09.06.2021
Tati, de ce cad frunzele? De ce e cerul albastru? De ce eu nu am o mami şi toţi copiii de la grădiniţă au? Părintele epuizat de muncă şi tristeţe i-a răspuns: Doamne, Doamne are o telecomandă magică cu ajutorul căreia goleşte pomii de frunze, pictează lumea în ce culori vrea şi uneori le cheamă pe mamele frumoase şi bune la el, în cer. Nu înţeleg. Ai văzut când nu îţi plac unele desene la televizor şi schimbi canalul? Aşa şi Doamne, Doamne, câteodată, schimbă canalul cu toate că nouă ne-ar fi plăcut foarte mult.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2021, grupul are 6.650 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exerciţiu de flash fiction a cărui temă se schimbă aproape în fiecare zi. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus