La început se vedeau trei zile pe săptămână. Ziua lipsă nici măcar nu se simţea. A treia zi ieşeau la cofetărie. Îşi va aminti mereu scaunele dantelate şi tortul acela diplomat pe care nu l-a mai regăsit niciodată. Apoi s-au văzut mai rar, apoi nu s-au mai văzut deloc. I-au spus că lui nu-i pasă de ea şi au făcut-o să-l urască. După cincisprezece ani l-a căutat ea. S-a dus la întâlnire plângând de teamă că nu-l va recunoaşte. I-a sărit în braţe şi îmbrăţişarea aceea a topit tot. Te iubesc, tată.
