Pe lângă ce mi-a furnizat întâlnirea cu LiterNet, vreau să spun ceva şi despre munca de editor sau de redactor pe un site de cultură. Munca, de fapt, cu cantitatea, în timp ce urmăreşti să menţii calitatea. Nu e la fel ca într-o editură. Nu e nici măcar ca în redacţia unui ziar. Munca online pentru cultură e pe viaţă. Epuizantă şi frumoasă. Ajungi să te confunzi cu ea, nu poţi scăpa, oboseşti şi vrei liber, şi singurul mod prin care poţi ajunge liber, pe lângă echipa de oameni pe care ţi-o creezi, e tot o soluţie a specialistului IT. Aşa că mulţumesc, în primul rând, domnului Răzvan Penescu. Şi echipei întregi.
Apoi, trebuie să ieşi din tine însuţi. Adică, în munca asta trebuie să fii de o generozitate rară. Un site de literatură nu e unul de pantofi. Nu produci instant şi destul de logic că, de fapt, nu prea produci nimic. E un mod de a trăi.
Recunosc că port şi o anumită simpatie pentru oamenii din domeniul IT, diferită de cea pe care o port indivizilor asemănători mie. E o simpatie ca faţă de tot ceea ce nu înţeleg, dar îmi prieşte. Ei sunt mereu tipii buni, care apar în cârduri senine şi tăcute, printre birouri, şi rezolvă întotdeauna din trei mişcări (între care una celebră deja e că-ţi bagă cablul în priză) ceea ce pentru tine pare de-ne-acceptatul. Dar Ferească Sfântul să se enerveze tipii buni. Se duc rapoartele de vânzări, se duce producţia, se scufundă economia de consum - ne ducem cu toţii la bibliotecă (vai de noi!) dar şi acolo avem nevoie de ei, pentru că între timp uităm ce-s alea prize, ce-s alea pixuri şi registre. Ei sunt oamenii tehnici.
Nu am fost încă autor pe LiterNet, dar am citit pentru prima oară de pe LiterNet ca dintr-o carte şi câteva comentarii ţin minte că am scris. Au fost şi primele de genul ăsta şi, sigur, ca orice om de litere, fără cea mai mică noţiune de informatică, percepţia iniţială a fost că lansez comentariile în neant (nu erau chiar comentarii, sunau probabil ca textele felicitărilor trimise doamnei învăţătoare) şi că nişte mai-mari stau la butoane şi controlează literatura acestei lumi, lucru gigantic pentru mine, o emotivă totală. În plus, întâlnirea cu LiterNet a avut asupra mea un impact pozitiv.
Bref, LiterNet mi-a modificat destinul. De la o secretară în tura a doua, veşnic speriată de munca din învăţământ, adică de salariul de profesor, exemenele de titularizare şi austeritatea sistemului, am ajuns acum să promovez cultura. E drept, treaba asta a durat 25 de ani. Şi nu promovez cultura în Bucureşti, ci în Severin. Şi nu ştiu nici pentru câtă vreme o promovez, bine e că o promovez.
Îmi amintesc că şeful meu mi-a rupt în trei rânduri hârtia pe care îmi scrisesem demisia. A treia oară, m-a invitat să stăm de vorbă. I-am povestit despre dorinţa de a scrie, de a publica, prinsesem un curaj de speriat. Nu mă mai intimidau nici banii, nici rangurile, viitorul, nimic. LiterNet a avut acest rol în viaţa mea, a fost primul portal dedicat literaturii, apoi am descoperit şi altele. Importantă era efervescenţa creată în jurul fenomenului literar şi faptul li se datorează acestor site-uri de început, fără discuţie. Găsisem oameni ca mine, ascunşi în spatele textelor lor, care comunicau cu publicul. Cei pe care-i văzusem în liceu sau în facultate nu-mi semănaseră suficient. Am avut trasee diferite.
Mai târziu, în redacţia revistei Unica, am procedat la fel - am făcut purici, dar nu mai mult de un an. Reuşisem ce-mi propusesem, să lucrez într-o redacţie adevărată, full time, aşadar, într-un procent de 10%, scriam. Apoi am vrut să lucrez într-o redacţie de ziar, să învăţ ce înseamnă munca contra-cronometru zilnic, şi am ajuns la Adevărul. Bineînţeles, trecând un an prin învăţământ, să-mi reîmprospătez noţiunile de bază.
Nici la Adevărul nu scriam ce scriu scriitorii, dar să zicem că, în procent de 40%, scriam. E momentul când gloria personală a autorului atinge cele mai înalte culmi - sunt editor al unui site literar şi obţin premiul USR la concursul de manuscrise pentru poezie. Sunt copleşită, uimită, zâmbesc singură pe stradă, nu ştiu cine îmi mai ajunge cu prăjina la nas. Poate cel mai fain cadou din viaţa mea. Mă întâlnesc, absolut întâmplător, când merg să depun manuscrisul, cu Violeta Ion, câştigătoarea aceluiaşi concurs cu un an înainte. O felicit, mă bucur. Probabil vreun semn.
N-a trecut mult şi am devenit redactor la Editura Adevărul. Nu pot să spun că am editat şi am tradus cum o fac scriitorii, dar, în procent de 30 la sută, da. Urmează Editurile Institutului Biblic, Editura Paralela 45, ICR şamdp. Încet-încet, încep să lucrez ce lucrează scriitorii.
Nu mai încape îndoială că, pentru toate, mulţumesc şi LiterNet-ului. Acum, dacă drumul ales de mine a fost bun sau rău, nu ştiu. Cum spuneam unui prieten, rezultatul se vede la scorul final.
Mult noroc, LiterNet! Îţi ţin pumnii!
*
Pe 31 decembrie 2020, LiterNet a împlinit 1.000 de săptămâni / 7.000 de zile de la lansare. Aşteptăm poveşti despre întâlnirea voastră cu LiterNet în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021. Dacă v-am fost importanţi în vreuna din clipele vieţii voastre, faceţi o postare despre LiterNet pe reţelele sociale şi taguiţi un număr de prieteni egal cu numărul de ani care au trecut de când v-aţi întâlnit cu LiterNet. Ca să daţi la rândul vostru mai departe ceea ce a fost făcut să circule la cît mai multă lume. (Redacţia LiterNet)