31.05.2004
În 4 mai 2004 de la editura LiterNet se descărca al 150.000-lea volum.

Georgeta Ţiurean, din Sibiu, era cititoarea noastră care făcea această descărcare. I-am scris în aceeaşi zi iar Georgeta ne-a răspuns, la fel de prompt, şi ne-a dat permisiunea să îi facem cunoscut numele şi oraşul.

Premiul pe care l-am promis atunci era un pachet de cărţi de la Polirom, cărţi care nu erau toate ieşite de sub tipar la acea dată, dar care urmau să fie gata pentru Bookarest 2004, sub sloganul, cunoscut acum: Votaţi literatura tânără!

Mă numesc Ţiurean Georgeta locuiesc în Sibiu,
mulţumesc anticipat pentru premiu şi vreau să vă
felicit pentru site-ul dvstră
.
Mi-a plăcut de la început stilul pe care l-aţi
adoptat. Am început să-mi cumpăr cărţi şi muzică după
recomandările dvstră
.
Vă mulţumesc pentru că existaţi .

Georgeta Ţiurean a descărcat al 150.000-lea volum din editura noastră... nu aş fi început cu scrisoarea ei pentru simplul motiv că, deşi ne plac laudele, nu le facem publice, dintr-o modestie care a fost de la început crezul nostru, dar scrisoarea Georgetei este în acest moment foarte importantă pentru noi. Cei care nu sunt familliarizaţi cu computerul poate nu ştiu că o carte electronică trece prin mai multe mâini până să fie gata şi la fiecare etapă cineva munceşte efectiv, sigur altfel decât la o carte pe hîrtie, dar o muncă la fel de reală. O carte poate fi numită virtuală doar atâta timp cât este stocată undeva pe Internet, în momentul în care cineva deschide un volum textul este la fel de real ca orice text scris pe orice suport, pentru că de fapt textul este singurul lucru care contează, suportul este doar o opţiune.

Dar nu am să scriu despre munca noastră, deşi poate într-un viitor apropiat o voi face, ci despre carte în general: obiect sau concept, la acest început de mileniu a stârnit dispute aprinse pentru că ne-am trezit că nu ştim exact ce este cartea de fapt. I-am spus electronică pentru că trebuia să i se spună cumva, i se mai spune virtuală pentru că se vorbeşte de spaţiu virtual.

S-au declanşat conflicte care ar fi putut genera războaie de durată dar din fericire nu a fost aşa, povestea aceasta e altfel, Georgeta o afirmă foarte clar: Am început să-mi cumpăr cărţi şi muzică după recomandările dvstră.
Acesta este spiritul relaţiei dintre editurile de pe Internet şi cele tradiţionale. Noi, cei de pe Internet, suntem nu numai un reper cultural în sine ci şi un avanpost eficient al cărţii pe hârtie, o ştim şi suntem chiar fericiţi că este aşa. Cum altfel s-ar explica excelenta colaborare cu Editura Polirom care a lansat la Bucureşti, cu ocazia Bookarest, grupul celor şapte tineri pe care noi, la LiterNet, i-am votat cu toată inima.

Am fost prezenţi peste tot, nu numai pe afiş, la secţiunea colaboratori, ci alături de ei la toate manifestările ce au avut loc cu acest prilej. Şi a fost, de departe, cea mai profesionistă lansare de carte tânără din ultimii 15 ani: conferinţă de presă la Hilton, lansare la Lăptărie iar apoi apariţie la Romania cultural... Ioana Baetica, T.O. Bobe, Radu Pavel Gheo, Dan Lungu, Cosmin Manolache, Adrian Schiop şi Lucian Dan Teodorovici mereu împreună, la fel de emoţionaţi dar şi la fel de frumoşi, ne-au făcut să-i votăm nu numai pentru că sunt tineri dar şi pentru că scriu bine, fiecare în stilul său, toţi împreună în faţa unui public care trebuie să creadă în ei.

Simbol perfect al celor spunse de mine până acum sunt cele şapte volume, fiecare cu dedicaţie, care pleacă azi, luni 31 iunie, spre cititoarea cărţilor noastre electronice, Georgeta Ţiurean din Sibiu.

Noi îţi mulţumim Georgeta pentru că exişti, ţie şi tuturor cititorilor noştri pentru care contează cartea... oriunde s-ar afla ea...

0 comentarii

Publicitate

Sus