Lîngă apa Babilonului

În iulie 1987 Saddam Hussein celebră cu mult fast împlinirea a 50 de ani şi realegerea sa pe viaţă ca şef al partidului socialist Baas şi preşedinte al Republicii Irak. Cu acest prilej, numeroşi lideri musulmani şi şefi de state din Orientul mijlociu, Africa şi Asia îi trimiseră scrisori de felicitare, dar cel mai mult îi măguli orgoliul un cadou inedit, oferit de preşedintele Pakistanului, Muhammad Zia-ul-Haq. Darul acestuia, un pui de tigru bengalez în vîrstă de trei luni, era însoţit de un mesaj profetic: "Aşa cum acest animal va ajunge o fiară însetată de sînge, aşa şi domnia-ta să ajungi pavăza şi sabia îndreptată împotriva tuturor celor care vor să înrobească lumea islamică. Inşallah!" Saddam se bucură nespus, iubea felinele din copilărie şi îi puse numele de Saladin, în amintirea nebiruitului sultan de spaima căruia tremurase, odinioară, tot occidentul. Se interesa în fiecare zi cum îi merge şi se amuza cînd acesta încerca să-i muşte degetele ori de cîte ori îl hrănea. Fiindcă treburile statului nu-i dădeau răgaz, însărcină un ofiţer al gărzii republicane, Omar Satjany să se ocupe de animal. Omar era sunnit, de baştină, ca şi el, din Tikrit şi dovedi o pricepere neaşteptată pentru sarcina pe care o primise. La împlinirea vîrstei de un an puiul de felină ajunse un splendid exemplar de tigris panthera în greutate de 200 kg, capabil să digere la cină o jumătate de carcasă de vită. În pofida apetitului şi a ferocităţii crescînde de care dădea dovadă se dovedi un animal cu sănătatea şubredă, suferind de catar respirator şi melanodermie, astfel că un medic veterinar stătea tot timpul lîngă el. Saddam îl vizita destul de des şi se distra aruncîndu-i în cuşcă ciozvîrte de porc sau de bou strigînd: "Aşa, rupe-l, Saladin, rupe-l pe Bush! Uite-o şi pe curva de Albright... ucide-o şi pe ea!"

