Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Revista presei  Sageata  Citind Suplimentul de cultură

Timp de o săptămînă, cu săli pline, Sibiul s-a bucurat de Jazz


Redacţia Suplimentul de Cultură

16.05.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Actualitatea:

  Timp de o săptămînă, cu săli pline, Sibiul s-a bucurat de Jazz
de Răzvan Ţupa
Festivalul de Jazz de la Sibiu a ţinut capul de afiş al scenei muzicale de la noi timp de o săptămînă. Organizat pentru prima dată la Sibiu în 1974, Festivalul de Jazz a continuat, de-a lungul timpului, să fie o sărbătoare a independenţei şi a bunului-gust. Nicu Ceauşescu sprijinea festivalul cu un buget nelimitat, iar după Revoluţie, organizatorii s-au văzut nevoiţi să înveţe să strîngă bugetul din surse private. Anul acesta, cei care şi-au pus pasiunea în slujba Festivalului de Jazz au început să înveţe şi să-şi promoveze manifestarea, una finanţată în cea mai mare parte din fonduri private...
Citiţi întregul articol...


Rubrici permanente:

  Circul nostru vă prezintă:
Un învingător
de Lucian Dan Teodorovici
Săptămîna pe care o încheiem s-a remarcat în primul rînd prin devalorizarea evenimentului răpirii jurnaliştilor în ochii mass media pînă la eliminarea lui de pe promptere şi din paginile ziarelor, iar în al doilea rînd prin sterilele discuţii de talk show privind rostul vizitei lui Traian Băsescu la Moscova cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la finele celui de-al doilea război mondial. Al treilea eveniment, de o importanţă aparte – pe care, din păcate, foarte mulţi nu i-o vor acorda –, a fost unul pur mediatic: interviul maraton acordat de Regele Mihai I Cristinei Ţopescu...
Citiţi întregul articol...

  Românii e deştepţi
Manelizarea ştirilor sportive
de Radu Pavel Gheo
Am vorbit două săptămîni la rînd despre grija cu care cetăţeanul de rînd trebuie să preia informaţiile transmise de canalele mass-media şi mai ales de fiara televizionistă. Dar un exemplu clar despre felul în care s-ar putea face decodarea şi filtrarea informaţiei n-am dat...
Citiţi întregul articol...

  Ars Coquinaria
Dracu-n cămară
de Adriana Babeţi
Pumni în stomac, secetă pe cerul gurii, noduri în gît, friptăciuni pe limbă, întunecări prin ochi, mîncărimi la degete – asta am simţit în dimineaţa mohorîtă de şase mai, 2005, cînd am deschis şpaisu' lu dracu'. Pentru cine nu ştie, şpaisu-i cămara burduşită bine pe-aici, prin Banat şi, în general, pe la nemţi. Numai că de data asta dracu' nu-i ăla cu coadă şi coarne, pe care-l chemi la nervi (şpaisu' lu dracu'!, adică, iaca, o cămară de rahat), nu: acuma Sarsailă tocma ni se uită lung în pupile de pe o copertă neagră unde-i scrijelit cu litere roşii Cămara diavolului şi cu slove albe Jim Crace şi cu alb pe cenuşiu Humanitas, Raftul întîi...
Citiţi întregul articol...

  La loc TELEcomanda
Conservitor
de Alex Savitescu
Gabriela Vrînceanu-Firea, coafată ca o adevărată pasăre feonix la ceas de seară, vorbeşte pe Antena 1 despre schimbarea la faţă a partidului-televiziune. Puţin mai tîrziu, Realitatea TV pune pe sticlă o idee foarte bună (iniţiată, într-o altă formă, la "Dilema", de regretata Tita Chiper): telejurnalele din perioada comunistă...
Citiţi întregul articol...

  Voi n-aţi întrebat, Fără Zahăr vă răspunde
de Bobi şi Bobo
Se Re Iţi bine!
Voi nu m-aţi întrebat niciodată de ce nu mă simt liber în ţărişoara mea. De ce oare am impresia că băieţii mă filează şi mă înregistrează chiar şi cînd trag apa? De ce mă feresc să port chiloţi murdari, temîndu-mă că, dacă mă calcă vreo maşină, o să rîdă toţi kaghebiştii de pata mea galbenă...
Citiţi întregul articol...

  Dumnezeu se uită la noi cu binoclul
Insula s-ar numi Poezie
de Emil Brumaru
Să ne închipuim, ce ne costă? că Robinson Crusoe, pe lîngă obiectele şi haleala salvate de pe epavă (plus Biblia din care, de altfel, n-a "lecturat" decît o spuză de cuvinte în 28 de ani, şi atunci întîmplător!) ar fi avut şi o serie de mari autori, în Pleiade, aşa, cam o duzină: Cehov, Dostoievski, Proust, Kafka, Baudelaire, Tolstoi, Stendhal, Flaubert, Balzac, Sade, Mann, Faulkner...
Citiţi întregul articol...

