Pasiunea lui Cristos - versiune canadiana

Mă duc cu prietena mea la Slujba de Înviere, trei dame bine, două soacre şi un junior.
Loc a fost destul în maşină, eu am stat cu juniorul pe saunele din spate, ne-am distrat bine, i-am dat bomboane, am comentat încet la ce se discuta, am râs amândoi.
A parcat prietena mea cam departe de biserică, toate locurile de parcare erau ocupate.
Per pedes apostolorum ne-am dus la biserica anglicană care permite şi Comunităţii româneşti să ţină slujbe.

O mare de oameni, din păcate în curtea bisericii era un felinar - taman acolo m-am instalat.
- Geta, de când nu te-am văzut!
Mi s-au înmuiat picioarele, m-au trecut toate transpiraţiile, m-am ţinut tare, dacă a putut să îndure Cristos atât pe cruce, îndur şi eu să vorbesc cu dentista noastră.
Bine că n-am leşinat, când mă duc la ea la cabinet are ce reanima.
Trupa cu care m-am dus îmi spune că încearcă să intre în biserică, mă întreabă dacă mă găsesc tot pe locul unde am rămas paralizată.
- Aici, mă găsiţi voi.
Nu puteam să strig să mă ia cu ei , să nu mă lase cu dentista.
Până la urmă a fost bine, ne-am discutat şi răsdiscutat despre progeniturile noastre, ce urmează să-i facă fiicei mele, are simţul umorului, ştie că-mi e frică de ea, a zis:
-Hai măi Geta, acum te-ai convins ca sunt şi eu creştin?
Ne-am despărţit în pace, eu am zis:
- Sper să nu te mai vad niciodată... în cabinet.