În timpul primului război din Golf, cînd bombardamentele aeriene dezlănţuiră o ploaie de foc apocaliptică asupra Bagdadului, cuşca în care trăia animalul fu mutată în unul din buncărele sale personale. O rachetă balistică aer-sol lovi adăpostul în timp ce Saddam se afla departe, într-unul din palatele sale, dincolo de linia ofensivei aeriene, dar Saladin scăpă cu viaţă. În schimb, îngrijitorul său fu mai puţin norocos, explozia îi smulse braţul drept şi-l lipsi de un ochi, dar nu asta îl supăra pe Saddam, ci faptul că tigrul său părea traumatizat. Stătea nemişcat în cuşcă, dormitînd şi refuzînd să se hrănească. Veterinari din toate colţurile lumii veniră să-l consulte dar niciunul nu îi găsi leac. Atunci, la sfatul celor apropiaţi, îl chemă în ajutor pe şeicul Uday Abed al-Banduri, care dobîndise de multă vreme faima că putea prevedea viitorul. Acesta privi lung animalul, recită sura Al Fatiha care avea printre altele puterea să alunge orice boală şi ceru trei fire de păr din creştetul dictatorului. Le arse într-o căţuie răspîndind fumul sub nasul lui Saladin şi-i spuse: "Fiara asta e suflul tău vital, iar acum suflul tău va sălăşlui pe veci în această fiară... cîtă vreme ea este în viaţă, puterea ta va dăinui neştirbită!" Saddam luă în serios profeţia, dar îl întrebă ce-i de făcut ca tigrul său să se hrănească şi să manifeste o vitalitate crescută, iar omul sfînt se strîmbă şi clipi, parcă amuzat de atîta neştiinţă: "Tigrului îi este dor să zburde prin junglă şi să trăiască printre semenii lui!" Atunci atotputernicul stăpîn al Irakului dădu ordine şi, într-o perioadă uimitor de scurtă, la marginea Bagdadului se construi o imensă grădină zoologică, întinsă pe sute de hectare. Favoritul său beneficie de un teren de vînătoare în care îngrijitorii mînau gazele, ciute şi alte rumegătoare, de un culcuş încăpător, tapisat cu trestie şi iarbă de mare precum şi de alte dependinţe care să-i facă şederea între gratii cît mai plăcută. Saddam petrecea aici cîte o oră pe săptămînă simţindu-se inspirat, asemenea lui Harun al Rashid să afle tot ce se putea afla despre supuşii săi fără ca aceştia să prindă de veste. În plus, nu trebuia să se deghizeze şi să se plimbe incognito pe străzile Bagdadului precum celebrul calif, oamenii săi din Mudiriyat al-Amn-al Amma (poliţia secretă) făceau toată treaba. Fumul havanelor pe care le fuma nu avea, totuşi, mireasma de mister a smirnei care ardea în căţuie prin palatele padişahilor abassizi, iar indivizii trimişi de ONU îl ameninţau mereu cu sancţiuni şi restricţionarea armelor de distrugere în masă. Degeaba aplică străvechea tactică a temporizării, în van arseră fanaticii regimului drapelul american şi efigiile inamicilor săi, în martie 2003 forţele coaliţiei internaţionale invadară Irakul, violînd, cu bună ştiinţă, prevederile Dreptului internaţional. Părăsind cuşca lui Saladin, Saddam dădu ordinul de mobilizare generală, un jihad nu-i stătea la îndemînă din pricina neîntreruptelor conflicte dintre suniţi şi şiiţi. Al doilea război din Golf începu, la fel ca precedentul, printr-o minuţioasă operaţiune aeriană, apoi a treia divizie de infanterie americană şi prima divizie de puşcaşi marini, sprijinite de brigada a doua de tancuri Abrams dădură peste cap Garda Republicană mai rapid decît s-ar fi aşteptat oricine. În dimineaţa zilei de 20 aprilie, grupul operativ condus de generalul Victor Renuart urcă pe rîul Tigris şi ajunse la periferiile Bagdadului. Imensele ziduri care înconjurau grădina zoologică îi derutară pe rangeri, care crezură că au dat peste una din cazărmile armatei irakiene dar, după un tir susţinut de mortiere, trupele căpitanului Thorpe pătrunseră în parcul plin de animale moarte sau doar schilodite şi se lămuriră. Rangerul Jordan Lee Kotwalski, de baştină din Tallulah, comitatul Lafayette, Louisiana, în vîrstă de douăzeci şi doi de ani, văzu o uriaşă siluetă gălbui-tărcată furişîndu-se printre copaci şi o prinse în vizorul carabinei sale M4A1. Încă din copilărie fusese antrenat să doboare oposumii şi veveriţele din copaci, folosindu-se de o rablă de winchester căruia i se bloca mereu încărcătorul, aşa că fu o joacă pentru el să-l împuşte pe Saladin drept în inimă.

Saddam fu capturat într-o groapă de lîngă oraşul Ad-Dawr şi executat prin spînzurare, trei ani mai tîrziu. Înainte de a i se pune laţul de gît ceru un Coran şi un trabuc cubanez. Surse neoficiale pretind că i s-a refuzat havana, iar ultimele sale cuvinte au fost: "Poporul irakian trebuie să rămînă unit pe veci şi să se ferească de iranieni!"

Rangerul Kotwalski jupui pielea fiarei dar avu mult de furcă cu serviciul poştal militar pînă reuşi să împacheteze şi să trimită trofeul, iubitei sale, însoţită de o fotografie pe care scrise atît: "Near river of Babylon love Jordy"