Ăstea-s vremuri?

S-a auzit ca bufnitura unui sac de cartofi. Am alergat şi am făcut semn maşinilor să oprească. Era întuneric şi ploua.

Femeia stătea pe jos, pe carosabilul ud. O durea piciorul, plângea. Şoferul, speriat, repeta într-una că vrea s-o ducă el la spital. Am sunat la 112. Am vorbit cu o grămadă de lume - operatoare, smurd, poliţie. Şi au venit destul de repede - mai întâi poliţia.

Poliţiştii au întrebat-o dacă poate să se ridice şi să se sprijine de o maşină. Femeia era şocată, ţipa într-una la şoferul speriat, aşa că poliţiştii l-au luat şi l-au dus mai încolo.

Şi eu speriată, am încercat s-o liniştesc. I-am zis că vine imediat Salvarea. Mi-a zis că o doare rău piciorul. I-am zis că bine că în rest e bine.

Şi atunci ea mi-a răspuns cu voce tare:
- Nu, nu sunt bine. Păi ce, ăstea-s vremuri să ai piciorul rupt, să nu poţi să te duci la muncă?

Mulţi dintre noi lucrăm de-acasă în perioada asta. Suntem printre cei norocoşi. Dar pentru foarte mulţi oameni sunt vremuri în care, mai mult decât oricând, nu poţi să nu te poţi duce la muncă.