Într-o anumită zi din martie 1994 n-a mai fost aşa. S-a întâmplat la New York. Spun pe scurt, n-are rost s-o lungesc. Cineva s-a strecurat în fabrica de prăjituri care aproviziona trei sferturi din restaurantele new-yorkeze. Ulterior s-a descoperit că a intrat normal, la ora 16.45, pe poartă. Era bine îmbrăcat şi avea o mapă. Mapa e importantă! Oamenii cu mape impresionează mereu. A adus răvaşe noi, în cutii de carton uriaşe. Multe cutii. A spus că era noul furnizor, cine trebuia să semneze a semnat, apoi cei de la aprovizionare au descărcat tot şi au dus în hală. Lumea şi-a văzut de treabă şi el a plecat.
A doua zi, dimineaţa, s-a livrat noul lot de prăjituri. Peste tot. Peste tot în restaurantele mari, mici, în chioşcuri şi supermarketuri. Ce s-a întâmplat apoi, cred că aţi văzut la ştiri. Mii şi mii de oamenii care plângeau la mese, în public, sau la ei acasă, pe canapelele din faţa televizorului. Unii plângeau în taxiuri, pe aeroport, în staţii de autobuz sau în fast food-uri. Canalele de ştiri au insistat cu imagini dintr-un restaurant de lux din Manhattan. Femei elegante cu rimelul scurs, mototolind răvaşe cu unghiile lor lăcuite. Bărbaţi cărunţi, cu Rolexuri, cu faţa trasă şi ridurile lăsate până la bărbie - asta arătau. Pe CNN, ABC, Fox News, peste tot. Chelnerii nu păreau să priceapă nimic. Se holbau, aşa cum ne uitam toţi la ştiri. Doi bărbaţi, din cartiere diferite, s-au aruncat de la etaj. S-a aflat apoi că au lăsat în urmă cutiile goale, comandate prin telefon - unul primise tăiţei de orez şi pui cu susan, altul pacheţele de primăvară. Amândoi mâncaseră şi prăjituri norocoase. S-a văzut la autopsie. Primul îşi lăsase copilul să se joace cu nişte cuburi lego. A sărit desculţ. Cel de-al doilea s-a aruncat imediat după ce soţia l-a întrebat cu ce cămaşă vrea să se îmbrace a doua zi. Atunci avea pe el un tricou albastru cu Chicago Bulls.
Cel mai mult m-a impresionat o fotografie din revista Life - doi muncitori în salopete şi-o tipă machiată strident au fost pozaţi de afară, prin geamul unui fast food. Plângeau în hohote, cu feţele schimonosite. Chelneriţa le turna cafea stând cu gura larg căscată. Uitase ce face aşa că toată cafeaua aia multă se scurgea din cană pe masă şi pe jos. Nu ştiu de ce m-a luat cu frisoane. Femeia care plângea era rujată puternic şi avea cercei mari de tot, care îi atârnau până la umeri. Fotografia era pe două pagini, pe lat, fără explicaţie. Doar imaginea, atât. Într-un colţ au publicat şi cele trei răvaşe pe care le găsiseră în prăjiturile lor norocoase.
