02.06.2021
În ziua de 29 aprilie, când am născut singurul copil, soţul meu s-a dus în spatele casei şi a plantat un stejar. Mi-am spus atunci că acest copac va fi părtaş la drumul fetiţei mele, o va vedea cum înfloreşte, cum va deveni domnişoară, soţie, mamă; cum îmi va dărui nepoţi care, la rândul lor, se vor juca lângă stejar, şi tot aşa, sute de ani, generaţii întregi se vor bucura de frumuseţea şi umbra copacului născut de ziua minunii mele. Când fata mea a împlinit 25 de ani, mi-a spus hotărât: mama, eu mă călugăresc.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2021, grupul are 6.650 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus