Marele şoc - dezamăgirea lor... dezamăgirea mea

Recent, pe la sfârşitul lunii martie 2004, în România s-a produs pe neaşteptate un ciudat cutremur în rândurile intelectualităţii române, liberă şi democratică. Ei bine, a fost lansată în România această carte: Marele şoc din finalul unui secol scurt. Despre comunism, postcomunism, democraţie // Ion ILIESCU în dialog cu Vladimir TISMĂNEANU (Prefaţa de prof. Dinu C. Giurescu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, 500 p. + 12 p. cu fotografii.)

S-a manifestat şi încă se manifestă acest ciudat seism (totuşi tipic polihistorismului românesc ce duce la lăutarism, cum bine zicea C.Noica în al sau "Modelul Cantemir"), având ca motivaţie sentimentală şi cultural-politică aşa-zisa trădare a intelectualităţii române de către binecunoscutul filosof în ştiinţe politice, profund anticomunist şi clar declarat liberal, americanul de origine română, Vladimir Tismăneanu. Care trădare?! Ei bine, repet, trădarea lui Vladimir Tismăneanu faţă de intelectualitatea română liberă şi democratică a anului 2004. Sau, cel puţin a unei bune părţi a ei. Care trădare?! Ei bine, reiau, pe scurt, aşa, à la Nea Iancu Caragiale, trădarea printzipurilor luptei eroice a domniilor lor, cei mai sus numiţi, pentru o sotzietate democratică şi tzivilă şi deschisă şi... lipsind cu desăvârşire etc.

Mare dezamăgirea domniilor lor... Şi, imediat s-au năpustit aşa, cam suspect de înfometaţi şi furioşi de înfometaţi ce erau de aşa un subiect gras numai bun de uns ratările... Da, s-au năpustit şi au umplut paginile presei locale şi naţionale cu articole-dezamăgiri-jalbe, bine garnisite şi cu discuţii - bârfele sofisticate în tot felul de cercuri ameţitor elitiste...

Nu mai vorbesc despre e-mailurile primite de unii ca mine, adică, vezi Doamne, uite, mai tu, prietenul sau - uite ce ne-a făcut amicu' Tismăneanu în care noi ne puneam speranţe atâtea ... bla, bla, bla, sau words, words, words, cum zicea Shakespeare.

Domnilor români intelectuali radicali, moderaţi sau conservatori, de stânga, de centru sau de dreapta - daţi-mi voie să vă răspund simplu: dezamăgirea voastră este dezamăgirea mea:... că până la urmă aţi ajuns să împliniţi nu numai profeţia lui C. Noica (mai sus amintită), dar şi tristeţea lui Petre Ţuţea, care zâmbea hâtru: ...inconfundabil este talentul romanului de a se afla în treabă...

Dar vorba lungă duce la sărăcia mai înainte notată. Aşadar, iată, sub forma de întrebări câteva argumente/dovezi, practic irefutabile, despre inexistenţa vreunei trădări a lui Vladimir Tismăneanu faţă de domniile voastre, făptuită prin apariţia acestei cărţi, "Marele Şoc":

În primul rând, în mod evident, nu aţi citit această carte. Ea este un document istoric şi politologic absolut necesar istoriei şi ştiinţelor politice în România de astăzi, de mâine şi pentru totdeauna. Ion Iliescu şi formaţiunea sa politică PSD au dominat politic 14 ani România şi încă domină politic România. În mod firesc deci, dacă vreţi să aveţi o imagine completă şi reală a tranziţiei postcomuniste în România, trebuie să studiaţi sursa autentică... Vedeţi domnilor vreo trădare în acest act ştiinţific? Măcar să fi frunzărit această carte...

Din momentul emigrării sale din România (1981), apoi stabilirea în SUA(1982) şi până în prezent, 2004 - biografia şi opera lui Vladimir Tismăneanu sunt dovezi irecuzabile ale faptului că Vladimir Tismăneanu a fost şi este mereu identic cu sine-însuşi moral şi profesional, dar şi politic. Nu există absolut nici o dovadă în existenţa sa care să confirme trădarea înfierată de domniile voastre. Cunoaşteţi biografia şi opera lui Vladimir Tismăneanu ?

Cum poţi acuza de trădare a idealurilor democraţiei, pe cel care este autorul monumentalei cărţi: "Stalinism for All Seasons / A Political History of Romanian Communism" (editată în toamna lui 2003 de prestigioasa "University of California Press") - cartea fiind considerată în mod unanim şi de critica americană, dar şi de către specialiştii români, o capodoperă a ştiinţelor politice privind comunismul românesc, dar implicit şi cel est-european?! Iar această masterpiece a apărut în SUA cu doar câteva luni înainte de incriminatul volum al discuţiei noastre... Şi-a schimbat autorul rectitudinea morală şi crezul politic aşa, peste noapte ? !

Vladimir Tismăneanu este un politolog american de origine română. Subliniez, american. NU român. Şi fiind astfel de vreo 20 de ani, şi fiind "Profesor Distins" (Distinguished Scholar Teacher - cel mai înalt titlu universitar american) al Universităţii Maryland şi fiind Director al Centrului Universităţii pentru Studii despre Societăţile Post-Comuniste şi fiind autorul a numeroase cărţi şi articole de referinţă în lumea internaţională a ştiinţelor politice (pe google.com veţi afla peste 3000 de trimiteri la numele său) - nu putea rata şansa profesională de a realiza o carte ce înseamnă un câştig enorm pentru studiile sale, dar în acelaşi timp şi pentru istoria şi politologia acestei lumi. Oare dumneavoastră domnilor cunoaşteţi această diferenţă de mentalitate profesională dintre un politolog american şi un intelectual român fie el politolog sau ziarist, care mai tot timpul amestecă/implică nefiresc idiosincraziile personale în deciziile sale profesionale? (Vă asigur că nici un american fie el politolog, fie el ziarist nu şi-ar fi permis să rateze această oportunitate profesională.)

În 31 octombrie 2002, pe celebrul canal de televiziune american PBS/ Public Broadcasting Service/ în celebra serie "Frontline/World" - se difuza documentarul artistic "Frontline Romania", realizat de faimosul poet, prozator, eseist şi comentator al NPR, Postul Naţional de Radio al Americii, Andrei Codrescu. Andrei Codrescu este binecunoscut de dumneavoastră, tradus, publicat şi admirat de dumneavoastră în România. În acest documentar, ca reporter, Andrei Codrescu are o lungă convorbire cu legendarul şi extrem de periculosul naţionalist ultra-stângist (practic neo-fascist) român Corneliu Vadim Tudor, despre destinele României, despre opiniile sale ca lider politic etc. Domnilor, această convorbire extrem de jovială nu v-a ofensat, nu v-a trădat deloc - oare de ce ?

Adam Michnick a avut un celebru interviu cu generalul Jaruzelski, interviu publicat şi in România. Cu toţii aţi aplaudat acest interviu, implicit pe autorul său şi, l-aţi invitat în România, l-aţi cinstit cu mare laudă etc. Eu îmi amintesc bine aceste întâlniri...

De fapt, Adam Michnick a venit atunci în România datorită invitaţiei personale a lui Vladimir Tismăneanu, între cei doi existând asemănări până la identitate în privinţa crezurilor morale şi politice. Precum, există asemănări până la identitate între Ion Iliescu şi generalul Jaruzelski. Oare de ce l-aţi admirat pe Adam Michnick pentru interviul său şi îl acuzaţi de trădare pe Vladimir Tismăneanu pentru dialogul său? Originea română a lui Vladimir Tismăneanu îi anulează dreptul de a-şi exercita profesiunea şi prin intermediul acestei cărţi? Doar nu v-aţi aşteptat ca în dialogul său tipic savantului politolog, Vladimir Tismăneanu să aibă agresivitatea, punerea în corzi a interlocutorului, specifică interviului unui ziarist, precum Adam Michnick? Şi, încă o dată, nu uitaţi, Vladimir Tismăneanu este un politolog american de origine română; iar Adam Michnick este un ziarist polonez ...

Domnilor, deoarece am fost martor ocular, dar şi implicat activ în aceste acţiuni - pot să vă întreb şi eu, cum v-a trădat Vladimir Tismăneanu în anii începutului tranziţiei postcomuniste când prin influenţa şi recomandările sale obţinuse burse şi grant-uri substanţiale spre exemplu , "Grupului pentru Dialog Social", "Revistei 22", dar şi unora, destui, dintre cei care îl acuză astăzi, precum şi celor care constituie azi prima generaţie de politologi români moderni? Cum v-a tradat când, alt exemplu, Universitatea din Timişoara i-a oferit titlul de Doctor Honoris Causa tocmai pentru meritele sale de luptător pentru instituirea unei societăţi democratice civile în Romania, dar şi cele de fondator al şcolii moderne de ştiinţe politice în România de astăzi ?

Finalmente - vin şi vă întreb: ştiaţi că amicu' Vladimir Tismăneanu - amicu', vin şi zic, fiindcă evident, prieteni nu i-aţi fost şi nu îi sunteţi - exact în aceleaşi zile când avea loc lansarea cărţii "cuiul lui Pepelea" despre ce vorbim, adică "Marele Şoc", dar exact în aceleaşi zile se lansa în Bucureşti şi la Braşov volumul: Scopul şi mijloacele. Eseuri despre ideologie, tiranie şi mit. (Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2004), semnat de acelaşi - repet apăsat - acelaşi Vladimir Tismăneanu ? Despre conţinutul acestei cărţi, al cărei titlu vorbeşte totuşi de la sine, nu vă spun decât atât: conţine şi eseurile anticomuniste şi anticeauşiste citite de Vladimir Tismăneanu la Radio Europa Liberă...

Vă mai amintiţi ... domnilor ?

***

Credeţi că mai e nevoie să continui astfel? Eu unul... zău, mi s-a cam făcut lehamite. Însă vă prezint totuşi "Argumentul" lui Vladimir Tismăneanu aflat chiar în primele pagini ale cărţii "Marele Şoc": "Ideea unei cărţi de convorbiri cu preşedintele Ion Iliescu s-a născut în vara anului 2001. Am purtat atunci o interesantă discuţie la Bucureşti cu cel care fusese reales preşedinte al României. M-a frapat, cu acel prilej, disponibilitatea sa de a atinge subiecte considerate mult timp tabu. Ne-am revăzut la New York, în noiembrie 2001 şi am discutat lista de teme pentru un volum menit să lumineze pagini extreme de importante şi de multe ori controversate din istoria contemporană. Oricare ar fi opiniile noastre despre rolul lui Ion Iliescu în diverse episoade din istoria recentă, nu se poate contesta faptul că a fost nu o dată unul decisiv. Această carte ţine să pună în discuţie, fără inhibiţii, dar în limitele discursului conceptual politic, o biografie de excepţie, care s-a intersectat, în câteva rânduri în chip determinant, cu destinul României în ultimele decenii ale veacului douăzeci. Mai mult, opţiunile preşedintelui Iliescu vor marca dinamica vieţii politice româneşti la începutul noului secol. În ce mă priveşte, ca intelectual public, am fost în repetate rânduri un critic al guvernării FSN de după decembrie 1989, inclusiv al unora din acţiunile asociate direct cu preşedintele Iliescu. Pe de altă parte, cred că anii trăiţi în opoziţie (1996-2000), au produs în cazul domnului Iliescu schimbări de mentalitate şi comportament politic ce nu pot fi ignorate. Ca politolog, eram curios să vad în ce masură s-a produs un fenomen de învăţare politică şi, nu mai puţin semnificativ, în ce masură există reconsiderări legate de unele opţiuni şi decizii politice. Am fost întrebat: Nu te temi că prin simpla angajare în acest dialog contribui la legitimarea lui Ion Iliescu? Am răspuns cât se poate de simplu: legitimitatea unui lider în democraţie se naşte din alegeri libere, din acceptarea regulilor şi procedurilor jocului democratic, inclusiv a alternanţei la putere, nu dintr-un dialog cu un intelectual situat în atâtea privinţe pe poziţii critice. Ca analist al comunismului, consecvent ataşat valorilor liberalismului politic şi civic, am fost interesat să aflu cum vede Ion Iliescu moştenirile leninismului şi tragediile legate de experimentele utopice staliniste şi neo-staliniste. Mărturisirea sa din acest volum, despre bilanţul globalmente negativ al comunismului, mi se pare de o incontestabilă şi urgentă importanţă. Rezultatul acestor convorbiri este o carte despre iluzii, deziluzii, responsabilitate, regrete şi speranţe." (Vladimir Tismăneanu - Washington, DC 1 decembrie 2003)

Este acest "Argument" un perfect quod erat demonstrandum despre falsitatea şi aria calomniei ce definesc acuzaţiile la adresa lui Vladimir Tismăneanu. Zbigniew Brzezinski, ex-Advisor al National Security al SUA, celebrul om politic şi analist politic american, scria chiar pe coperta I a cărţii lui Vladimir Tismăneanu, "Stalinism for All Seasons // A Political History of Romanian Comunism": A penetrating and insightful ‘deconstruction' of a highly idiosyncratic offspring of the Stalinist era.

Aşadar, despre a cui trădare vorbim, domnilor?


(Articol preluat din New York Magazin - Nr. 362 - 21 Aprilie 2004)