Luăăăm

N-am mai auzit-o de multă vreme. Poate de când a început pandemia, sau aşa mi se pare. Şi deodată, cu voce tare:
- Fiare luăăăăm, fiare vechi cumpărăăăm!

N-am auzit niciodată vocea să-şi schimbe ritmul. Să-i răspundă cineva. Îşi vede imperturbabil de oferta ei, şi e ceva înduioşător, îngrozitor de frumos în asta.

Cred că-mi place pentru că-i semăn într-un fel.

Sunt, de câţiva ani buni, în război cu ego-ul meu. Poate de aceea nici nu am Facebook. De frică. De teama că reacţiile oamenilor mi-ar oglindi o imagine care nu mi-ar plăcea.

Totuşi, cât poţi trăi în întuneric? Şi cât poţi trăi în război cu ceva din tine?

Aşa că din când în când ies din bârlog, îmi las ego-ul să fie rănit, şi apoi îl îmbrăţişez ca şi cum ar fi un străin. Iar asta ne face bine amândurora.

Aşa că o să zic direct, cu voce tare:
- Feedback luăăăăm!

Ce nu v-a plăcut, când nu v-a plăcut, la rubrica asta a mea? Ce altceva, şi cum v-ar plăcea să citiţi de la mine, pe LiterNet? Credeţi c-ar fi mai bine să mai răresc, sau chiar să mă opresc? Ar fi grozav un feedback de la voi în comentarii sau pe [email protected]