Colectă de ghivece

Era odată un om care stătea desculţ la geamul lui de la bucătărie, în timp ce cafeaua îi dădea în foc. Fuma. Sau poate că nu, nu ştiu. Nimeni nu l-a întrebat, în nici un caz eu. Stătea acolo şi se uita la trecători. Era soare, aproape bine. Mâncase juma` de măr şi-un biscuit mare, nici prea dulce, nici sărat, cu nuci, susan şi stafide. Nimic deosebit, nu? Aşa fac mulţi. Poate şi tu, care citeşti acum. Uneori priveşti necunoscuţii - unii care merg repede-repede-repede, gesticulând, certându-se la telefon cu cineva, scuipând coji de seminţe, aruncând hârtii pe geamul maşinii şi claxonând tare de tot, repetat, cu furie din aia care zice: dacă mă dau naibii jos din maşină te fac praf cretinule ce eşti, de ce nu îţi mişti hârbul din faţa mea, te fut în gură imbecilule, cine dracu` ţi-a dat carnet. No, de trecători din ăştia zic. Te uiţi la ei şi te întrebi ce rost au sau de ce se tot agită. Nu? Poate că nu.. Sper că nu eşti şi tu unul dintre ei... Treaba ta!
 
Omul de care ziceam la început stătea acolo la fereastră, normal, firesc - s-a întors şi-a salvat ce-a mai putut din cafea. Era într-un ibric roşu. A şters aragazul, s-a dus apoi pe balcon, cu cana într-o mână şi-a început să arunce cu ghivece. Aşa, dintr-o dată. Nu la întâmplare! Mereu nimerea pe cineva. Pe cine trebuia - dacă e să mă întrebe cineva pe mine. A aruncat cu muşcate, un ficus, un ghiveci cărămiziu deja ciobit, cu aloe vera, cu o petunie mică, albastră, cu un trandafir japonez aproape înflorit (era într-un vas mare de ceramică), cu trei cactuşi, o begonie pe care oricum n-o plăcea. De ăstea ştiu eu. Poate că a avut mai multe ghivece (stă în chirie - plantele nu erau TOCMAI ale lui, de fapt nu erau DELOC, dar nu mai contează). A evitat la mustaţă un câine negru, un trecător liniştit şi-un stol de vrăbii - că doar nu aveau vină. Se pare că l-a atins în ceafă şi pe un vecin mic şi chel, care dădea muzica prea tare (numai populară) şi se certa cu nevastă-sa în fiecare seară. Pentru el ambulanţa a venit mai târziu, nu ştiu de ce. Sângera în stradă, ţinându-se de-un gard.
 
Omul meu (îi păstrez anonimatul) e bine mersi. N-a primit nici măcar o amendă. Bea cafea, citeşte, iese la plimbare. Nimeni n-a putut (sau vrut!) să dovedească nimic. De 25 de zile e linişte pe stradă şi pe scară. Azi, peste câteva ore, îi duc două ghivece, că doar nu strică. Nu vrei să-i dai şi tu?