MiniTEXTE. Episodul 2 - Povestea lui Eu sau Bagă-mă în seamă în vreme de Coronavirus

Introducere în ideea MiniTEXTE-lor (scrisă de Ana Cucu-Popescu) aici.

Despre Ilina Ruxandra Mureşan
Ilina are 11 ani şi locuieşte în Cluj-Napoca. Din conversaţiile cu ea la telefon, am înţeles că este o fetiţă foarte blândă şi timidă cu un univers interior foarte puternic. Nu ştim ce îi place să facă şi ce nu dar textul trimis de ea parcă înlocuieşte zece descrieri.

Despre Povestea lui Eu sau Bagă-mă în seamă în vreme de Coronavirusa
Poate un pic prea matură parcă pentru vârsta ei, Ilina Ruxandra Mureşan ne aduce în prim plan povestea unui copil ce se luptă cu singurătatea. Textul său punctează excelent modul în care noi, adulţii, prioritizăm uneori lucrurile greşite şi uităm să ne bucurăm de timpul petrecut cu propriul copil. EU poate fi oricine dintre noi, EU poate fi băieţel sau fetiţă, iar Adultul e cel care trebuie să înveţe să asculte cu adevărat..

Povestea lui Eu sau Bagă-mă în seamă în vreme de Coronavirus

Personaje
Eu (10-11 ani)
Adultul care vine din oraş - acelaşi cu Adultul din bucătărie / Mister Question / Mister Fun
Adultul de la telefon

Locul: Acasă 

SCENA 1 
 

Eu: Aaaahhhh! Nimic nu se compară cu o după-masă la filmul preferat. Pur şi simplu m-am săturat de şcoală, de teme, de activităţi, de alergat dintr-o parte în alta. Atâta şcoală plictisitoareee... Vreau măcar un pic de vacanţă. Vreau măcar un pic de pauză. Nu-i cinstit că li se cere copiilor să lucreze atât de mult. Şi toată ziua să fie plecaţi de acasă. Parcă nici nu mai ştiu unde locuiesc! Casa mi se pare străină...
Eu: E adultul care vine din oraş!
Adultul care vine din oraş: Ce idee mai e şi asta? Nu te uiţi acum la film... Ţi-ai început temele? Şi e abia luni... Gata cu distracţia, weekendul s-a terminat! Punct! Auzi la ea, film în miezul zilei, ce idee...
Eu: Nu e miezul zilei, e ora cinci după-masă. Vreau şi eu o recompensă. Să fii la şcoală toată ziua e foarte greu, să ştii, Adultule...
Adultul care vine din oraş: Pentru tine e greu? Şi atunci pentru mine cum a fost? Tu ştii că de dimineaţă lucrez încontinuu! Ştii că la cumpărături, e nebunie totală, şi toţi se îmbulzesc, şi nu mai găseşti nici măcar făină? Gata, am zis gata cu distracţia!
Eu: Eh, dacă tu zici... Ce, contează că sunt şi eu obosită? Nu, normal. Las' că vede el, poate într-o zi voi face şi eu ceva înţelept şi nu voi mai merge la şcoală. Ha, ha, ha! O să vadă adultul din bucătărie distracţie atunci!

 
Sună telefonul.
Eu: Alo?
Adultul de la telefon: Alo?
Eu: Tu eşti, Adultul de la telefon?
Adultul de la telefon: Alo? Ce se aude acolo? Am sunat la TV Ştiri Non-Stop!
Eu: Poftim? Ce zici? Nu, sunt doar Eu. Adică Eu. Doar Eu.
Adultul de la telefon: Aha! Nu care cumva să mă păcăleşti, nu-i aşa? Sunt sigur-sigur că am sunat la Ştiri Non-Stop! Care Eu?
Eu: Sunt Eu (cu tristeţe). Nu cu mine doreai să vorbeşti?
Adultul de la telefon: Alooo! Am zis că vreau direct la Ştiri Non-Stop! Vreau să fiu la curent cu toate informaţiile despre coronavirus!
Eu: Despre ce?
Adultul de la telefon: Despre CO-RO-NA-VI-RUS!
Eu: Cine este acest individ?
Adultul de la telefon: Pfuai, nu-i niciun individ! Şi eu care credeam că cei de la TV sunt foarte deştepţi. Pfuu... Este o chestie foarte periculoasă, din China, care se ia foarte uşor! Dar repet, voi aştia de la TV Ştiri Non-Stop ar trebui să ştiţi toate aceste lucruri! Puneţi tot timpul ştiri ameninţătoare!
Eu: Dar, repet, nu ai sunat la TV Ştiri Non-stop! Ai greşit. Sunt Eu, nu mă recunoşti?
Adultul de la telefon: Cum îndrăzneşti? Cine eşti tu să îmi spui că am greşit? Hei, tu, acolo? EU sunt adult. Eu NU GREŞESC NICIODATĂ!

 
Eu: Nu înţeleg... de ce nu m-a recunoscut Adultul de la Telefon?... de ce nu voia să vorbească cu mine? Parcă nici nu mai exist...! Şi ce tot zicea acolo? Ce e cu toată lumea asta stresată? Magazine care au produse puţine... şi oameni nervoşi că nu se mai găseşte făină! La şcoală parcă toţi se purtau ciudat, şi vorbeau despre ceva virus sau...? Ce au păţit cu toţii?... Parcă nu mai e oraşul pe care îl cunosc. Parcă am fost teleportată...
Şi toţi adulţii ăştia... Parcă aş fi eu la 5 ani, imaginându-mi tot felul de lucruri fantastice şi ciudate...

SCENA 1

 
Eu: Şi, brusc, un zid s-a înălţat între mine şi viaţa mea. (Visător) Un zid înalt, multicolor, cu ferestre mici şi mari, din care se ivesc chipuri de toate vârstele.
- De ce mă trezeşti din somn? (voce obosită, îmbufnată)
- Mânuşiţe şi măscuţe, colorate, colorate! (voce săltăreaţă, enervantă)
- Ştie cineva ce se va întâmpla în continuare?? (voce nedumerită)
- Nu vrei mai bine să suferi alături de ceilalţi? Mu, ha, ha, ha, ha!!! (voce malefică)
Nu e decât camera mea, nu am mai părăsit-o, de-o veşnicie. Of, cât mi-am dorit să nu mai merg la şcoală! Ai grijă ce îţi doreşti, pentru că s-ar putea să se întâmple! Şcolile s-au închis.... Ar fi mai bine să nu îmi mai doresc nimic?

 
Adultul din bucătărie: Oare din cauza ta nu pot lucra?
Adultul din bucătărie: Iar stai pe telefon? (sunet) De ce nu poţi să fi şi tu ca alţi copii? Nu te poţi uita şi tu la un film? Ce te uiţi fix acum? Nu te dor ochii de la ecran? Hai nu vrei să citeşti ceva mai bine? Dar nu vrei să te uiţi la un film? Ah, am spus să nu mai stai cu ochii în ecran!
Eu (cu un glas stins): Totul s-a terminat brusc. Acuma am rămas doar Eu cu Mister Question.
Adultul din bucătărie (enervat, vorbeşte mergând): Ce e cu toata zarva asta? Încerc să mă concentrez!
Eu (rămâne singur pe scenă): Îmi pare rău, dar şi Eu locuiesc în casa asta şi... Oricum, voiam numai să ies un pic din camera mea... De ce nu se joacă nimeni cu mine? De ce nu am un animal de companie? De ce nu am un frate sau o surioară? De ce nu pot ieşi singur din casă, nici măcar să alerg? Of, încep să vorbesc ca Mister Question... Vreau să fie totul ca înainte! Vreau la şcoală! Urăsc coronavirusul, din toată inima. Îl urăsc , îl urăsc, îl urăsc! Vreau să îi pese şi de mine cuiva!

SCENA 1

 
Eu: Alo? Nici acuma nu avem ştiri noi despre coronavirus.
Adultul de la telefon: Alo? Ce mai faci, dragul meu Eu?
Eu: Am zis ca nu e nimic nou la TV Ştiri Non-Stop!
Adultul de la telefon: Ştiu că tu eşti acolo. Mi-e dor de tine, Eu!
Eu: Mie nu mi-e dor de mine! M-am săturat până peste cap de mine! Şi de camera asta! Visez că evadez în fiecare noapte!
Adultul de la telefon: Nu, mi-e dor de tine. Nu de mine! (Chicoteşte.)
Eu: Serios?
Adultul de la telefon: Normal! Cum să nu? Nu te-am mai văzut de... Of, de săptămâni întregi!
Eu: Nu mai cunosc termenul "săptămâni" (ghiduş). Zilele sunt la fel: mă trezesc - Adultul din bucătărie comentează, mănânc - Adultul din bucătărie comentează, mă spăl - Adultul din bucătărie comentează, învăţ - Adultul din bucătărie comentează, mă uit la filme - Adultul din bucătărie comentează şi tot aşa...
Adultul de la telefon: Dar se va termina în curând cu statul în casă şi zilele se vor schimba din nou. Vom putea ieşi să ne vedem. Cu mască şi mănuşi, bineînţeles! Pentru că ştii cât de periculoasă e.
Eu: O, nu iar, te rog!
Adultul de la telefon: Bine, bine, ştiu că ştii. Ştiu, pentru că Eu nu greşesc niciodată (Chicoteşte iar.) Abia aştept să ne vedem. Pe curând, dragul meu Eu! Oh, aproape am uitat. Fă astăzi ceva care te bucură, bine?
Eu: Aşa voi face, Adultule de la telefon!
Eu începe să zâmbească şi nu se mai poate opri din zâmbit, chicoteşte de fericire.

 
Adultul din bucătărie (îl întrerupe): Scuze... nu voiam să te deranjez. Azi am scăpat de tot ce aveam de făcut. Ce zici, ai vrea să sărim prin casă pe un băţ Pogo?
Adultul din bucătărie: Sau să ne jucăm de-a cangurii?
Adultul din bucătărie: Sau să străbatem oceanul plini de rechini? Cu o barcă-găleată?
Adultul din bucătărie: Sau să jucăm scene din film?
Adultul din bucătărie: Sau să ieşim să ne plimbăm puţin?
Eu (vorbind cu sine): Pune întrebări întruna, dar parcă nu mai e Mister Question. O fi o clonă? Sau cineva a făcut o vrajă şi l-a transformat în Mister Fun? Cel mai probabil asta este. Vraja de coronavirus!!! Până la urmă, minunat virus! Cine s-ar fi putut gândi că am să ajung să cred că există!

 
MiniTEXTE. Episodul 2 - Povestea lui Eu sau Bagă-mă în seamă în vreme de Coronavirus
de Ilina Ruxandra Mureşan (11 ani)
o producţie MiniREACTOR
regia: Delia Gavliţchi / dramaturg coordonator: Ana Cucu-Popescu / cu: Alexandra Caras, Alina Mişoc, Doru Taloş / ilustraţii: Lucia Mărneanu / muzica: Max Anchidin / video & montaj: Marius Palermo
"MiniTEXTE. Cuvinte de copii" este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.