39.
Celebi se prăbuşi la pămînt, iar hangiul şi etiopianul se repeziră să vadă cît de rău este vătămat. Pumnalul imamului haşişimilor îi spintecase carnea umărului, dar rana nu era grozav de adîncă. Îl oblojiră cu nişte cîrpe curate ca să oprească sîngele şi chemară un hakim iscusit din Alep. Acesta îi cercetă cu luare aminte rana şi lăsă sîngele să se scurgă într-un şip, apoi îl mirosi şi-l gustă cu vîrful degetului:
"Aţi făcut bine că m-aţi chemat, effendiy, vîrful pumnalului a fost înmuiat în venin de scorpion galben, otravă care de ajunge în sînge, răpune pe cel mai zdravăn bărbat în trei ceasuri. Dar, nu vă temeţi, căci am un leac potrivit care să vă scape nevătămat!"
Şi se puse cu repeziciune pe treabă. Întîi îi dădu să bea un leac amar şi negru care curăţa sîngele, apoi unse rana cu un ir preparat din frunze de dafin, coajă de salcie şi rădăcini de omag pisate şi amestecate cu unsoare. După ce isprăvi, Celebi scoase punga şi vroi să-i plătească din plin dar hakimul se opuse:
"Nu pot primi niciun bănuţ de aramă de la cel care l-a scăpat din temniţă pe vestitul raabi Moses ben Menahem! Dacă nu vă stingheresc, am să stau o vreme la căpătîiul domniei-tale pînă leacurile îşi fac treaba şi trece orice primejdie!"
Stăpînul caravanseraiului îi făcu loc într-una din odăile ferite şi acolo, după ce rănitul se culcă într-un aşternut curat, medicul, ca să treacă mai lesnicios vremea începu să-i povestească:
POVESTEA HAKIMULUI
Află effendyi, că povestea pe care ţi-o voi spune acum este cea mai neobişnuită din cîte mi-a fost dat să aud şi s-a petrecut pe vremea tinereţii mele. Învăţam pe atunci meşteşugul medicinei şi toate ştiinţele trebuitoare vindecării oamenilor în oraşul Damasc. Atît de multă trudă am pus în învăţătura mea încît, în scurtă vreme, am deprins tainele acestei meserii şi am izbutit să îmi duc traiul din ea. Într-una din zile, pe cînd mă aflam în dugheana mea şi pisam nişte leacuri, un rob din casa valiului s-a înfăţişat dinaintea mea şi mi-a spus să-l însoţesc degrabă. L-am urmat fără prea multe vorbe şi, ajungînd noi la casa valiului, am intrat fără oprelişti. Acolo am dat de o sală mare, iar în mijlocul acelei săli de un pat minunat împodobit cu plăci de marmură şi de aur. În pat zăcea un tînăr bolnav, cu chipul atît de frumos încît cu greu îi puteai găsi perechea. Înduioşat de suferinţa sa m-am apropiat de căpătîiul lui şi i-am spus:
"Întinde-mi braţul, stăpîne!"
El mi-a întins mîna stîngă, ceea ce m-a mirat peste măsură şi mi-am zis în sinea mea: "Pe-Allah, ce lucru ciudat... acest tînăr atît de avut şi cu o înfăţişare atît de aleasă are atîta lipsă de cuviinţă întrînsul încît îmi întinde braţul stîng în locul celui drept!" Acest lucru nu m-a oprit însă să-i iau pulsul şi să-i dau un leac tămăduitor făcut din fiere de taur şi rădăcină pisată de asfodel. Din ziua aceea l-am vizitat încă o săptămînă întreagă pînă cînd m-am convins că s-a întremat şi poate să se scoale. Cînd s-a ridicat din pat i-am prescris să meargă la hammam şi să facă băi fierbinţi şi băi reci pentru ca sîngele să i se mişte mai lesnicios în trup. El m-a rugat să-l însoţesc şi, mulţumindu-mi pentru îngrijire mi-a întins iarăşi mîna stîngă. Stăpînul casei s-a bucurat nespus că îl tămăduisem pe-acel tînăr şi mi-a dăruit, pe lîngă plata leacurilor, o manta strălucitoare din brocart ţesută cu fir de aur. Cînd am ajuns la hammam, tînărul şi-a scos veşmintele pregătîndu-se de îmbăiat şi-atunci am văzut că nu avea mîna dreaptă, iar trupul îi era crestat cu urme de bici. Iar el mi-a zis:
"Iscusite hakim, nu te mira deloc văzîndu-mă în această stare căci, de ai răbdare, am să-ţi povestesc pe-ndelete care-i pricina nenorocirii mele!"
