MiniTEXTE. Episodul 6 - Povestea unui puşti

Introducere în ideea MiniTEXTE-lor (scrisă de Ana Cucu-Popescu) aici.
 

Despre Matei Hotăranu
Matei este din Bucureşti, are 11 ani şi a făcut cunoştinţă pentru prima dată cu teatrul prin intermediul... muzicii. La vârsta de 7 ani a jucat în primul său musical, Sunetul Muzicii la Opera Comică pentru Copii, iar în prezent joacă în Familia Addams la Teatrul Excelsior. Cântă de la 4 ani şi nu îşi poate imagina să activeze în alt domeniu decât cel artistic atunci când va fi mare.
 
Despre Povestea unui puşti
Izolarea e greu de suportat pentru un adult, darămite pentru un copil! Matei nu mai rezistă să stea închis în casă, fără niciun prieten, părinţii săi nu îi dau voie să iasă la joacă, aşa că el decide să fugă fără ştirea lor. În scurta sa escapadă, realizează că nu era singurul care trebuia să stea în casă şi că părinţii săi ştiu, uneori, mai bine.
 

Personaje:
Matei
Mama
Tata
 
Matei: Neaţa, mama!
Mama: Bună dimineaţa, Matei!
Matei: Mi-ai lăsat cumva de mâncare în frigider?
Mama: Da, Matei, mâncarea e acolo!
Matei: Bine, mulţumesc!
Mama: Ce faci acum? Mai întâi faci lecţii sau te apuci să citeşti?
Matei: Întâi lecţii, apoi citit.
Mama: Bine!
Matei: Dar mai întâi mă duc să mă spăl!
Mama: Să nu uiţi să te speli pe dinţi şi la prânz!
Matei: Bine, bine.
Mama: Şi să te îmbraci frumos, te rog!
Matei: Bine, pa, mama! Ne vedem diseară! Baftă la call-uri!
Mama: Pa, te iubesc!
Matei: Şi eu, paaaa! Ar fi fost minunat dacă toată chestia asta ar fi fost reală. Adică, reală e, nu mă înţelegeţi greşit, dar, din păcate, are loc pe un hol de un metru pătrat din apartamentul nostru. E pandemie. Ce pot să zic? Stau în casă de 5 luni şi aproape mi-am luat gâtul săptămâna trecută.
Mama: E vreo problemă, Matei?
Matei: Nu, mama, e totul bine!! De fapt... nu e totul bine. NU MAI POOOOOOT!!!!! Cred că am înnebunit un pic în carantina asta! Nu tu joacă afară, nu tu prieteni, nu tu teatru, NIMIC!!! Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar încep să simt că mi-e dor de şcoală! Adică, îmi place şcoala, e frumoasă, dar totuşi, să-ţi fie dor de şcoală!?!? Acum vine marea întrebare. Oare reuşesc eu să-i conving pe părinţii mei să mă lase afară la prieteni?
Matei: Mama, tata, am o întrebare. Am voie să ies să mă văd cu vreun prieten? Vă rog? Vă rog? Vă rog? Vă rog?????
Mama: Matei, nouă încă ne este frică de pandemie, nu avem cum să te lăsăm afară la joacă!
Tata: Da, Matei, sunt complet de acord cu mama ta (din păcate, de data asta nu glumea).
Matei: Dar chiar nu pot, aşa, de la distanţă, cu mască şi cu toate celelalte chestii de protecţie?
Mama: Nu!
Tata: Nope! Sorry!
Matei: Dar eu chiar vreau afară la joacă!!
Mama: Nu, Matei, NU SE POATE!!!!!
Tata: AAAAAAAAHHHHH!!!!!!

Perspectiva părinţilor lui Matei:
Mama: Matei, te rog, nu te supăra pe noi! Dar totul e pentru siguranţa ta şi a celor din jurul tău! Şi noi am vrea să mergem afară, să ne vedem cu prietenii noştri! Dar nu se poate!
Tata: Da, Matei, sunt complet de acord cu mama ta!
 
