Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Revista presei  Sageata  Citind Suplimentul de cultură

Cine ne sînt formatorii de opinie?


Redacţia Suplimentul de Cultură

06.06.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Actualitate:

  AfirmaTIFF!
Luiza Vasiliu
Oamenii se schimbă la Cluj o dată pe an. Îşi dau banii pe abonamente şi bilete nu la autobuz, ci la film, se mută în sala de cinema, se hrănesc numai cu pop-corn şi apă plată. "Poate fac penitenţă", mi-am spus eu, şi n-am vrut să-mi cred amicii clujeni care îmi vorbeau fanatic despre TIFF. Pînă în ziua de vineri, 27 mai, cînd am capitulat şi am dat ochii cu evidenţa.
Citiţi întregul articol...


Corespondenţă de la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu:

  Căutîndu-l pe Gertrude
de Oana Stoica
Mai lung cu o zi, mai dens decît în alţi ani, mai lipsit de spaţii de spaţii importante de joc – Piaţa Mare şi Piaţa Mică se află în curs de reamenajare – Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) are mai mulţi vizitatori ca de obicei. Un amestec de limbi, rase, naţionalităţi, un Turn Babel modern. O viermuială continuă de oameni care vin, joacă teatru sau cîntă şi nu pleacă înainte de a socializa la clubul festivalului.
Citiţi întregul articol...

  Bucureşti, capitala cărţii eşti!
de Constantin Vică
Pare mai aerisit, sînt prezente mai puţine edituri, dar mai multe evenimente. Şi o luptă mai dură între departamentele de marketing şi promovare. Sau poate un tîrg de vară, uşurel, să nu pice greu la stomacul culturii române. Ceva mai aproape de un salon al cărţii, în care lumea bună face schimb de cărţi de vizită cu o altă lume bună.
Citiţi întregul articol...


Rubrici permanente:

  Circul nostru vă prezintă:
Plasa de siguranţă
de Lucian Dan Teodorovici
Ideea unei Europe unite n-a murit, deşi unii îi cîntă deja, cu satisfacţie sau cu stupefacţie, prohodul. Însă referendumurile din Franţa şi Olanda s-au constituit în ascuţişuri numai bune de spart baloanele umflate cu euforie ale euro-optimiştilor şi, ceea ce ne interesează mai mult, ale celor peste şaptezeci de procente de români care s-au văzut cu sacii în căruţă într-un viitor euro-roz. Scrutinul din Franţa şi cel din Olanda au readus proiectul european în limitele rezonabilului, limite între care, cel puţin aparent, României şi Bulgariei le va fi mult mai greu să se regăsească.
Citiţi întregul articol...

  Românii e deştepţi
Teste de tupeu: reprezentant MLM
de Radu Pavel Gheo
Cîţi dintre noi am accepta cu inima uşoară să lucrăm orice? De exemplu, om-sandviş. Să umbli pe stradă îmbrăcat în două pancarte care anunţă ce afacere bună e să te îmbraci la magazinul "Pufoaica".
Citiţi întregul articol...

  Ars Coquinaria
Duminică, ora 14 (II)
de Adriana Babeţi
Oh şi vai, crunte vremi ne-mpresurară. Au cine să mai aibă a pohti la giocurile noastre culinariceşti, dacă prin cuhnii bătu ba viforu-ndoielii, ba vipia vrajbei, pre cînd sora-ne mai mare, dulcea Franţă, pe care ostenitu-ne-am a o proslăvi pînă şi-n rubricuţa noastră, ne lăsă taman duminica trecută cu ochii în stelele UE. Ne-am întrebat în toiul deznădejdii, precum cei din cartea Inorogului: au ce mîngăiare ne-au rămas? Nici una. Ce sprijeneală ne-au rămas? Nici una. Ce priietin ni să arată?
Citiţi întregul articol...

  La loc TELEcomanda
Circ show
de Alex Savitescu
Românului nu-i place seriozitatea. "Războiul" argumentelor clare şi crude i se pare nesărat, plicticos şi îi dă ghes să mute pe alt canal. Aşa stă treaba în aproape orice emisiune de dezbatere televizată de la noi. Aproape nu mai găseşti talk show în care hăhăiala să nu-şi strecoare coada. După o zi de muncă istovitoare, după ce şi-a înjurat şeful şi subalternii, după ce a dat şpagă unui oarecare "organ", românul se aşază în fotoliu şi-şi încarcă cu înfrigurare "miştolul" (adică pistolul de făcut mişto).
Citiţi întregul articol...

  Voi n-aţi întrebat, Fără Zahăr vă răspunde
Editorial urît mirositor
Bobo
De ce sînt oameni care miros urît? Cum se poate să mai existe oameni, şi vreau să spun mulţi oameni, care fac rar cunoştinţă cu apa şi săpunu1 – aş îndrăzni să spun, atît de ieftine în zilele noastre? E adevărat că în România sînt mulţi oameni săraci, dar de ce ar trebui cineva să fie bogat ca să mai facă o baie serioasă din cînd în cînd...? Aş vrea să vă povestesc o întîmplare relatată de un prieten despre o persoană mai în vîrstă la care a locuit cu chirie cîteva luni.
Citiţi întregul articol...

  Dumnezeu se uită la noi cu binoclul
Dus cu troica-n labirint...
de Emil Brumaru
Mă aruncam în braţele bătrînului Dosto ca şi cum altfel n-aş mai fi putut trăi o secundă în plus. Adevărul era, culmea!, chiar ăsta. Nereuşind să-mi suport sufletul (cu cît devenea mai uşor, cu atît atîrna la vale, pe străzile-n pantă, mai greu...)... reiau: nemaireuşind să-mi suport sufletul, îl băgam între personaje, luam parte la întîmplări, uneori le schimbam puţin, foarte puţin, cursul, numai să-mi fie mie comod, să reuşesc să ţin pasul tuturor isteriilor, leşinurilor, crizelor, vîrtejurilor iscate în volumul, totuşi, salvator, salvator!
Citiţi întregul articol...

  Cum stau lucrurile: Ce faci cu timpul liber? – Fă-te prozator, Cornele!
de Ionuţ Chiva
Ei, şi... ai plecat şi tu, în sfîrşit, de la birou, eşti frînt, colegii te sapă, prietenii te-au uitat de cînd n-ai timp să-i suni, ai făcut (nici nu-ţi dai seama cînd) treizeci, casa e goală, lumînările antistres nu-ţi mai fac de mult nimic, încerci să te laşi de fumat sau cel puţin să reduci numărul ţigărilor... Aici apare cartea lui Llosa, care e faină rău şi aşa mai departe.
Citiţi întregul articol...

  Scrisoare pentru melomani:
Cu Audrey Michel-Auberson sau despre ambasadorii culturali neştiuţi
de Victor Eskenasy
Am cunoscut relativ mulţi muzicieni cu sentimente de afecţiune, din diverse motive, faţă de România şi îmi place să-i consider şi să-i numesc ambasadori culturali ai ţării, chiar dacă mai nici unul dintre diplomaţii de profesie nu pare să le acorde atenţie, cu atît mai puţin să le aprecieze dispoziţia şi deschiderea faţă de lumea românească. Este cel puţin regretabil cînd vezi amatorismul unei instituţii ce poartă pe nedrept, aproape abuziv, numele de Institut Cultural Român. Dar nu despre atributele şi dotarea minime ale unui institut cultural în străinătate urmează să discut aici. Scrisoarea mea este doar despre o soprană, Audrey Michael-Auberson, ce va cînta peste cîteva zile la Cluj.
Citiţi întregul articol...

  Teatru în laborator
Din motive prea obiective
de Luiza Vasiliu
"Din motive obiective, spectacolul Măscăriciul se amînă pentru data de 5.06.2006. Biletele deja cumpărate rămîn valabile. Pentru relaţii suplimentare: 072... Organizator, George Ivaşcu."
Citiţi întregul articol...

  Muzică pe litere
O fabulă de ghetou: Run DMC
de Răzvan Ţupa
La începutul anilor '80, termenul "hip-hop" nu spunea prea mult pentru piaţa muzicală. În acel moment se înfiinţa o casă de discuri care avea să facă istorie în domeniu: Def Jam. Astăzi, de numele casei de discuri este legată o întreagă istorie comercială a muzicii hip-hop şi cea mai reputată manifestare de poezie orală contemporană: "Def Poetry". Compania era înfiinţată de Rick Rubin şi de Russell Simmons, unul dintre promotorii unei trupe ce abia debutase în 1983 cu single-lul It's Like That.
Citiţi întregul articol...

  Arte vizuale
Cum arată un artist din ziua de azi
de Matei Bejenaru
De ce sînt eu un artist? Cui se adesează lucrările mele? Cum voi comunica eu cu publicul meu? Care este rolul artei în societate?
Citiţi întregul articol...

  Liberul Arbitru
Totuşi
de Sorin Stoica
În momentul în care toată lumea laudă finala dintre Milan şi Liverpool, vă rog să-mi permiteţi să încep cîteva fraze cu "totuşi". Mie unuia mi s-a părut un joc excepţional, totuşi un joc absurd, executat de jucători aflaţi într-o pasă somnambulică. Am avut parte de faze superbe, ce-i drept, meciul nu se poate plînge de suspans, dar toate astea în contextul unui fotbal ilogic, lipsit de o minimă coerenţă. Adică, dacă se poate întîmpla absolut orice într-un meci de felul ăsta, pînă la urmă nimic din ce se întîmplă nu mai contează. Totul eşuează într-un soi de indiferenţă bleagă.
Citiţi întregul articol...


Pop-cultura:

  LAMERICA
Banda desenată care nu îşi schimbă năravul
de Casiana Ioniţă
La temelia benzilor desenate americane stau băieţelul Charlie Brown şi prietenii săi. Desenaţi din 1950 de Charles Schulz şi reuniţi sub numele de "Peanuts", toţi aceşti pitici şi căţelul lor Snoopy au fost vedetele incontestabile ale BD-urilor vreme de treizeci de ani. De pe la jumătatea anilor '80, "Peanuts" s-a transformat însă treptat într-o serie de obiecte comerciale. Personajele simpatice ale lui Schulz au devenit desene animate cam moralizatoare, musicaluri, păpuşi, abţibilduri sau chiar promotori de noi produse. Deşi au continuat să apară în ziare pînă în 2000, "Peanuts" au fost întrecute în popularitate de noul val de benzi desenate. Personajelor lui Schulz le-a rămas zona comercială, în timp ce noi BD-uri au atras cititorii de ziare.
Citiţi întregul articol...

  Homepage, sweet home
Secretele oului de prepeliţă
de Florin Lăzărescu
Românul se naşte vioi, de regulă, într-o zodie norocoasă. Dă din picioare, urlă ca toţi ceilalţi copii ai planetei. Deschide ochii şi priveşte curios lumea. După ce ajunge să rostească primele vorbe, se află pe punctul de a-şi da seama că e poet. La vîrstă fragedă, o lasă totuşi mai moale cu versurile. Are alte griji: face oreion, tuse măgărească, vărsat de vînt sau rîie, după caz. "N-are nimic! Îi trece!", se consolează părinţii. Iese afară, se pumneşte cu tovarăşii, îşi zdreleşte genunchii, îşi rupe o mînă, îşi sparge capul. "N-am nimic! Îmi trece!", reacţionează copilul, cu teamă în glas că nu va mai fi lăsat la joacă. Prima lui durere adevărată – ca, de altfel, a tuturor tinerilor de pe planetă – e cea de inimă. Mai ales românul – fie că-i fată, fie că-i băiat – o tratează cu versuri.
Citiţi întregul articol...


Carte:

  Portretul artistului în mişcare
de Doris Mironescu
T.O. Bobe a apărut la mijlocul anilor '90 într-o serie de tineri autori bucureşteni, în general absolvenţi de "Litere" (mă refer la cenaclul cărtărescian din aceeaşi perioadă), pregătiţi să ilustreze, după puteri, postmodernismul în floare. Cezar-Paul Bădescu, Sorin Gherguţ, Răzvan Rădulescu, coautori ai Tabloului de familie din 1995, se profilau ca o "alternativă" underground la ceea ce considerau a fi establishment-ul epocii.
Citiţi întregul articol...


Interviu:

  Mihai Pelin: "CNSAS a devenit o instituţie de reglat conturi"
interviu de R. Chiruţă
"Cultura română de astăzi este, mai degrabă, dominată de găşti. Eu nu fac parte din nici una, m-am ţinut totdeauna departe de acestea, deşi sînt membru al Uniunii Scriitorilor din 1968. Nu ştiam că Eugen Uricaru ar fi colaborat şi nici nu cred că a colaborat. Eu am văzut foarte multe lucruri în arhivele Securităţii, fiind primul care a intrat în ele masiv. Nu era cazul ca domnul Uricaru să fie amestecat. De fapt, nu s-a produs nici un angajament al său cu Securitatea. Trebuie să existe un criteriu în dezvăluirile astea, trebuie să se bazeze pe un astfel de angajament. Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS) interpretează nişte texte. Treptat-treptat, cei din fruntea CNSAS au reuşit să-l transforme într-o instituţie de reglat conturi."
Citiţi întregul articol...


Dosar:

  Cine ne sînt formatorii de opinie?
de Ana-Maria Onisei
În timp ce spiritul gregar este asociat din ce în ce mai des cu manifestările semi-huliganice, intelectualii sprinţari încep şi ei să cîştige, discret, teren. Ce-i drept, nu putem vorbi despre un joc de unu-la-unu şi nici despre tabere cîştigătoare, dar ne putem întreba, măcar din cînd în cînd, care este diferenţa între un suspin adînc în faţa televizoarelor (inspirat de imaginile cu Gigi Becali declarînd că a donat cîteva vaci din ferma personală sinistraţilor timişoreni) şi o frunte care se încruntă la o discuţie între Cătălin Ştefănescu şi Andrei Pleşu. În funcţie de ce criterii ne alegem formatorii de opinie? Care sînt cele mai vizibile figuri cu o influenţă importantă asupra publicului ascultător/telespectator/cititor? Se aplică în acest caz dictonul: "Spune-mi cu ce analist te-nsoţeşti ca să-ţi spun cine eşti?".
Citiţi întregul articol...

  Tirajul sperie formatorul
de Costi Rogozanu
În primul rînd, n-ar mai trebui ca o simplă opinie exprimată într-un colţ de ziar sau de revistă să fie atribuită unui FORMATOR DE OPINIE. Este o formulă perimată, care vine să confirme o anumită relaţie de subordonare între elitele formatoare şi publicul văzut ca masă de consumatori pasivi. Din expansiunea acestei sintagme au ieşit şi credinţe – în mintea unor comentatori – despre cum pot ei schimba preşedinţi prin simple întrebări, despre cum sfatul lor e vital pentru orice politician, pentru bunul mers al ţării etc. Lucrurile vor fi mai bune atunci cînd nu vom mai avea formatori de opinie, ci comentatori profesionişti.
Citiţi întregul articol...

  Făcătorii de opinie
de Cornel Nistorescu
Cîţi dintre moderatorii noştri de succes sînt formatori de opinie? Cîţi dintre ziariştii noştri de notorietate sînt formatori de opinie? Am putea răspunde în grabă că toţi truditorii din mass media, peste-un anume grad de notorietate, sînt formatori de opinie. Şi Dan Diaconescu, şi Radu Moraru, şi Marius Tucă, şi George Stanca! Pentru a putea avea un rezultat corect, ar trebui să depistăm opiniile importante create de aceştia sau curentele majore stîrnite, întreţinute ori chiar amplificate. Adevărul este că şi Dan Diaconescu şi Radu Moraru au izbutit să contribuie la difuzarea informaţiei conform căreia jurnaliştii români rapiţi în Irak sînt liberi şi urmează să sosească a doua zi cu primul avion.
Citiţi întregul articol...

  Aia albi. Dar cred că şi ăia negri
de Radu Pavel Gheo
Din cauza problemei cu figurile publice de la noi, formatori sau deformatori de opinie, mie mi-a venit în minte un banc. Poate că-l ştiţi: un cioban care-şi paşte oile liniştit e abordat de un turist băgăreţ: "Frumoase oi ai, baciule!". "Frumoase", zise baciul, "...alea albe". "Dar alea negre?", întreabă turistul. "Şi alea negre", vine răspunsul ciobanului. "Dar lapte dau?", insistă turistul. "Dau... alea albe", răspunde iarăşi baciul. "Şi alea negre?" "Şi alea negre." "Da' carnea, carnea cum e?", continuă turistul interogatoriul. "Bună, bună de tot... la alea albe", explică baciul. "Dar la alea negre?" "Şi la alea negre." "Şi lînă, dau lînă bună?" "Dau... alea albe." "Şi alea negre?", mai întreabă o dată turistul. "Şi alea negre." Exasperat, turistul băgăcios întrebă: "Da' bine, baciule, dacă toate-s la fel, ce-i tot dai înainte cu alea albe?" "Păi, vezi tu, îi explică ciobanul, oile alea albe-s ale mele." "Ei, da, acum pricep! Şi alea negre?", zice turistul. "Şi alea negre."
Citiţi întregul articol...

  "Sînt obsesiile dumneavoastră, pe care le reciitaţi seară de seară"
de Cristian Pătrăşconiu
Pare o întrebare care poate interpretată şi în sens personal. În ce mă priveşte, mă străduiesc de mult timp să mă plasez, în multe privinţe, pe poziţia unui scepticism activ. Deşi sînt blamaţi intens, postmodernişti au şi cîteva lecţii de oferit: una dintre ele e aceea a moralei suspiciunii. În sensul acesteia, încerc să suspectez cît pot de mult evidenţele şi să fiu cît se poate de atent la "transparenţe". Ca să nu mă lungesc prea mult: refuz să îmi recrutez "maestrul" dintre starurile zilei.
Citiţi întregul articol...

  Maius Tucă şi Mama Natură
de Toni Hriţac
Zilele trecute, agenţia de presă Mediafax a difuzat rezultatele unui sondaj de opinie referitor la preferinţele socio-culturale ale liceenilor din România. Pe primele locuri în top sînt, conform sondajului în discuţie, Marius Tucă şi Mama Natură din emisiunea "Ciao Darwin". Comentariile care au urmat ştirii păreau a fi foarte îngrijorate. Cum de-au ajuns tinerii la astfel de repere? O primă constatare se impune de la sine. Şcoala nu este în stare să cultive modele de masă. Tinerii învaţă din altă parte secretele vieţii: din media, din familie sau de pe stradă. Ajungem astfel la un truism, şi anume la importanţa mass media în formarea opiniilor. Deseori am găsit un refuz categoric al jurnaliştilor în a asuma această responsabilitate.
Citiţi întregul articol...

  Rolul unui ziarist nu este să spună "vorbe de duh"
de Ovidiu Şimonca
Despre ce formatori de opinie vorbim? Din păcate, eu nu prea i-am văzut. Descopăr, seară de seară, figuri tot mai posomorîte şi mai irascibile, figuri încărcate de patimă şi resentiment. Promovarea în dezmăţ a "analiştilor supăraţi" (Cristian Tudor Popescu şi Ion Cristoiu) ne arată că au cam dispărut formatorii de opinie. În nici un caz opinia publică nu-şi poate formula un punct de vedere pe baza acestor figuri opărite, cărora le lipsesc nuanţele, incapabile să se bucure cînd trei concetăţeni (întîmplător din aceeaşi breaslă jurnalistică) vin teferi acasă. Nu cred în formatorii de opinie care dau doar verdicte, încruntîndu-se cînd apare o altă opinie.
Citiţi întregul articol...


Vedetă culturală:

  Mircea Cantor propune: Un nou "Version" al artei contemporane
de Ana-Maria Onisei
Nu ştiu dacă aţi citit în magazinul nostru cultural reportajul despre inaugurarea Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC), găzduit de Palatul Pralamentului. De aceea, săptămîna aceasta vă provoc la un scurt brainstorming (în cazul în care aţi lecturat ori vizitat) şi la un exerciţiu de imaginaţie în cazul în care "nu aţi...". Să punem cap la cap cîteva bucăţi de text şi amintire ca într-un puzzle al lecturii. "Sub bombardamentul artei contemporane a dispărut Casa Poporului", scriam în acel moment, cu privire la iniţiativa dinamică şi interactivă de la MNAC. În coloanele revistei repovesteam umanizarea unei încăperi pline de fantome comuniste, ideile şi conceptele expoziţiilor Caméra sau Stock Zero, jocurile dintre Paul Neagu şi Horia Bernea, Mioriţa lui Gorzo sau mostra de oraş (Sample City) surprinsă cu dichis şi mesaj de Călin Dan.
Citiţi întregul articol...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer