Prefaţă
Părăsit, poetul plângea-n pălărie,Privind prelung pe poiana pustie,
Pură parodie-n ploaie plumburie.
Pasiunea pentru-o preafrumoasă,
Prea primejdioasă păcătoasă,
Pusese pe penelu-i pai
Puroi, pesimism, putregai.
Poemul poetului
Plângi, paiaţă pătimaşă!Plângi, prostie păgubaşă!
Plângi pentru-o ploşniţă perfidă!
Plângi puturoasa pălămidă!
Pârjolit, pun piper pe plagă,
Pun pelin pentru-o prea-dragă...
Paranteză
Punându-şi pe poem plaivaz,Poetul puse pana pe pervaz.
Post-scriptum... pozitiv
Povară, potoleşte-ţi para!Poetule, primeşte primăvara,
Privind păuni, petale purpurii,
Privighetori, pâraie, păpădii,
Poţi pune plânsul pe pustii!