2. Petea

Stăteam unul lângă celălalt la un concurs naţional de poezie şi ne tremurau chiloţii. Eu am câştigat premiul I, el premiul al III-a. Important e că scriam amândoi poezii, nu unul despre celălalt, ci despre natură, şi că laturile corpurilor noastre se atingeau. Era vară, el era îmbrăcat cu un tricou şi pantaloni trei sferturi, eu cu rochiţa cu care mă îmbrăcam de obicei la evenimente la care trebuia să apar în poze. Părţi ale corpurilor noastre care se atingeau şi care ne făceau chiloţii să tremure: braţe, coate, antebraţe, coapse. Aveam 14 ani şi încă nu sărutasem niciodată un băiat, dar aş fi putut să scriu un eseu de 350 de cuvinte despre importanţa gesturilor erotice în dezvoltarea armonioasă a adolescenţilor, cu care să particip la Olimpiada de Limbă şi Literatură Română şi Sexualitate Juvenilă. Faza judeţeană.

Nu ne vorbisem niciodată şi, bineînţeles, nu ne întâlnisem niciodată. Îl vedeam doar uneori, pe holurile şcolii în care mă mutasem de curând şi în care aveam să devin o tocilară. Era blond cu ochi albaştri, ca băiatul de pe ambalajul ciocolăţii Kinder. Un vis! Spun asta acum, nostalgic, pe atunci ochii mei vedeau doar paginile cărţilor lui Jane Austen de pe care desprindeau teorii despre romantism de secol XIX, nicidecum băieţi frumoşi care îmi făceau curte. Universul a găsit o cale de mijloc. Într-o seară, căsuţa mea de Yahoo! Messenger se deschide pe ecranul calculatorului şi acest timid Petea intră în viaţa mea prin intermediul cuvintelor scrise. Vorbeam pe mess aşa cum ne scriam poeziile. Emfatic, despre natură, ca doi tocilari îndrăgostiţi. La capătul acelei seri şi acelei conversaţii în care convenisem că el e Zburătorul, iar eu Ileana Cosânzeana, el şi-a declarat sentimentele iar eu am luat prima hotărâre importantă din viaţa mea amoroasă. Să ne vedem.

Dealul Pacea e un loc bucolic la marginea orăşelului nostru natal, pe care şoseaua principală îl desparte de Cimitirul Pacea, în care majoritatea familiilor îşi îngroapă morţii, iar apoi merg pe deal la iarbă verde. Acolo, tinerii îşi încep viaţa sexuală, vara, femeile noncomformiste fac plajă fără sutien, bărbaţii încing grătare, iar maşinile fac drifuri. Tot acolo, ne-am dat întâlnire, a doua zi dimineaţă. Mi-a adus amandine şi l-am rugat să îmi repete tot ce mi-a declarat în seara precedentă. Pentru că nu cred în cuvinte scrise, am spus eu. Pentru că eram o vanitoasă. "Te iubesc..." a murmurat. M-am întins în iarbă, ca izbită de trăsnet, gândindu-mă "Doamne, deci aşa trebuie să te simţi când cineva te iubeşte..." savurând raţional şi din plin acel moment de beatitudine totală, pe care nu aveam să-l mai trăiesc niciodată. Am încercat să ne sărutăm, dar ne tremurau chiloţii, de astă dată în ambele accepţiuni ale verbului. Obiectiv vorbind, există o probabilitate foarte mică să ne fi atins cu adevărat buzele în acea zi, pentru că niciunul dintre noi nu ştia cum să o facă. Ne-am ţinut de mână, în iarbă, şi ne-am jucat cu firele de paie pe care le găseam cu degetele. Am fost goniţi de o turmă de capre.

Relaţia noastră a durat şase zile, pentru că într-a şaptea mi-a spus din nou "Te iubesc!", de data asta părând serios în privinţa acestui sentiment. Mi s-a părut penibil ca nişte puşti de 14 ani să folosească astfel de cuvinte. Nici măcar în cărţile lui Jane Austen nu apăreau de mai mult de două ori. Toată îndrăgosteala s-a transformat în echivalentul logic şi raţional al acestui sentiment. Adică, o mare frică. Ceea ce regret profund, Petea a rămas blond cu ochi albaştri şi acum e fotomodel. Dacă apare în reclama de la ciocolata Kinder, promit să mă mărit cu el.



We were sitting next to each other at a national poetry contest and we had our poor panties trembled. I won the first prize, and he won the third prize. The important thing was that we both wrote poems, not about each other, but more about nature, and that parts of our bodies were touching. It was summer, he wore a T-shirt and a pair of breeches and I had the dress I was usually wearing at events where I had to appear in any photos. Parts of our bodies that were touching and made our panties tremble: arms, elbows, forearms, thighs. I was 14 and I hadn't kissed a boy yet, but I could have written a 350 words essay about the importance of erotic gestures in the harmonious development of adolescents, with which to participate at the "Literature and Juvenile Sexuality" Contest. The inter-county stage.

We had never talked and, of course, met before. I would just see him sometimes on the school corridors, in this new institution I had just transferred to and was going to become its most valuable nerd. He a was a blue-eyed blond guy, just like the boy on the Kinder chocolate bars. A dream! Surely, I just say this now, nostalgic, back then, I had eyes only for the Jane Austen books from which I was constantly learning 19th century theories of romanticism, not for hot guys who would have been courting me. The Universe, although, found a middle way. One night, my Yahoo! Messenger window opens on the computer screen and this shy Petea enters my life throughout the power of written words. We were chatting on Messenger as we were writing our poems. Emphatically, with references about nature, like to nerds in love. By the end of that night and that conversation in which we decided that he was Prince Charming and I was Rapunzel, he declared his feelings towards me and I took the first important decision in my love-life. To meet him.

The Peace Hill is a bucolic place in the outskirts of our home-town, separated by the main road of The Peace Cemetery, in which most of the families bury their dead, and then go on The Hill to have a picnic. There is the place where youngsters start their sexual lives in the summer, nonconformist women sunbathe in topless swimsuits, men prepare barbeques and cars practice all kinds of drifts. We also decided to see each other there, in the following morning. He brought me cup-cakes and I asked him to repeat the love statement he made the night before. "Because I do not believe in written words", I said. Because I was fucking vane. "I love you..." he mumbled. I laid in the grass, struck by lightning, thinking "Oh, God, so this is how it feels when somebody loves you...", fully and rationally enjoying that moment of complete beauty, which I would never be able to feel again. We tried to kiss, but we had our panties trembled, this time, in both meanings of the verb. Objectively speaking, there is a tiny probability that our lips had actually touched that day, as neither of us knew how to do it. We held hands in the grass, innocently grasping through our senses, and playing with the straws we'd find with our fingers. We were chased away by some goats.

Our relationship lasted for six days, because in the seventh he told me again "I love you!", this time looking like he meant it. It just seemed pathetic for me that some 14-year-old kids use these kind of words. Not even in Jane Austen's book had they appeared more than twice. All that "falling in love" bullshit turned into the logical and rational equivalent of it. That is, a great fear. Which I now profoundly regret. Petea is still a blue-eyed blond and now he is a model. If he dares to appear in the Kinder chocolate commercial, I promise to marry him.