Matei: Vă rog? Vă rog? Vă rog? Vă rog????
Mama: Nu, Matei!
Tata: Nope! Sorry!
Tata: Anca, chiar nu putem să mergem să ne vedem, nu ştiu, cu Radu şi Filip, afară, pe bicicletă?
Mama: Nu ştiu, mai vedem!
Tata: Bine, cum zici tu.
Mama: În 3 secunde o să-mi spună că merge să spele maşina.
Tata: Eu mă duc să spăl maşina.
Mama: Dar n-ai mai spălat maşina de două ori săptămâna asta?
Tata: Ăăăă, nu-mi amintesc! Ăăăă, paaaa!
Mama: Pa! Oricum trebuie să-mi fac şi eu mail-urile!
Matei: Să mai trăiesc alte luni fără prieteni vii?? Nu! NU!! Refuz!!! GATA!!!! Fug! Fug de-acasă! Îmi iau ce trebuie şi merg oriunde mă poartă vântul! Ok, deci îmi trebuie 2 tricouri cu mânecă scurtă, 1 cu mânecă lungă, 2 perechi de chiloţi, 1 pereche de pantaloni, nişte adidaşi şi 2 perechi de ciorapi. Ce mai îmi trebuie? Nişte bani, telefonul, căştile şi multe măşti! Ok, sunt gata! Dar cum merg în jurul oraşului? Pe jos, poate? Nuuu, e prea lung drumul ca să merg pe jos. Cu autobuzul? Păi n-am cartelă funcţională. Aaaaa, ştiu! Iau maşina lui tata! De ce nu? E rapidă şi are şi mult spaţiu! E perfectă!... Ia stai un pic, eu nu am carnet. Oh, haide acum, chiar nu putea să existe şi carnet de minori?? Am condus foarte mult în Forza Horizon 4, ştiu cum să conduc deja! A, bicicleta! Perfect! Oare pot să fug acum? Da, pare că nimeni nu e atent. Mi-am luat geanta, mi-am pus-o în spate, am luat cheile de la cablu antifurt al bicicletei, cheia de la garaj, ca să pot să scot bicicleta din bloc, am luat o pereche de chei de la casă, am deschis uşa, am ieşit, mi-am făcut o cruce, m-am rugat să nu păţesc ceva rău, am închis uşa şi am plecat. Sunt pe drum deja de jumătate de oră şi m-am gândit că cel mai bine ar fi să îmi pun un cric la bicicletă, să iau un bidon de bicicletă şi un suport de telefon, ca să îmi pot pune pe Waze adresele prietenilor mei. Deci, unde să mă duc mai întâi? A, da, la Andrei acasă, apoi la Filip. Am ajuns.
Matei: Alo?
Căsuţa vocală: "Momentan, clientul apelat nu răspunde. Te rugăm să încerci mai târziu".
Matei: Nu poate vorbi. M-am uitat pe geam, dar nu era nimeni în casă. Mi-am dat seama că sunt probabil la munte sau la mare. Aşa că mi-am continuat drumul spre casa lui Filip. Din păcate, Filip locuia fix în cealaltă parte a oraşului. De fapt, stătea aproape de o pădure. Cam la 15 kilometri de unde mă aflam eu. Ştiu ce vă gândiţi, o să îmi ia 20 de minute, nu am de ce să mă tot plâng. Ei bine, sunt 20 de minute cu maşina. În plus, drumul o lua pe drumul naţional, dar îmi era frică să o iau pe un drum aglomerat, aşa că a trebuit să iau o rută care ocoleşte tot drumul naţional. Pe scurt, mi-a luat cam 1 oră şi jumătate să ajung acolo. În sfârşit, am ajuns! Nu mai pot!! Hai să văd, îmi răspunde la telefon?
Matei: Alo, Filip?

Bip, bip, biiiiiiiip!

Matei: Dar ce e cu toată lumea astăzi, sunt toţi la mare? Şi după ce m-am mai plâns un pic, m-a luat somnul.
Matei: Mama, lasă-mă în pace! Vreau afară!
Mama: Dar Matei, nu se poate!
Matei: Dar vreau AFARĂĂĂĂĂ!!!
Mama: NUUUU!!!
Matei: Atunci hai să ne luptăm!
Mama: Cum adică?
Matei: Adică hai să ne luptăm! Cu săbiile! Cine câştigă, câştigă! Am început să ne luptăm. Mai întâi, ea m-a luat prin surprindere cu un atac pe partea stângă şi m-a zgâriat pe umăr. Pe urmă, eu am ripostat şi am aruncat sabia spre pieptul ei, dar ea a aruncat-o peste stâncă şi direct în apă. Atunci am mai scos o sabie. Ne-am luptat în continuare până când eu i-am aruncat sabia din mână şi am făcut-o să meargă cu spatele până la vârful platoului. O căzătură de 100 de meri până jos în ocean. Am lăsat-o să decidă: Spune-mi, ce decizi acum. Tot eşti de părere că nu am voie să ies afară?
Mama: Da, îmi susţin părerea!
Matei: Atunci, păşeşte, te rog! Trei, doi, unu...
Matei: Nuuuuuuuuu!!!!!!!!
Matei: Sper că acela a fost un vis. Oricum, nu mai rezist aici. Mă întorc acasă. Poate că mama şi tata nici nu au observat că am plecat. M-am ridicat, mi-am luat geanta, mi-am deblocat bicicleta, m-am urcat şi am pedalat cât de repede am putut până acasă ca să ajung în timp pentru masa de prânz.
Matei: Bună, mama!
Mama: Bună, Matei! Ce ai făcut până acum?
Matei: M-am uitat la două filme lungi şi eram foarte prins, de aceea nu am ieşit din cameră.
Mama: Cum de nu am auzit nimic?
Matei: Ăăă... mi-am pus căştile ca să nu te deranjeze sunetul.
Mama: Ok, bine. Hai, spală-te pe mâini şi hai la masă!
Matei: Pot, te rog, să fac un duş întâi?
Mama: De ce?
Matei: Păi, ăăăă..... am şi dansat un pic după film.
Mama: Bine, te aştept la masă!
Matei: Ok, vin imediat!
Matei: Cine s-ar fi putut gândi că mama şi tata nu şi-au dat seama că am fugit de-acasă?
 
 
MiniTEXTE. Episodul 6 - Povestea unui puşti
de Matei Hotăranu (11 ani)
o producţie MiniREACTOR
regia: Olivia Grecea / dramaturg coordonator: Ana Cucu-Popescu / cu: Bianco Erdei, Doru Taloş, Oana Hodade / ilustraţii: Lucia Mărneanu / muzica: Max Anchidin / video & montaj: Marius Palermo
"MiniTEXTE. Cuvinte de copii" este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.