Eram plecat de două zile în delegaţie. Mă gândeam la ea. La amanta mea. Vorbeam în fiecare zi la telefon dar asta nu era destul. O sunam şi pe nevastă-mea, ca să nu creadă c-am uitat-o. Mă gândeam să-mi scurtez delegaţia. Reuşisem să rezolv problemele mult mai rapid şi puteam să mă întorc mai repede cu două zile. Am vrut s-o sun pe iubita mea dar m-am gândit să-i fac o surpriză. În seara următoare eram la uşa apartamentului. Am intrat şi am văzut roşu în faţa ochilor. Amanta era în braţele nevestei mele.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2021, grupul are 6.400 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).