Astfel, duminică de duminică, de la ora 19:30, în cadrul acestei noi rubrici LiterNet, vor putea fi vizionate şi ascultate în formate video disponibile online, aventurile unor personaje poznaşe. Poveştile vor fi spuse de actorii TAM şi ilustrate vizual cu desene realizate de cunoscuta scenografă de teatru Iuliana Vîlsan (câştigătoare a premiului UNITER şi deţinătoare a încă două nominalizări), cea de la desenele căreia a plecat întreaga serie de povestiri.
Povestea Măgăruşului, semnată de Nicole Sima şi citită de Fatma Mohamed, este cea care deschide sezonul estival al duminicilor cu poveşti. (Citiţi aici gândurile Adinei Kenereş despre această poveste).
Povestea va rămâne disponibilă pentru ascultare şi după premieră, aşa că orice copil se poate bucura de ea de mai multe ori.
Proiectul a fost realizat în Studiourile POPAS Production, studiourile de producţie ce ne susţin mereu voluntar şi gratuit. Sunet şi imagine - Marius Popa şi Somogyi Ede-Laszlo, montaj - Nagy Lazar Kincso.
Cei interesaţi, pot accesa online catalogul LiterNet.ro, de unde pot descărca gratuit nu doar poveştile din cadrul proiectului de colaborare cu Teatrul "Andrei Mureşanu", ci şi alte poveşti pentru copii dar şi fel şi fel de cărţi pentru cititorii cu experienţă (https://editura.liternet.ro/catalog).
Programul următoarelor săptămâni, precum şi linkuri către toate volumele, îl puteţi găsiţi aici.
Invitându-vă pe toţi să vă dăruiţi lecturii şi lumii pline de fantezie şi culoare a poveştilor vă dorim să găsiţi timpul necesar pentru a vă bucura de soare, de căldură şi de cât mai multe aventuri, reale sau imaginare.
Povestea de duminică seara este pentru toată familia! La fel cum sunt TAM şi LiterNet.ro.
Cu prietenie,
Echipa TAM - LiterNet!