar tot ce vrei într-o poză! Dacă stau bine să mă gândesc ar fi trebuit să fiu îmbrăcată în haină verde, pentru camuflaj, însă ar fi fost caraghios. Nicăieri n-am văzut fotograf în verde care să facă poze pe ascuns! Mai ştiu că E. era agasat de toţi acei turişti care se fâţâiau pe acolo. Nici mie nu mi-ar fi plăcut cu ei în cadru! Poate doar dacă acei turişti ar fi fost îmbrăcaţi în haine colorate, lungi. Nu în fâş sau haine sport! E. fiind în negru - contrastul ar fi arătat interesant.
Mail de la E: "... Mi-am luat iară cafea de la Joe, porţie mică pentru că nu pot să stau mult aicea, sunt de fapt în drum spre parcul central unde mă întâlnesc cu Sedric saxofonistul şi prăsila dânsului, Emile!... apropos, discuţia a pornit de la Sophie Calle, care povestea că pe la 17 ani, parcă, părinţii ei voiau să-i corecteze nasul prea încovoiat, după părerea lor... ea n-a vrut şi s-a tot codit până când dilema s-a rezolvat de la sine: doctorul s-a sinucis!:-)"
Îmi place de Sedric. L-aş fi pozat pe E. cu el, de la depărtare. Sau mai bine l-aş fi pozat la expoziţia Sophie Calle (sigur mustăcea a râs, uneori. Alteori nu. Aşa cred!) Ştiu că s-a uitat atent peste tot. Şi mai cred că niciodată nu ar face o astfel de expoziţie intimă - cu dezvăluiri în public.
Mesaj de la E: "Eu mă socializez iară la spălătoria comunală cu stewardesele care-şi spală dedesubturile de la Victoria's Secret! Mi-e foame, n-am apucat să mănânc încă şi lângă mine se ronţăie biscuiţi... Mă uit la maşina în care nu se învârte nika... da, hubloul nu era bine zăvorât, mi-a arătat seniorita locului! Acuma se văd clăbuci învârtiţi... În noaptea asta se schimbă ora şi la noi, deci vom fi iarăşi la cele 7 ore şi mii de kilometri depărtare... la care se mai adaugă ceva distanţe de la drumurile tale rătăcitoare!".
Clar. E simplu. L-aş fi pozat uitându-se la maşina de spălat, la clăbuci. De afară, prin geamul spălătoriei, cu un superangular. De rea ce sunt, nu l-aş fi fotografiat vorbind cu acele stewardese, deşi ceva îmi spune că i-ar fi plăcut să aibă o astfel de fotografie. Aşa! Nu ştiu de ce scena îmi aduce aminte de picturile lui Edward Hopper. E posibil ca în timp ce rufele se storceau cu 1.400 de rotaţii pe minut şi-mi scria mie să fi ascultat la căşti Sting, Englishman in New York, dar nu sunt sigură. Mda. Şi mai vreau să spun că după ce aş fi developat filmele şi le-aş fi scos pe hârtie m-aş fi dus pe furiş în cafeneaua în care aş fi ştiu că e atunci, aşezându-mă pe scaun - ar fi fost şocat că sunt acolo, când el mă ştia acasă, în Braşov - Văzând fotografiile i s-ar fi făcut un pic teamă de mine, dar am fi râs împreună:) Am fi mâncat îngheţată cu brandy şi rom şi cu nuci şi un pic de fistic; mi-ar fi povestit câte în lună şi-n stele. Şi tot nu i-ar fi venit să creadă ce am făcut!
