Nu-l lasă să plece

Unul din puţinii oameni cu care am vorbit faţă în faţă în perioada asta e doamna de la chioşcul de flori din colţ. Înainte luam de la ea flori pentru Buni sau pentru educatoare. E foarte superstiţioasă, şi de câte ori trec pe lângă ea avem un întreg ritual de "numai-bine-multă-sănătate-Doamne-ajută!", în care mă complac pentru că, nu ştiu de ce, am senzaţia că chestiile astea contează. Nu atât cuvintele în sine, cât schimbul acesta cu cineva care crede în ele.

Când nu luăm flori perioade mai lungi, e mai supărată. Dar în octombrie, de ziua mea, a avut o comandă secretă de trandafiri: câţi ani am împlinit eu (plus unul, să nu fie cu soţ). Deci o comandă substanţială. A fost fericită o săptămână şi m-a asigurat zilnic c-a dat buchetul cu apă sfinţită.

Acum, de-o vreme, iar era încruntată. Iar n-am mai luat flori. I-am zis că abia aştept, la anul, să duc din nou flori la şcoală. S-a mai înmuiat. Din vorbă-n vorbă, i-am zis că tata e vizavi, la spital, la Balş. S-a interesat cu atenţie de toate detaliile, apoi, după o pauză lungă (în care aşteptam cu nerăbdare să aflu ce scenariu şi-a construit), a zis cu voce tare:
- Nu-l lasă să plece, pe bătrânul.

Cu suspiciune faţă de posibila ei suspiciune (zilele astea nu prea mai ştii), îmi venea să-i zic că se înşală. Că nu asta-i ideea, că doar nu vrea nimeni să-l ţină acolo, de ce să nu-l lase acasă, ideea e să se facă bine, şi oricum tata nu-i chiar aşa de bătrân, şi - Iar atunci mi-am dat seama că de fapt femeia avea dreptate. Că nu la plecat acasă se gândea ea.

I-am promis că de sărbători o să iau o Crăciuniţă de la ea şi am simţit, la despărţire, că urarea noastră i-a inclus şi pe toţi cei din spitalul de vizavi şi din toate celelalte, medici şi pacienţi: numai-bine-multă-sănătate-Doamne-ajută!