21.05.2021
Aici nu s-a mai făcut curat de multă vreme. E atâta praf şi păinjeniş încât femeia strănută des. Bărbatul o întreabă: eşti sigură că poţi să faci asta? Au mai încercat şi alţii, dar s-au lăsat bătuţi. Ochii ei blânzi îi dau speranţă. Să începem în acest colţ. Un şoricel aleargă pe lângă pantofii ei; ea nu se sperie. Cărţile învechite, mobila cu picioare lipsă, pianul cu corzi rupte, toate dispar încet. Ea se mişcă cu încredere până când găseşte copilul. Ca orice terapeut bun, ea îl scoate la lumină.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2021, grupul are 6.400 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus