STRADA BATIŞTEI

Pe vremea lui Basarab, pe la 1630, în locul unde se află acum Ambasada S.U.A. era un ocol de vite. Pe lângă gardul de mărăcini se prelingea un pârâu numit Bucureştioaia. Acesta izvora din grădina lui Breslea. Femeile veneau de-a lungul malurilor să spele pânzele pe care le ţeseau în timpul iernii. Apoi le storceau şi le băteau cu maiul. Acest loc se numea "batişte". Pânzele străluceau puse la uscat, în vântul de primăvară. Pârâul curgea încet spre mahalaua Scaune, unde măcelarii tăiau animalele, le curăţau, le sortau, iar resturile le aruncau în acelaşi pârâu. Pământul bătătorit de oameni şi de vite a luat forma unei poteci. Cu timpul, pârâul a secat. Poteca a devenit uliţă, iar uliţa, o stradă boierească.
 
O latură a hotelului Intercontinental îşi lasă umbra grea peste asfaltul Batiştei.
 
Ambasada Statelor Unite ale Americii şi ARLUS-ul respiră în ritmuri diferite.
 
Pe Batiştei, colţ cu Praporgescu, este înălţată Biserica Batiştei. Iniţial, în acest loc era doar o bisericuţă din lemn, care a ars. Mavrocordat a construit o alta, din zid. Aceasta a fost restaurată de Manciu - vătaf de măcelari. Biserica a fost pictată de un pictor necunoscut.
 
Deasupra uşii de la intrare este o icoană în frescă a Sfintei Ana. În curtea bisericii se află un dud tăiat, îmbrăcat în ciment. Se povesteşte că acest dud era, acum câteva sute de ani, uriaş. Constantin Brâncoveanu a trecut odată pe acolo cu soţia şi s-a oprit la umbra dudului bătrân. În dud se hârjoneau doi puşti care aruncau cu dude dulci în suita domnească. Domnul s-a enervat. Pe loc a dat poruncă să fie tăiat copacul. "N-ai să trăieşti Domnia Ta cât o să trăiască dudul ăsta", i-a strigat unul dintre puşti. Soţia lui Brâncoveanu, cuprinsă de frisonii prevestirii, l-a calmat pe domnitor şi i-a dat copilului un galben.
 
O altă poveste: vizavi de Biserica Batiştei era un anticariat. Ghisela Popper, zisă "madam Batişte" sau "Baba din Batişte", locuia şi făcea negoţ în aceeaşi încăpere. O perdea groasă de culoarea mierii împărţea camera în două. Elevii din toate colţurile Bucureştiului veneau la ea să cumpere cărţi, timbre, pocnitori, praf de strănutat, de râs, de scărpinat, fondante umplute cu usturoi etc.
 
Aceste lucruri de nepreţuit erau amestecate printre dantele, nasturi, funde, bluziţe cu "jabo", mobiluţe vechi etc. Plăcerea tinerilor era să se tocmească cu ea.
 
Baba purta perucă pentru că era cheală, avea un picior mai gros şi înjura cu foc. Unii spuneau că fusese o femeie foarte frumoasă. La gât avea un lanţ de aur de care atârna un ceas încrustat cu diamante. A fost jefuită şi asasinată.
 
Dintre magazinele de azi, ne atrage atenţia unul cu pantofi, deasupra căruia atârnă o firmă fără legătură cu ceea ce zăreşte ochiul prin vitrină: "Asociaţia victimelor mineriadelor 1990-1991 din România". Pantofii au modele diferite, pentru toate gusturile.
 
Pe Batiştei se află Curtea Supremă de Justiţie. O secretară tânără se uită dusă pe gânduri prin unul din geamurile supreme.