  Portrete tombale
Doctorul T.
de Simona Sora
Dacă întredeschideai uşa sălii de operaţii în acea perioadă, orbeai pe loc. Ochiul obişnuit cu semiîntunericul artificial al catacombelor de legătură se zbătea încercînd să se adapteze la feeria multicoloră care se decupa, dincolo de uşă, în straturi succesive. Nu mirosea a nimic...
Citiţi întregul articol...

  Scrisoare pentru melomani:
Din nou despre aniversarea George Enescu...
de Victor Eskenasy
Încă o aniversare muzicală bifată, în inimitabilul stil românesc: 50 de ani de la dispariţia lui George Enescu. Inimitabilă, fiindcă în ciuda notorietăţii – nu? – a lui Enescu, s-ar părea că la Bucureşti nu există nici măcar un acord asupra datei intrării în eternitate a compozitorului. Pentru unii, ea ar fi intervenit în noaptea de 3 spre 4 mai, în timp ce pentru Academia Română, conform agenţiei de presă Mediafax şi ziariştilor care au scris despre subiect, s-ar fi petrecut pe 5 mai...
Citiţi întregul articol...

  Teatru în laborator
Povara uşurătăţii gîndului
de Luiza Vasiliu
Porţi povara uşurătăţii gîndului atunci cînd faci o prostie, fie ea cît de mică, o prostioară adică, în stare să-ţi dea de furcă vreo cîteva săptămînă şi ceva. Ai spus-o sau ai scris-o, luat pe sus de farmecul expunerii, ai lasat-o acolo (în discurs adică), dar n-a rămas uitată, pierdută printre alte, cine mai ştie cîte, cuvinte de-ale tale. Cineva ţi-a arătat-o, prieteneşte şi numai cu gînduri bune.
Citiţi întregul articol...

  Cronică de film
Întoarcerea greilor în competiţie
de Iulia Blaga
"Să filmezi înseamnă să realizezi un pasaj. Cineva, un spectator, face forajul invers. El şi cineastul se întîlnesc la mijloc şi lumina traversează tunelul din ambele sensuri. Această zonă reprezintă întîlnirea." Cuvintele îi aparţin lui Gilles Jacob, preşedintele Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, festival ajuns la cea de-a 58-a ediţie...
Citiţi întregul articol...

  Muzică pe litere
Portishead– o poveste neobişnuită
de Răzvan Ţupa
Pionieri ai mişcării trip-hop, Portishead a fost una dintre cele mai neobişnuite trupe lansate în anii '90. Totul a început atunci cînd Geoff Barrow s-a întîlnit cu Beth Gibbons, în 1991, la un curs de pregătire pentru înfiinţarea întreprinderilor private. Fiecare dintre cei doi înregistra muzică acasă şi, cum cursul de management nu părea să îi ducă nicăieri, înregistrările au stat la baza viitoarei trupe...
Citiţi întregul articol...

  Arte vizuale
Corpul extins prin tehnologie
de Matei Bejenaru
Puternica dezvoltare ştiinţifică şi tehnică din ultimele decenii în societăţile occidentale a făcut ca mijloacele de comunicare în masă să devină corpul însuşi al culturii, modificîndu-i formele şi conţinutul. Dacă "mediul rece" al tiparului, ca mijloc de multiplicare industrială, a dezvoltat în perioada modernă gîndirea abstractă, "mediile calde" ale audio-vizualului au impus puterea culturală a sensibilului şi concretului, a imaginii...
Citiţi întregul articol...

  Liberul Arbitru
Care-i şmenul
de Sorin Stoica
Semeghin e, înainte de orice, un suflet sensibil. Un mare orgolios. Şi nici n-ai cum să fii altfel cînd te desfăşori într-o echipă de talente mici şi mijlocii, iar un inspirat din tribună te complimentează strigînd: "Andone, bagă-l pe Seme că şi beat e mai fotbalist decît juma' din echipa asta de împiedicaţi!".
Citiţi întregul articol...


Pop-cultura:

  LAMERICA
Democraţia poemului vorbit
de Casiana Ioniţă
Ce au în comun Iliada, Cîntecul lui Roland, poeme epice din India, Africa de Sud sau fosta Iugoslavie şi poezia slam recitată în unele cluburi din Statele Unite? Aceasta este întrebarea de la care porneşte John Miles Foley în cartea sa How to Read an Oral Poem? (Cum se citeşte un poem oral?, 2002).
Citiţi întregul articol...

  Homepage, sweet home
Mare e ograda realităţii!
de Florin Lăzărescu
Mi-l pot închipui pe Dumnezeu cum vreţi, numai bleg nu. Iubirea mea faţă de aproape păleşte cînd dau de felurite personaje care vor să lase impresia că acum cinci minute tocmai s-au întreţinut cu Domnul şi că acesta le-a încredinţat ultimele sale gînduri şi lista sa de priorităţi pe terment scurt, mediu şi lung. Nu-l cred în stare să-şi aleagă ca mesageri nişte feţe palide care, atunci cînd afacerile pămîntene le permit, fac bişniţă cu pretinse vorbe divine. Iar noi, muritorii de rînd, trebuie să acceptăm spăşiţi cuvintele lui Dumnezeu trimise – în lipsa îngerilor oficiali – prin intermediari de ocazie...
Citiţi întregul articol...


Carte:
  Romanul experimental şi "personalitatea literaturii române"
de Doris Mironescu
Proza lui Bonciu a fost multă vreme numită "experimentalistă" pentru că nu i se găsea identitatea. Contemporanii l-au înţeles cel mai puţin, reţinînd din el doar senzualitatea (ale cărei accente groteşti, caricaturale, triste le-au scăpat) şi trimiţîndu-l în închisoare pentru pornografie, alături de Geo Bogza, în urma unui uriaş scandal de presă. Prima menţiune onorabilă va fi aceea a lui Ovid S. Crohmălniceanu (1967) care, recunoscîndu-i lui Bonciu meritul cultivării personale a expresionismului, îi acordă locul cuvenit într-o ierarhie a prozei interbelice şi chiar îl singularizează ca practician al celebrului curent literar german. Într-adevăr, expresionismul pare să îl explice pe romancier, ba chiar şi pe poetul H. Bonciu...
Citiţi întregul articol...


Interviu:
  Sorin Stoica: "Orice individ alfabetizat poate citi ce scriu"
de Florin Lăzărescu
Mie unuia mi-e mult mai comod să fiu atent la cei din jur şi să descriu. Să-i parazitez pe cei din jurul meu. În plus, pot spune că sînt înconjurat de un soi de "harem" narativ, pentru că există foarte mulţi indivizi care abia aşteaptă să-mi povestească ceva. Sau, cînd aud ceva îşi spun: "gata, asta o să i-o povestesc lui Sorin ca să-i dea o utilizare cumsecade". Unchiul meu, Nae Stabiliment, de pildă, e un membru de bază al haremului. După fiecare întîlnire cu el, care se poate întinde pînă la 5-6 ore, am material pentru a scrie 2-3 proze...
Citiţi întregul articol...


Dosar: Actualitate

  Apolodor are un urmaş: pe Don Quijote
de Constantin Vică
A fost un Don Quijote aşteptat, un fel de Godot fugit de acum 400 de ani pînă astăzi. Nu ştim cine l-a ţinut captiv, nu ştim cine l-a ascuns de feţele noastre. Nu ştim dacă povestea lui e chiar povestea lui – sau a lui Cervantes, sau a demonului lasciv-ubicuu numit scriitură. Pe scena clubului Prometheus din Bucureşti a apărut deodată, nici în zale, nici în litere, nici în ceea ce credeam noi despre el, nici în ceea ce credea el despre noi, nici gol, nici îmbrăcat, nici frumos, nici urît, fără vîrstă şi fără trecut...
Citiţi întregul articol...

 Don Quijote – dreamer sau loser?
de Mihaela Michailov
Pe 9 mai, într-o ambianţă intimă, la Clubul Prometheus din Capitală a avut loc un dialog care l-a avut protagonist pe preşedintele Comisiei Executive al celui de-al IV-lea Centenar Don Quijote, Jose Manuel Blecua. Specialist în "fenomenologia donquijotismului", Blecua a vorbit despre tentaţiile şi metamorfozele lecturii – Chei de lectură pentru Don Quijote. Scriitorul Ion Vianu şi profesorul Sorin Alexandrescu au dezbătut mai apoi strategiile pe care le implică actul lecturii şi etajarea formulelor de receptare în opera lui Cervantes...
Citiţi întregul articol...

Poeticile cotidianului: Despre scriitorul cu faţa umană
de Constantin Vică
Se vorbeşte pe la colţuri despre existenţa unor scriitori tineri care n-au ce face şi scriu. Că dacă ar avea ce face, ar aduce ţării nişte mii de euro pe lună. Dar ei preferă să stea la taclale cu oamenii, să scrie despre ceea ce se vede şi despre ceea ce s-ar putea vedea acolo unde nu se vede, să aibă poveşti mici şi traume adecvate, să meargă cu troleul, să asculte. Din această paradigmă s-a născut un proiect: "Poeticile cotidianului". Prima sa manifestare a avut loc joi, 5 mai, pe seară, în Bucureşti, în Club A...
Citiţi întregul articol...


Vedetă culturală:

  Poveşti despre echilibru şi exagerare
de Ana-Maria Onisei
Personajele lui Maalouf sînt însoţitori indispensabili ai istoriei, călăuze complicate, religioase, erudite, introspective şi înfăşurate în farmecul literar al unui povestitor de origine arabă. Scrie în limba franceză, dar o vorbeşte fluent şi pe cea engleză. A trecut, pînă să ajungă în Paris (unde locuieşte din 1975), printr-un război civil în Liban (ţara sa de baştină), iar textele sale, prin mîinile cîtorva milioane de cititori, împătimiţi ori curioşi ai lecturii sau simpli căutători de informaţie reportericească – pentru că Amin Maalouf a lucrat mai întîi ca jurnalist, corespondent în zone de conflict, urmînd cutuma familiei, şi a "sfîrşit" prin a obţine prestigiosul Premiu Goncourt pentru romanul Stînca lui Tanios (1993), fiind astăzi tradus în peste douăzeci de limbi.
Citiţi întregul articol...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer