Strada BISERICA AMZEI

Acum două secole, un italian şi-a făcut o căsuţă cam pe unde este azi Biserica Amzei. Adusese cu el câţiva bulbi de flori. I-a plantat în grădină. Tot Bucureştiul venea şi se minuna de florile lui albe, roz şi roşii. Erau gladiole. Numele italianului a fost uitat. Uliţa care ducea la grădina cu gladiole a luat numele florilor. Italianul a murit, grădina a intrat în paragină.
 
Aproape de acel loc, fraţii Nicolae şi Dimitrie Dărăscu împreună cu Amza Năescu au hotărât să înalţe o biserică. Ei şi-au pus toată averea la bătaie, şi în 1810 era ridicată. Poate că Amza Năescu avea o personalitate mai puternică, de vreme ce biserica îi poartă numele. Oamenii veneau acum la biserică şi au numit strada chiar Biserica Amzei.
 
Peste ani, prin 1898, biserica fiind de renovat, a fost chemat un alt italian. Pentru picturi, tot un italian. Pictorul Marchezzi Umberto s-a străduit mult să afle numele italianului care avusese cândva o grădină cu gladiole. Nu l-a aflat.
 
În curtea bisericii, Ioan C. Petrescu a construit o fântână cu robinet. Deasupra ei stă înţepenit un vultur. Sau o găină. E greu de recunoscut o pasăre fără cap şi fără aripi. Robinetul pare a fi de la URBIS.
 
În timpul zilei, strada Biserica Amzei este foarte aglomerată. Maşini şi pietoni se-nghesuie, de-a valma, printre blocuri şi palate. Doar cazinoul Astoria doarme. Noaptea însă, în burta clădirii colcăie o lume de lepidoptere. În costume sobre şi rigide, ei sunt atraşi de verdele arzător al covoraşelor de joc.
 
Aşezământul cultural "Ion C. Brătianu" stă mai retras, adăpostind "colecţii speciale". În curtea palatului, zac pe ciment busturi necunoscute şi amoraşi înfrânţi.
 
Spre seară, forfota se mai potoleşte. Dinspre Ambasada Franţei adie un vânt călduţ. Motoarele "aerului condiţionat" funcţionează în plin. În curtea lor se pare c-a înflorit o magnolie. Aerul parfumat e purtat uşor peste "ţepii" gardului de protecţie. Gardienii care păzesc ambasada sunt cuprinşi brusc de fiori. Ei visează că urcă şi coboară, zi de zi, Coasta de Azur! Oare nu ar fi necesar un "spor de periculozitate" pentru "imaginaţie forţată"?
 
Strada Biserica Amzei trece pe lângă Piaţa Amzei. Aici se vindeau manufacturi româneşti brute: coşuri, rogojini, hârdaie, scaune din lemn, ştreanguri, colivii, lăzi de Braşov etc. Acum, piaţa a fost ocupată de micii şi marii zarzavagii. În colţul pieţei se bea bere la botu' câinilor! Parcarea este suprarealistă. De aceea poartă numele "Dalí". Sensul de oprire al maşinilor este "de jur-împrejur".