Am aşteptat pînă cînd el s-a îmbăiat şi, după ce am părăsit hammamul ne-am întors în casa valiului ca să vorbim. Slugile ne-au adus carne de berbec şi un pilaf minunat, iar după ce ne-am ospătat, tînărul a început să-mi povestească:
"Numele meu este Şamsedyn şi m-am născut în Mosul, unde familia mea este printre cele mai de seamă din acel oraş. Cum eram singurul copil al tatălui meu toată averea îmi rămînea mie, aşa că trăiam fără alte griji decît să aflu noi mijloace de desfătare. Într-o zi am mers la casa unchiului meu pe care nu-l văzusem demult şi l-am găsit tăifăsuind cu un şeic nins de ani. M-am alăturat lor şi acel bătrîn ne-a povestit că, deşi umblase vreme de cincizeci de ani prin lume, loc mai îmbietor decît ţara Misir şi oraşul Cairo nu întîlnise. Atunci s-a iscat în mine o dorinţă nestăvilită să văd şi eu locurile acelea pline de minunăţii şi nu mi-am mai găsit astîmpărul pînă cînd am pornit cu unchiul meu în călătorie. Am luat marfă de soi şi bani mulţi cu noi şi-am plecat din Mosul spre Damasc. Ajuns în acest oraş am lăsat grijile negoţului în seama unchiului meu care a vîndut mărfurile aduse şi a cumpărat altele din Damasc ca să le vîndă cu folos în Cairo. El a plecat mai departe spre Misir dar eu am rămas într-o casă frumoasă, plătind zece dinari de aur pe lună pe ea. Mă bucuram aici de toate plăcerile trupului şi risipeam bani mulţi pe băutură şi mîncăruri alese fără să-mi pese de nimic pînă am cheltuit aproape toţi banii pe care-i aveam, mai puţin cei zece dinari pentru chirie. Într-o zi stăteam pe pragul casei la umbră, destul de abătut, cînd am văzut o fecioară îmbrăcată în veşminte bogate, apropiindu-se. După salam-aleikumurile de cuviinţă, ea şi-a scos vălul lăsîndu-mă să-i văd faţa, şi mă jur pe barba Profetului dacă am văzut pînă atunci un chip femeiesc mai plin de farmec. Îndemnat de purtarea ei, am poftit-o să viziteze casa şi fata a primit de îndată. Am pus degrabă masa şi ne-am ospătat amîndoi, iar eu eram mai curînd ameţit de frumuseţea ei decît de vinul băut, simţind că o iubeam nu cu una, ci cu o mie de inimi, atît de răpitoare şi plină de nuri îi era înfăţişarea. Cum îmi arăta prin semne şi vorbe că îmi împărtăşeşte iubirea n-am mai stat pe gînduri şi ne-am culcat împreună. Dimineaţa, am vrut să mă arăt mărinimos şi i-am dat cei zece dinari de aur pe care-i mai aveam, însă ea nu a primit şi mi-a spus:
"Păstrează-ţi banii dragul meu căci eu voi veni iarăşi la tine peste trei zile. Şi, fiindcă mi-eşti nespus de drag, de data asta cheltuiala mesei cade în seama mea. Ţine zece dinari de aur pentru vin, bucate, fructe şi zaharicale!"
Aşa cum mi-a făgăduit, peste trei zile s-a întors să mă vadă. Spre mirarea mea o însoţea altă tînără fecioară şi-aceasta neasemuit de frumoasă. Iar iubita mea, după ce m-a îmbrăţişat bucuroasă de revedere mi-a zis:
"Stăpîne al meu, spune-mi găseşti că această fată este mai frumoasă decît mine?"
Eu m-am codit, însă ea a smuls rîzînd voalul şi veşmintele de pe trupul necunoscutei şi-atunci, pe-Allah, am înlemnit de uimire, căci a doua fată era atît de încîntătoare încît şi îngerului Gibrail i s-ar fi tăiat răsuflarea văzînd-o! Am umplut o cupă cu vin şi i-am întins-o necunoscutei, zicînd:
"Într-adevăr, această fecioară este mult mai frumoasă decît tine!"
Nerodul de mine, atît eram de orbit de frumuseţea tinerei încît n-am băgat de seamă pizma pe care am stîrnit-o. Iar iubita mea mi-a zis:
"Dacă-i aşa, ia-o şi culcă-te cu ea, căci ai îngăduinţa mea!"
N-am aşteptat altă îmbiere am luat-o pe tînăra aceea şi-am dus în iatacul meu unde m-am desfătat cu ea pînă-n zori. Dar iată, că, trezindu-mă, am găsit aşternuturile pline de sînge şi-atunci speriat am dat să o trezesc pe noua mea prietenă. I-am atins uşor faţa şi, spre groaza mea, capul ei s-a desprins de trup şi s-a rostogolit pe covor. Atunci am înţeles în ce încurcătură intrasem fiindcă pizma celeilalte săvîrşise o groaznică faptă. Neştiind cum să scap de necaz, am săpat o groapă în podeaua încăperii şi am aşezat trupul moartei în ea. Pe urmă, nedorind să mai rămîn în casă, am mers la proprietar şi i-am plătit preţul chiriei cuvenite pe o lună înainte. Fără o lescaie, fiindcă din toate bunurile pe care le aveam am păstrat doar un şirag de aur cu nestemate ce se găsea la gîtul moartei, am plecat în suk, cu gîndul să-l vînd cuiva. Pesemne că Şeitan m-a împins să cad în asemenea ispită, fiindcă m-am dus întins chiar la starostele negustorilor de giuvaericale şi i l-am arătat. El l-a cercetat şi mi-a zis:
"Acest şirag este fals, se vede că aurul este din cel slab, iar nestematele din el sunt şlefuite după meşteşugul frîncesc, ca să pară de preţ! Nu pot să-ţi dau mai mult de o sută de dinari pe el!"
Eu nu mi-am pierdut cumpătul şi-am răspuns:
"Da, ai dreptate, şiragul este fals, căci l-am făcut numai ca să rîd pe socoteala unei femei şi, ea murind, acum nu mi-este de niciun folos!"
Şi-am luat banii, crezînd că am scăpat de grijă. De unde să ghicesc că samasarul de staroste mă păcălise căci şiragul nu era fals şi valora de zece ori mai mult. El a dat fuga la valiul oraşului şi i-a spus:
"Preamărite, am găsit şiragul care i-a fost furat fiicei tale, mi l-a vîndut pe nimic un tînăr în suk. Mi-am dat seama îndată că el era hoţul fiindcă nu ştia ce valoare mare are!"
N-am apucat să ajung prea departe fiindcă valiul şi-a trimis străjile să mă prindă şi să mă aducă înaintea lui. Eu i-am spus aceiaşi minciună ce i-o spusesem samsarului dar nu m-a crezut:
"Acest şirag preţuieşte o mie de dinari aur şi-ai să afli degrabă preţul lui!"
Şi a poruncit gealaţilor să mă biciuiască, iar ei se năpustiră asupra mea îmi smulseră veşmintele şi începură să mă lovească din toate puterile cu biciurile. N-am mai putut răbda durerea şi socotind că era mai bine să recunosc furtul decît să fiu învinuit de uciderea fetei am strigat:
"Opriţi-vă... aşa-i, acest şirag l-am furat eu!"
Atunci gealaţii mă luară şi-mi tăiară braţul drept, pedeapsa cuvenită pentru furt şi-mi băgară ciotul în ulei fierbinte. Mi-am pierdut cunoştinţa în urma cumplitei dureri, iar cînd m-am trezit din leşin am mers la stăpînul casei în care locuisem. Acesta mi-a îngăduit să rămîn acolo şi-am zăcut trei zile în pat, chinuit de dureri şi de o adîncă deznădejde. Cum puteam să mă întorc în Mosul, fără un ban şi să mă înfăţişez neamurilor mele ciung şi năpădit de ruşine? Într-a patra zi stăpînul casei a intrat în camera mea strigînd:
"Vai, ţie, nenorocitule, au venit slugile valiului ca să te prindă fiindcă eşti învinuit că i-ai ucis fiica!"
La auzul acestor vorbe am început să tremur din toate mădularele şi mi-am zis că n-am scăpare căci toate dovezile erau împotriva mea. Am fost dus legat cobză în faţa valiului şi-acesta mi-a zis:
"Sloboziţi-l, fiindcă nu este vinovat. Pentru mîna tăiată să fie despăgubit cu toată averea starostelui negustorilor de giuvaericale!"
Fireşte că m-am bucurat, iar cînd am rămas singuri, el m-a privit cuprins de milă:
"Spune-mi cum a ajuns şiragul în mîinile tale!"
I-am povestit înde-amănuntul ce mi se întîmplase cu prima fecioară, cum aceasta o aduse pe a doua fecioară în casa mea, îndemnîndu-mă să culc cu ea şi cum o ucise cuprinsă de pizmă. Atunci valiul a început să plîngă şi mi-a mărturisit:
"Află că prima fecioară este fiica mea cea mare. Încă din copilărie ea a dovedit o fire plină de răutate şi din pricina asta am ţinut-o cu multă străşnicie. Cînd a ajuns la vîrsta fecioriei am măritat-o cu unul din nepoţii mei şi-am trimis-o în Misir, unde bărbatul ei avea o slujbă de seamă. Dacă ai fi călătorit prin acele locuri, ai fi aflat că femeile egipţienilor sunt iscusite la tot felul de desfrînări, folosind vrăjile ca să-şi împlinească dorinţele şi, de multe ori, nu le ajung bărbaţii, se îmbată cu vin şi se desfată între ele. Nu am ştire de faptele ei din Cairo dar, murindu-i soţul s-a întors în casa mea. Aici, firea ei păcătoasă a ieşit iarăşi la iveală căci nu numai că umbla cu nesaţ după bărbaţi, ba a îndemnat-o şi pe fiica mea mai mică să o însoţească în destrăbălările ei. Aşa au ajuns amîndouă în casa ta şi s-a întîmplat tot ceea ce mi-ai povestit. Acum trei zile întorcîndu-se seara acasă am întrebat-o: "Unde este sora ta, ce ai făcut cu ea?" Ea s-a prefăcut că nu ştie nimic: "Nu este cu mine, s-o fi rătăcit prin suk!" Atunci am poruncit să fie biciuită şi închisă în temniţă. Acum, cînd am primit dovada faptei sale groaznice am hotărît să rămînă acolo pînă la sfîrşitul zilelor!"
M-am cutremurat auzind acestea şi-am vrut să plec dar valiul a adăugat:
"Vorbele tale mi-au dovedit tot adevărul aşa că, te rog, rămîi în casa mea, ca un fiu al meu, căci alţi moştenitori nu am. În felul acesta, durerea mea va fi ostoită, iar tu vei fi despăgubit pentru toate nenorocirile prin care ai trecut!"
Între timp, murind tatăl meu am primit partea mea de moştenire din Mosul şi am rămas în casa valiului, iar tu hakimule, te-ai putut convinge cu ochii tăi cît de iubit şi preţuit sunt aici. Acestea am vrut să ţi le lămuresc şi să-ţi dovedesc pricina pentru care în timpul bolii mele am fost necuviincios întinzîndu-ţi mîna stîngă!
Hakimul se opri din povestit căci Celebi, amorţit de leacul pe care i-l dăduse, răsufla liniştit, semn că adormise.
ELIJAH MELEKITUL
Dis-de-dimineaţă, după ce hakimul se încredinţă că n-avea fierbinţeală iar rana i se închise, Celebi îl chemă pe etiopian şi-i spuse să-i dea cămilei de băut pe săturate fiindcă urmau să pornească iarăşi la drum.
"Încotro plecăm? se miră acesta, căci am avut azi-noapte un vis lămuritor... acum, rămîne de cîntărit dacă prevestirea este pentru mine sau pentru tine!"
Călătorul se încruntă nerăbdător, căci în pofida rănii se simţea înzdrăvenit şi gata de plecare, dar mai degrabă poţi opri şuvoiul unui torent cu o frunză decît să împiedici un schimnic să-şi povestească vedeniile.
"Se făcea, începu Melekitul, că umblam prin pustie şi-am ajuns lîngă o fîntînă secată. M-am aşezat acolo şi, cum tare mă temeam de fiarele şi jivinele necurate care umblau prin preajmă, am început să mă rog lui Dumnezeu. În vreme ce mă rugam, fîntîna a început să se umple de apă şi dinaintea mea s-a ivit un bărbat cu trupul uscat, îmbrăcat într-o cămaşă din tîrsînă aspră care mi-a zis: "Îngăduie-mi să iau apă căci tare sunt însetat, iar drept răsplată îţi voi împărtăşi din fîntîna cunoaşterii!" Privindu-l mai bine am înţeles cine este şi-am căzut în genunchi strigînd: "Lăudat fie Domnul, preasfinte Simeon, mulţumesc Cerului că te-a trimis să mă lămureşti". Iar sfîntul, după ce şi-a astîmpărat setea s-a întors către mine: "Mergi, robul lui Dumnezeu, tot înainte, către soare-răsare şi treci de trei munţi şi de trei ape adînci pînă cînd vei ajunge în satul Talanissa. Acolo se află un stîlp din piatră înalt de zece stînjeni. Iar tu, suie-te în vîrful stîlpului şi aşteaptă acolo un semn de la El. Însă, gîndeşte-te bine înainte de a purcede la drum fiindcă te-aşteaptă mari încercări!"
Eu m-am bucurat şi, aşa cum se întîmplă îndeobşte în vise, am trecut fără cazne pestre trei munţi şi peste trei ape adînci şi-am ajuns în satul zis Talanissa. Picior de om nu se aflau acolo, numai bolovăniş, case pustii şi un praf gros pînă la glezne. M-am învîrtit, m-am sucit şi în faţa mea am văzut înălţîndu-se un stîlp înalt din piatră. "Acesta e locul, mi se arată limpede, dar cum să fac să cunosc mai bine lucrarea dumnezeiască ce mi s-a arătat?" Cum-necum, am făcut rost de frînghii şi m-am suit în vîrful stîlpului. Şi-am stat acolo, fireşte, fără hrană şi fără apă, doar păsările cerului îmi ţineau de urît şi m-am rugat de dimineaţa pînă seara. De mîncat mîncam lăcuste aduse de vînt şi sorbeam roua care pica pe pietre, dar nu conteneam să mă rog. Într-o noapte pe cînd luna era de un sfert m-am trezit şi-am strigat către cer: "Cît mai trebuie să aştept, cîtă vreme mă mai încerci, Tu, Doamne?" Atunci, din senin, a început să tune şi să fulgere şi s-a pus din senin o ploaie cum nu se mai văzuse în deşert de o sută de ani. Nu ştiu ce semn mi s-a trimis în acest fel însă m-am trezit în apă pînă la brîu, căci stîlpul din piatră se topise ca şi cum ar fi fost din sare. De cînd m-am trezit, potopit de nedumeriri şi îndoieli, mă tot întreb ce înţeles are visul meu!
Celebi îl întrerupse cuprins de nerăbdare:
"Nu ştiu ce vrea să însemne acest vis! Poate că soarta ta este legată de a mea, de vreme ce puteri nevăzute mi te-au scos în cale. Dar, haide să încălecăm, căci multe leghe ne stau înainte!
Niciunul, nici altul, dintre ei, nu bănuia că visul acela prevestitor era urzeala lui Musa ibn Kabir, meşter ca nimeni altul să intre în visele celor pe care îi hăituia.
(va urma)