05.04.2021

Introducere în ideea MiniTEXTE-lor (scrisă de Ana Cucu-Popescu) aici.


Despre Maria Bianca Vladu
Deşi are doar 7 ani, Bianca are multe motive să fie mândră de ea însăşi. Pentru ea pictura şi scrisul nu sunt doar simple hobby-uri, ci activităţi serioase, ce i-au adus chiar şi câteva premii de-a lungul timpului. Pe lângă poveşti şi poezii publicate şi expoziţii de pictură, Bianca se poate lăuda şi cu experienţa sa de mim în cadrul Caravanei "Clipe de copilărie" din oraşul său natal, Tulcea.

Despre Doi prieteni salvează lumea
Ursache şi Mormorică decid să ceară opinia unui specialist în legătură cu un nou virus ce se răspândeşte prin lume. Cei doi află că atunci când avem puţină grijă şi empatie faţă de cei mai puţin puternici ca noi, nu e nimic ce nu putem rezolva!
"Doi prieteni salvează Lumea" e un text despre prietenie şi conştientizarea faptului că noi cu toţii suntem mai puternici dacă reuşim să îi protejăm pe cei mai slabi dintre noi.

 ***
 Doi prieteni salvează Lumea
 de Maria Bianca Vladu (7 ani)
Personaje
Naratoarea
Pisica doctor
Mormorică
Ursache

Naratoarea: La cabinetul medical de la grădiniţa animăluţelor s-au prezentat la doamna doctor Pisică, doi prieteni buni,un urs mic şi fricos, pe nume Mormorică şi unul mare şi puternic pe nume Ursache.
Ursache: Doamna doctor, am auzit că un microbel a venit pe Pământ cu întreaga familie şi a creat o boală foarte periculoasă. Eu nu cred deloc! Dar prietenul meu este foarte îngrijorat.
Mormorică: O, da! Mie mi-e foarte frică. Mi-am pus chiar două măşti şi sunt îngrozit! Eu am astm şi cred că microbelul mă poate afecta grav dacă voi contacta boala.
Pisica doctor: Bine Mormorică, este de ajuns să porţi o singură mască. E adevărat, chiar ne confruntăm cu un virus periculos, care s-a răspândit pe întreaga Planetă. Este bine să fim precauţi. Dar tu, Ursache, de ce nu porţi mască?
Ursache: Păi uitaţi-vă la mine ce puternic sunt! Voi lovi microbelul cu un pumn!
Pisica doctor: Uitându-mă la tine, chiar asta mă îngrijorează, că eşti cam grăsuţ. Îţi voi prescrie nişte exerciţii de gimnastică şi un cântar să îţi verifici greutatea.
Mormorică: Oh, dar mie mi-e foarte frică! Deja am impresia că am numai viruşi pe mine şi dacă mă gândesc, parcă am şi simptome de boală... Oare puteţi să îmi prescrieţi şi mie ceva?
Pisica doctor: Sigur, am un remediu: închizi ochii şi te gândeşti că eşti un urs mare şi puternic. Poţi vedea microbii. Ei sunt mici, foarte mici şi speriaţi de tine. Îţi pregăteşti pumnul. Pumnul tău e imens. Loveşti microbii cu pumnul tău de urs mare.
Mormorică (cu ochii închişi): O, da... Sunt aproape leşinaţi.
Pisica doctor: Ragi zgomotos, până se cutremură pământul cu tine. Ce se întâmplă cu microbii?
Mormorică (cu ochii strânşi, râzând şi gesticulând): Sunt luaţi de suflu, fug îngroziţi!!
Pisica doctor: Bine. Ai scăpat de microbii de pe tine. Şi îţi mai dau un sfat: să te speli des pe mâini cu apă şi săpun şi să porţi mască atunci când mergi în aglomeraţie. Acesta este cel mai bun remediu pentru a nu te îmbolnăvi.
Ursache: O, nu, nu, nu!!! Nici nu mă gândesc să îmi ud eu blana! Nu îmi voi acoperi gura şi nasul cu mască!!! Uitaţi-vă ce mare sunt, am nevoie de mult aer ca să respir.
Pisica doctor: E adevărat, Ursache, eşti foarte mare. Şi ai o gură mare şi nări largi prin care intră zilnic miliarde de microbi! Dacă te vei îmbolnăvi, vei putea respira doar prin nişte furtunaşe şi prin mască cu oxigen.
Ursache: Vreţi să spuneţi că prin gura mea şi prin nările mele intră microbi? Nu m-am gândit la asta.
Pisica doctor: Da, doar că sunt atât de mici încât nu poţi să-i vezi cu ochiul liber. Noi, medicii, cercetătorii îi putem vedea prin nişte instrumente speciale, numite microscop. Sau îi putem auzi printr-un instrument numit stetoscop. Dacă tu nu vrei să porţi masca pentru tine, trebuie să te gândeşti că îi vei îmbolnăvi şi pe cei din jurul tău. Pe Mormorică de exemplu.
Ursache (face ochii mari de uimire): În cazul acesta, voi purta şi eu masca. Nu vreau să îl îmbolnăvesc pe Mormo, el e foarte sensibil. Şi e prietenul meu cel mai bun!
Mormorică: Multumesc, Ursache, eşti un prieten adevărat!!
Naratoarea: Cei doi au respectat regulile spuse de doctor şi nu s-au îmbolnăvit. Mai mult, pentru că au dat un exemplu bun celor din jur, şi aceştia au început să respecte regulile. Astfel, nimeni din grădiniţă nu s-a îmbolnăvit. Şi asta nu e tot. Pentru că animăluţele copii le-au spus şi părinţilor lor să poarte mască, iar aceştia le-au spus colegilor şi aceştia familiilor lor. Şi tot aşa, până când nu s-a mai îmbolnăvit nimeni.
Ursache: Cine s-ar fi gândit că un gest atât de simplu poate salva o Planetă atât de mare?
Mormorică: Care gest?
Ursache: Să porţi mască!
Mormorică: Ursache, nu masca ne-a salvat! Ne-a salvat prietenia şi grija faţă de cei din jur. Pentru că tu nu ai vrut să mă îmbolnăveşti, ţi-ai pus mască. Deci vezi, prietenia ne-a salvat!
Ursache (uimit, luându-l de după umeri pe Mormorică): Şi grija faţă de celălalt! Hm... măi Mormo, dar tu eşti foarte isteţ! Cred că vei ajunge un mare gânditor.
Mormorică: Adică... scriitor?
Ursache: Hm... Prietenia a salvat Lumea. Cine s-ar fi putut gândi?

MiniTEXTE. Episodul 1 - Doi prieteni salvează lumea
de Maria Bianca Vladu (7 ani)
o producţie MiniREACTOR
regia: Raul Coldea / dramaturg coordonator: Ana Cucu-Popescu / cu: Andreea Ajtai, Lucian Rus, Paul Popa / ilustraţii: Lucia Mărneanu / muzica: Max Anchidin / video & montaj: Marius Palermo
"MiniTEXTE. Cuvinte de copii" este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.

0 comentarii

Publicitate

Sus