Când mi-ai crăcănat gratiile de la fereşti cu forţa dorului ca să-ţi strecori capul ciufulit şi să mă pupi, mi s-a părut drăguţ. Odată, m-ai privit verde şi io m-am ridicat în slăvi ca Mary Poppins agăţată de-o umbrelă de vreme rea şi râdeam ameţită de zbor şi de tine care te făceai tot mai mic la sol şi tot mai mare-n mine. Când ai întins degetul spre ceasul cu cuc şi ăla a-ncremenit ca prostu, am încremenit şi io, tot aşa, în adoraţie. Ia lasă prostiile şi ia-mă de nevastă, ca oamenii normali.
