Unchiul Fram

Dau telefoane în disperare, nimeni nu răspunde, s-a umezit cablul subatlantic spre România.
Până la urmă dau de mama, răcnesc din toţi bojocii, săraca, a cam lăsat-o urechea muzicală. Vrâsta, ce să-i faci.
- Geta, tu eşti? Vorbeşte mai tare.
- Unde sunteţi toţi?
- Io-s acasă, restul sunt la nuntă.
- Ce nuntă?
- Aia de 50 de ani a unchiului tău, Avram. A venit Luminiţa din Italia şi l-a dus cu maşina şi pe el.

Măi, să fie, mă gândesc eu: pe mine încâ nu m-a dus nimeni special cu maşina din Italia. Bată-l norocul pe tata!
Merita, a făcut din casa noastră internat, mulţi nepoţi au trecut pe acolo, să aibă parte de şcoală cum trebuie.

Comunic pruncilor.
- Acum să dai telefon şi să-i spui unchiului Fram ca mă simt foarte, foarte jignită, pe mine nu m-a invitat că-s canadiancă?
Nu m-a invitat, bine, nici cadou nu primeşte!

Atât!

Unde să sun eu în satul acela unde există numai un telefon?
Mă gândesc că e invitată şi sora mea, o sun la celular, comunic.
Unchiul Fram: No, să mă ierte Laura, am uitat s-o invit, dar promit că peste 25 de ani nu mai uit.

De unde "unchiul Fram"?
Ne pregăteam de plecare în Africa, chefuri de rămas bun, mă invită nişte neamuri FSN-iste la grătar, eu politică nu discut, încep ei cu Iliescu.
Fiul meu, 2 ani şi jumătate:
- La dacu cu Iliescu! Aşa zice mami.
Reacţia - au început toţi să râdă.

Mă duc să-l prezint unchiului Avram, înainte fac instrunctaj:
- Te rog să fii politicos, te rog să nu discuţi politică.

Ajungem.
- Unchiule Fram, eu sunt polifticos, nu mai zic la dacu cu Iliescu.
Tu semeni cu nenea Mitu. (Pe vremea aia era unul la ştiri Mitu), Iaia (sora lui), a rămas acasă, e tare mică şi nu e pofliticoasă, plânge tot timpul şi nu ştim de ce. Tu cu cine o sa voftezi?
Aşa mi-am ratat eu cariera de educator.
Geta