Când a găsit-o Jack, ea zăcea cocoşată de oboseală într-un jilţ, în faţa plitei din bucătăria castelului. Cazanele cu mâncare clocoteau, în cuptoare coceau tăvi fără număr. Când îl văzu în prag pe intrus, o bucurie imensă inundă chipul fetei. În sfârşit, i-a venit salvatorul. Înşfăcă satârul de pe masă şi-l aruncă cu o mişcare precisă, drept în fruntea lui Jack. De fiecare dată când mai urca câte-un pământean pe vrejul de fasole, venea vremea dragostei. Creierul de muritor pané era ca viagra pentru căpcăun.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2021, grupul are 5.600 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).