Poveşti de viaţă vindecătoare - Trei etaje

Eshkol Nevo s-a născut la Ierusalim în 1971. A studiat copywriting la Colegiul Tirza Granot şi psihologie la Universitatea din Tel Aviv. Astăzi deţine cea mai mare şcoală privată de creative writing din Israel şi este considerat mentorul unei generaţii de scriitori în formare.

A debutat cu un volum de povestiri, Zimmer Be-Givatayim (Demipensiune în Givatayim), în 2001, după care a publicat cinci romane: Arbaa Batim Ve-Gaagua (Patru case şi-un alean, 2004), Mishala Achat Yamina (Prima dorinţă la dreapta, 2007), Neuland (2011), Ha-Mikveh Ha-Acharon Be-Sibir (Ultima mikvah din Siberia, 2013) şi Trei etaje (Shalosh Komot, 2015; Humanitas Fiction, 2017). Toate romanele sale sunt bestselleruri în ţara natală, iar două dintre ele, Prima dorinţă la dreapta şi Trei etaje au fost dramatizate. Publicate în traducere la mari edituri din peste zece ţări (Gallimard, Mondadori, dtv, Chatto & Windus etc.), cărţile sale au fost premiate atât în Israel, cât şi în străinătate. Romanele Neuland şi Ultima mikvah din Siberia au fost recompensate cu Premiul Steimatzky, Patru case şi-un alean a fost finalist, cu titlul Homesick, la prestigiosul Independent Foreign Fiction Prize în 2009, Prima dorinţă la dreapta a fost finalist, cu titlul Wir haben noch das ganze Leben, la Kritikerpreis der Jury der Jungen Kritiker în 2011. Neuland a fost de asemenea inclus pe lista Books of the Year in Translation a cotidianului The Independent în 2014.

Eshkol Nevo a primit medalia de platină şi medalia de aur ale Asociaţiei Editorilor din Israel (2005, 2006, 2008, 2011, 2014, 2015), Premiul FFI-Raymond Wallier (în cadrul Salonului de Carte de la Paris, 2008), Premiul ADEI-WIZO (Italia, 2011). Pe lângă romanele şi volumul de povestiri amintite, este autorul unei lucrări de nonficţiune, Nifradnu Trach: Ha-Madrich La-Nifrad Ha-Matchil (Ne-am despărţit într-o doară: manualul complet al unei separări, 2002) şi al unei cărţi pentru copii, Aba Shel Amalia Nosea Le-Ostralia (Tatăl Amaliei pleacă în Australia, 2010). Romanul Trei etaje, bestseller în Israel de la publicare, în 2015, sondează abisurile relaţiilor umane, de la iubire la trădare, de la suspiciune la nevoia de apropiere, de la devotament la dependenţă. Eshkol Nevo, cea mai importantă voce a noii generaţii de scriitori israelieni, mărturisea că ideea de la care a pornit în roman i-a venit, pe de o parte, de la Căderea lui Albert Camus, iar pe altă parte de la celebra melodie a lui Phil Collins In the Air Tonight.

Un cartier elegant din Tel Aviv, un bloc construit pe trei etaje, trei familii locuind pe cele trei paliere diferite ale acestuia, trei personaje conturându-se ca personalităţi distincte, trei poveşti şi tot atâtea pretexte pentru Eshkol Nevo de a explora cele trei instanţe ale psihicului uman şi de a repune pe tapet, într-o manieră inedită, o celebră teorie freudiană.

Aşa cum spune unul dintre personajele cărţii, taina cea mai mare pe care un om o poate ascunde faţă de lume este taina vulnerabilităţii sale. Cele trei confesiuni ale romanului, făcute de Arnon, Hani şi Devora, aduc în prim-plan secrete bine păstrate, vinovăţii de nemărturisit, frustrări şi dureri vechi. Arnon îi povesteşte unui prieten despre degradarea vieţii de familie, despre zbuciumul lui nesfârşit sub umbra unei îndoieli legate de fetiţa sa de zece ani, Ofri, care a fost plecată timp de câteva ore împreună cu Hermann, un vecin în vârstă. Hani îi scrie unei prietene care locuieşte în străinătate despre singurătatea înfiorătoare în care trăieşte, în ciuda faptului că e căsătorită şi are doi copii, şi despre spectrul nebuniei de care se simte ameninţată. Devora, o fostă judecătoare impunând teamă şi respect, nu găseşte pe nimeni căruia să-i vorbească despre lupta cu fricile sale şi despre fărâma de speranţă ce-i încolţeşte în suflet după moartea unui soţ dominator, iar lunga mărturisire şi-o înregistrează pe un robot telefonic.

"În Trei etaje, naratorii lui Eshkol Nevo acoperă o gamă întreagă de sentimente, de la dezgustător la empatic, fiecare dintre ei fiind înzestrat cu o voce sigură, concretizată într-o relatare amplă, multifaţetată, care te captivează cu uşurinţă." (Publishers Weekly)

"Eshkol Nevo este un maestru al solilocviului. În romanul Trei etaje forţa lui Nevo rezidă în vocile lui. Cu un admirabil talent mimetic, cu un delicat simţ al empatiei, este un geniu al felului în care îşi pune personajele să vorbească, le distinge unele de altele, le izolează şi le înţelege în intimitatea lor." (La Lettura, Corriere Della Sera)

"Există un înalt şi rar întâlnit grad de îndrăzneală şi expunere personală în acest roman, care pune pe tapet aspectele întunecate ale condiţiei familiei israeliene. Nevo se abţine de la a miza pe latura senzaţională a poveştilor pe care le spune. Tocmai dulceaţa tonului său este cea care dă valoare vocilor cufundate în alienare, frustrare şi vinovăţie, încurajându-le să se facă auzite." (Haaretz)

Pe vremea când eram adolescentă îmi plăcea ca seara să mă plimb prin cartierele de case ale oraşului de provincie în care locuiam. Ziua se îngâna cu noaptea, oamenii îşi aprindeau luminile, se auzeau în liniştea serii zgomot de tacâmuri ciocnite, voci estompate, uneori râsete. Îmi imaginam vieţile celor din fiecare casă, motivele care îi făceau să râdă, să plângă sau să viseze. Construiam meniuri sofisticate pentru masa fiecăruia, mi-i conturam în minte în funcţie de ce puteam zări în trecere privind pe geam sau văzând o bucăţică de curte. Rareori construiam poveşti pentru vecinii mei de la bloc. Poate că îi ştiam prea bine, poate că misterul se dilua cumva din cauza pereţilor subţiri, poate că vieţile lor nu mi se păreau la fel de interesante.

Citind cartea lui Eshkol Nevo apărută la Humanitas mi-am dat seama că şi vieţile ascunse în spatele uşilor apartamentelor pot fi la fel de complicate, diferite şi de multe ori dureroase. Trei etaje, trei poveşti, mai multe destine care se întrepătrund. Poveştile personajelor lui Nevo nu sunt vesele, dar sunt profunde, surprinzătoare şi uneori tragice. În fiecare, însă, există un grăunte de speranţă. Un bărbat şi doua femei povestesc momentele care, cred ei, le-au schimbat viaţa. La etajul unu stă Arno împreună cu soţia sa Ayelet. Povestea lui este scrisă de autor sub forma unei confesiuni pe care Arno i-o face unui prieten apropiat. În centrul ei se află fetiţa lor, Ofri, şi cuplul de vârstnici din vecini - Ruth şi Hermann - care îşi asumă un rol situat undeva între bunici şi baby sitter pentru copila. La etajul al doilea facem cunoştinţă cu Hani care îşi spune povestea sub forma unei scrisori adresate unei prietene din copilărie. La etajul al treilea, Devora, judecătoarea pensionară, îi povesteşte soţului ei decedat viaţa ei de femeie singură înregistrându-şi vocea pe un vechi robot telefonic.

Fiecare poveste este legată discret de următoarea, vecinii fiind personaje periferice în poveştile celorlalţi. Un gând, un moment, o privire fugara sunt suficiente pentru a face trecerea de la o poveste la alta. Oameni cu idei, valori şi angoase diferite se regăsesc sub acelaşi acoperiş. Poveştile lor sunt interesante, dar cartea lui Nevo este mai mult decât atât. Fiecare personaj îi permite autorului nu doar să îi creeze povestea, dar şi să ne vorbească despre problemele lumii în care trăim. Relaţiile de cuplu, relaţiile dintre părinţi şi copii, dar şi însăşi modul în care fiecare vede şi doreşte evoluţia statului Israel sunt aduse în discuţie. Modul în care o face autorul este plin de umor, dar şi de aciditate. Mie, personal, mi-a plăcut povestea spusă de Neta lui Hani pentru a o ajuta să îşi aducă aminte cine este. În povestea aceasta există un moment în care Neta spune despre propria mamă că este rea. Fetiţa de atunci realizează acest lucru după vizita prietenei sale Hani care îi spune: "Ştii, mama ta te critică încontinuu, parcă ţi-ar fi mamă vitregă.". Aprige cuvinte puse în gura unui copil. Dar, cum remarcă personajul nostru " fiecare familie este o planetă în sine, iar uneori e nevoie să te viziteze cineva de pe o altă planetă pentru a înţelege."

Sunt pagini şi idei foarte frumoase în această carte. Cum ar fi aceea în care un personaj visează că toţi oamenii din lume au câte un font special cu ajutorul căruia îşi scriu poveştile de viaţă. Într-un alt loc dai peste pagini amuzante şi ironice cum ar fi cea în care Devora descrie oamenii care au venit să îi vadă apartamentul scos la vânzare. Ea îi împarte în cinci mari categorii pe care, cu siguranţă, dacă vreodată aţi avut de vândut un apartament le veţi recunoaşte: bădăranii, negociatorii, agenţii imobiliari şi Avner Ashdot.

Recunosc, de altfel, că Devora mi-a devenit cea mai dragă. Nevo reuşeşte magistral să dea viaţă unei judecătoare pensionare, văduve, care toată viaţa a avut de ales între bine şi rău, de judecat faptele oamenilor şi de decis viitorul lor. Devora este revoltată de lipsa unei axe morale în cazul terapeuţilor. Dilemele morale ale oamenilor, spune ea, nu se rezolvă doar ascultând şi neemiţând nici o opinie morală pentru că a doua zi dimineaţă dilema este tot acolo potenţată de sentimentul de vinovăţie. Devora este cea care reuşeşte să îşi continue viaţa după moartea soţului. Pentru asta ia câteva decizii curajoase: alege să îşi schimbe tabieturile, îşi schimbă modul în care anii de căsătorie au învăţat-o să privească viaţa şi pe cei din jur. Pare singura câştigătoare din întregul roman al lui Nevo.

Trei etaje nu este un roman superficial. Este un roman profund care are marele merit că se citeşte uşor. Ceea ce trăiesc, simt şi povestesc personajele din această carte sunt în mare măsură experienţe universal valabile ceea ce face ca această carte să poată fi înţeleasă şi apreciată de cititori de pe meridiane diferite. Nevo pare a ne spune că da, fiecare dintre noi este unic, dar poveştile şi angoasele noastre nu sunt atât de diferite cum ne-ar plăcea să credem.