Actualitate:
La doi paşi de Lindenfeld
de I.T. Morar
Unora le place cartea, mi-am spus, parafrazînd, desigur, imediat după ce am văzut că toate exemplarele romanului meu trimise de Polirom la Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărîna s-au vîndut. Pentru asta, sigur, a avut loc o lansare la care a vorbit despre Lindenfeld Mircea Mihăieş şi, în încheiere, am spus şi eu cîte ceva. În faţa noastră erau, aşezate pe buştenii special aduşi să joace rol de bănci, aproape două mii de persoane care au ascultat cu atenţie şi au aplaudat cu generozitate.
Citiţi întregul articol...
Peter Greenaway a încercat să "trezească" publicul de la Festivalul ANONIMUL: "Eu cred că România este o ţară invizibilă"
Corespondenţe de R. Ţupa şi Iulia Blaga
La ora la care scriu acest articol nu s-au anunţat încă numele cîştigătorilor la cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL. Primele zile ale evenimentului cinematografic programat la Sfîntul Gheorghe, în Deltă, au arătat un festival mult mai aerisit decît anul trecut. Pînă miercuri, singura senzaţie a festivalului a fost apariţia lui Peter Greenaway în mijlocul turiştilor care au întîrziat mult după 3 noaptea pentru a viziona primele două părţi din Tulse Luper Suitcases, cea mai recentă producţie semnată de regizorul britanic.
Citiţi întregul articol...
Criticile sînt bine venite cînd sînt făcute de profesionişti
Matei Bejenaru despre polemicile iscate în presă privind Pavilionul României la Bienala de la Veneţia
La mai bine de două luni de la deschiderea oficială a Bienalei de la Veneţia şi la şapte luni de la selectarea de către o comisie a Ministerului Culturii a proiectului, s-a iscat în mass media noastre o polemică despre cum arată pavilionul românesc de la acest eveniment. Ca artist care a vizitat pavilionul şi care îi cunoaşte bine pe participanţi, dar şi contextul Bienalei, voi face cîteva precizări care sper să îi lămurească pe cititori.
Citiţi întregul articol...
Pop-cultură:
Route 66
Harta lui Scarlet
de Casiana Ioniţă
Amber Waves, Carbon, Crazy, Mrs. Jesus, Desire şi alte personaje fără nume, dar cu vieţi la fel de simbolice - toţi îi devin pe rînd parteneri de drum şi de căutări lui Scarlet, cea cîntată de Tori Amos. Apărut în 2002, albumul Scarlet's Walk a fost compus imediat după evenimentele de pe 11 septembrie 2001. Într-o vreme cînd, spune Tori Amos, America începea să fie văzută "ca o fiinţă, ca şi cînd ar fi avut suflet". Lumea se întorcea astfel la concepţia indienilor americani, la reprezentarea pămîntului american ca o femeie. De aici puternica influenţă indian-americană asupra albumului de călătorie al lui Tori Amos.
Citiţi întregul articol...
Homepage, sweet home
Cui i-e frică de Nicoleta Esinencu?
de Florin Lăzărescu
Trăim într-o ţară în care "pizda mă-sii" ţine de specificul naţional. E o înjurătură utilizată în toate mediile, de la golani şi pînă la profesori universitari sau filosofi, în toate gamele: admirativ ("e dat în pizda mă-sii!"), amical ("tu ce pizda mă-tii mai faci?"), nostalgic ("s-a dus în pizda mă-sii") etc. Am auzit-o la joacă afară, în căruţă, pe tren, în tramvai, în căminele-ghetou, în catedra profesorilor, la domni şi la doamne, în conversaţiile jurnaliştilor sau ale intelectualilor. Numai că ne e frică să o recunoaştem. Ne e frică să scriem o înjurătură fără puncte-puncte, pentru că foarte mulţi confundă interjecţia (căci asta este o înjurătură) cu substantivul care le stă pe creier, îi obsedează.
Citiţi întregul articol...
Carte:
Breviar pentru păstrarea vorbelor de spirit
de Doris Mironescu
În Breviar pentru păstrarea clipelor, carte-interviu apărută anul acesta, Alexandru Paleologu, remarcabilul eseist ajuns la vîrsta de 86 de ani, dialoghează cu Filip-Lucian Iorga, tînăr publicist şi istoric de 23 de ani. Diferenţa de vîrstă, prima care atrage atenţia, promite un dialog între generaţii şi, de ce nu, între două lumi, dialog în care legătura distrusă de atîta vreme dintre România precomunistă şi România de astăzi, mai bătrînă prin experienţă, dar mai tînără prin ignoranţă, să se poată reface pe cale convivială, afectivă. Dar mai este acest dialog unul posibil?
Citiţi întregul articol...
Interviu:
Interviu cu poetul Emil Brumaru: "Am senzaţia că poate voi mai fi, dacă am baftă, poet"
Interviu de Emilia Chiscop
Mai întîi să stabilim cîteva chestii. Un interviu presupune, nu?, un soi de complicitate afectuoasă între cel care întreabă şi cel "interogat"... Rostul primului este, cred, să nu-l prea încurce pe celălalt, să nu-l pîndească la cotitură, doar-doar mai scapă o perlă... un topaz... mai face o boroboaţă... îi mai iese un porumbel, o vrăbiuţă din gură, vreun şarpe boa din urechi, mă rog, vreun muc inopinat din nară... ci, dimpotrivă, să-i dea apă la moară, să-i aducă mingea la fileu, cum se zice... Desigur, poţi face şi un interviu... aşa... de-a-mboulea, din contre la lingurică şi pumni în bărbie... dar nu prea cred că vrei aşa ceva... şi mai e şi povestea cu ce am afirmat cîndva... sau altcîndva... acum o lună, acum un an... etc. Păi s-ar putea să se bată cap în cap... normal, îşi mai schimbă omul părerile, ce naiba, depinde şi de dispoziţia lui din momentul respectiv, nu cioplesc legi în piatră, pentru eternitate... mă mai joc şi eu, mai fac pe grozavul... ba chiar sînt aiuritor de sincer din cînd în cînd... depinde în ce zi mă nimereşti... Despre ce era vorba?
Citiţi întregul articol...
Dosar:
Cărţile copilăriei
Dosar realizat de Constantin Vică
Unii am crescut cu Cenaclul Flacăra şi cu vocea de neuitat a lui Cornelius Roşiianu. Alţii ne-am distrat cu Miaunel şi Bălănel. Sînt unii care cresc cu Harry Potter şi Shrek. De la desene animate o oră duminica, am sărit la trei canale specializate care îi livrează pe Spiderman şi Dexter la pachet sau individual. Însă ceva ne diferenţiază, şi nu ştim prea bine ce. Există un grup care l-ar apăra pe Jules Verne pînă la moarte. Alţii urlă Mark Twain patriarh şi măsoară cu el orice adîncime culturală. Mai sînt "naţionaliştii", care te-ntorc la Ionel Teodoreanu şi la Minulescu, dar ăştia sînt deja autori de adolescenţă. Unii avem şi traume, de exemplu copilul de clasa întîi pe care mama îl păcăleşte să citească Coliba unchiului Tom.
Citiţi întregul articol...
Tot apărea o doamnă..., una Şeherezada
de Ada Milea
În vraiştea capului meu de copil încăpea orice: aruncam poveştile nemuritoare peste Creangă, peste prinţ, peste cerşetor şi peste duminicile cu mereu prea puţinele desene animate.
Citiţi întregul articol...
Un arici pe care nu-l chema Apolodor, pentru că nu era pinguin
de Luiza Vasiliu
Cărţile copilăriei mele s-au adunat toate într-o perioadă de inocenţă a lecturii, care le-a făcut cele mai prietenoase din toată viaţa mea de cititor. Din primele cărţi am luat cuvinte (odată i-am spus bunicului meu: "Punihosule"!), tot felul de jocuri, gesturi, vise (multă vreme, pe la 7 ani, am visat că mă pot ridica de la pămînt şi pot zbura deasupra oamenilor, fără nici un efort - era dintr-o carte magică, despre care nu vă pot povesti), poezii (am cam suferit la grădiniţă, îl ştiam pe Arpagic pe de rost, dar, ca un făcut, nici o educatoare nu mă lăsa să duc o strofă pînă la capăt - lor le plăceau numai poeziile cu pioneri, nu şi cele cu motani), nume şi personaje pe care mi-e imposibil să le uit.
Citiţi întregul articol...
Bucate, pudră, linii, foc
de Simona Popescu
Cărţile care m-au impresionat cel mai mult în copilărie au fost trei: o carte de bucate (unde am descoperit cruzimea în stare pură, dar şi un vocabular senzual), o carte cu nişte păienjenişuri de linii şi cifre (dacă aveai răbdare să colorezi după indicaţii, ieşeau la sfîrşit nişte desene coerente) şi o alta în care nu era scris nimic - o cărticică nu mai mare decît o cutie de chibrituri, care avea foile impregnate cu pudră roz (de-atunci am rămas cu ideea că, într-un fel, cărţile sînt bune sau proaste şi după felul cum miros - mai ales cînd le iei de la o bibliotecă publică, imediat îţi dai seama dacă e o carte grobiană, după multele şi grobienele mîini care au atins-o). Dar despre asta am scris în Exuvii pe larg.
Citiţi întregul articol...
La început a fost Harap-Alb
de Claudiu Komartin
Cele mai vechi amintiri pe care le am în legătură cu cărţile copilăriei mele ţin de vremea în care (aveam vreo 5 ani şi învăţam să citesc) mama îmi citea noaptea, înainte s-adorm, din Basmele românilor, din Creangă, din Swift sau din Defoe (Gulliver şi Robinson Crusoe repovestite). Obosită cum era, de multe ori adormea, iar cartea îi aluneca lent pe piept şi după cîteva minute (chestia asta mă distra, la-nceput), cu o nelinişte potolită, ridicam volumul (îmi amintesc şi astăzi în cel mai mic detaliu textura paginilor şi coperta fiecăreia din acele cărţi) şi începeam să citesc de unul singur, pînă spre ziuă.
Citiţi întregul articol...
Viorel
de T.O. Bobe
Din motive pe care n-are rost să le pomenesc aici, am crescut într-o casă în care nu exista propriu-zis o bibliotecă, ci doar cîteva volume rînduite frumos, după mărime şi culoarea cotorului, într-o cameră unde îndeobşte nu aveam acces. A trebuit, aşadar, să îmi cumpăr singur cărţile copilăriei, însă, dintre toate, cele mai extraordinare lecturi i le datorez colegului meu Viorel.
Citiţi întregul articol...
Vedeta culturală:
Rushdie, Ishiguro şi McEwan, favoriţi la Booker Prize
Juriul prestigiosului premiu britanic The Man Booker Prize for Fiction a desemnat pe 10 august lista nominalizaţilor. Obţinerea distincţiei a devenit, de-a lungul anilor, o ambiţie pentru autori şi pentru editori deopotrivă. În 2004, cartea lui Alan Hollinghurst, The Line of Beauty, a ajuns, la scurt timp după ce a cîştigat premiul Booker, bestseller-ul anului. Printre favoriţii de anul acesta se numără controversatul autor de origine indiană Salman Rushdie (cîştigătorul aceleiaşi distincţii în 1981, cu romanul Copiii din miez de noapte), japonezul Kazuo Ishiguro (al cărui roman, Rămăşiţele zilei, a fost premiat în 1989) şi Ian McEwan (cîştigător al distincţiei pentru Amsterdam, în 1998).
Citiţi întregul articol...
Rubrici permanente:
Circul nostru vă prezintă:
Trăim în România
de Lucian Dan Teodorovici
De vreme ce întreaga campanie electorală a Alianţei s-a axat pe stîrpirea corupţiei, iar votul românilor a fost în acest sens, era firesc ca aşteptările noastre să fie mari. Ne-a trecut pe mulţi un fior - provocat unora de teamă, iar altora, de speranţa izbăvirii - în momentul în care, încruntat încă sub celebra-i defunctă şuviţă, candidatul PNL-PD ameninţa, ca Vadim odinioară, dar mult mai credibil decît acesta, cu execuţii publice, de astă dată nu pe stadioane, ci în piaţa Victoriei.
Citiţi întregul articol...
Românii e deştepţi
Mărunţiş
de Radu Pavel Gheo
Ca să justific cumva titlul rubricii mele, trebuie să îmi etalez măcar o dată, ca român veritabil, competenţa polivalentă. De exemplu, în economie. Şi în psihologie colectivă.
Citiţi întregul articol...
Ars Coquinaria
Jazz la ceaun
de Adriana Babeţi
Băi, George, Emilio, Ano-Mario, Florine, Luci, Victore! Măi, însuşi Silviule, măi! Se poate, bre, să nu zărim fărîmă de suplimentişti în creierul munţilor banatici în 12, 13 şi 14 august? Un ceva trimis special, acolo, la ăl mai... şi mai festival de jazz de pe mapamond (căci nici cuvinte nu mai avem spre a împăna un superlativ absolut). Ce voim a spune? Că în loc să ne vedem de ale noastre, să stăm cuminţi în cuhnie şi să alegem meiul bob cu bob, numa' bun de pus la fiert pentru rubricuţă, zvîrrrr, la Gărîna, în Poiana Lupului, unde n-aveţi închipuire ce s-a întîmplat preţ de trei seri (şi nopţi).
Citiţi întregul articol...
La loc TELEcomanda
Leacul anti-Vacanţa Mare
de Alex Savitescu
Jay Leno. Nu ştiu cîtor dintre dumneavoastră le spune ceva numele ăsta. Oricum, merită să vă uitaţi, în timpul săptămînii, seara, pe Antena 3, la "The Tonight Show". E probabil singurul program adevărat de divertisment pe care îl pot recepţiona românii. Aşa o să vă daţi seama de ce emisiunile de gen, făcute de Florin Călinescu pe ProTV sau de Mircea Badea & Oreste la Antena 1, n-au rezistat mai mult de două, trei sezoane. De ce românii nu au nici cea mai vagă tangenţă cu ceea ce la americani se cheamă stand up comedy.
Citiţi întregul articol...
Voi n-aţi întrebat, Fără Zahăr vă răspunde
Bobi e plecat în concediu
de Bobi
Hai să lăsăm puţin introducerile pompoase cu pretenţii de inteligenţă, fiindcă ştiu foarte bine că de aproape un an de cînd vă scriu v-aţi dat seama că sînt uşor tîmpit, aşa că tre' să insist pe asta ca să vă stîrnesc simpatia în continuare. Prea insistent eram cu sintagma "Voi nu m-aţi întrebat niciodată nimic despre...". Cum dracu' să mă întrebaţi, cînd pînă şi mama îmi interzicea să vorbesc cu Dorinel, cînd eram mic, pe motiv că era retardat şi îţi zvîrlea cu cărămizi în cap cu o acurateţe de invidiat, întocmai cum zvîrli grăunţe de păpuşoi ca să hrăneşti, nu-i aşa, porumbii.
Citiţi întregul articol...
Dumnezeu se uită la noi cu binoclul
Da' tu cu cine ţii?
de Emil Brumaru
Locuiam într-un orăşel de provincie. Nu ştiam cît mai am de trăit. Însă pricepusem că orice, chiar nenorocirile, au un sfîrşit. De aceea mă grăbeam să iubesc, să scriu, să citesc... Zilele treceau... sau mi se părea mie că trec?... halandala... Cînd citeam, doream din tot sufletul să scriu... cînd scriam, mă gîndeam la zeci de cărţi importante, abandonate, rătăcite... cînd, de bine, de rău, le făceam pe amîndouă, mă cutremura spaima că nu voi mai iubi niciodată... niciodată... iar, în fine, îndrăgostit, tîrît labirintic prin fel de fel de întîmplări năucitoare, tînjeam după perioada liniştită de mai-nainte!
Citiţi întregul articol...
Cum stau lucrurile
Freak-show
de Ionuţ Chiva
M-am decis, cum ar veni, să demarez acest proiect: anume, rubrica mea să aibă, din cînd în cînd, guest-star-uri precum Ciprian, în cazul de faţă. Selecţia, evident, îmi aparţine şi se va face după criteriul simpatiei nejustificate sau al spiritului de gaşcă. Acestea fiind zise (ca-n Muzici şi faze), să-l întîmpinăm cum se cuvine pe filosoful Ciprian Şiulea. Nu înainte însă de a spune că habar n-am cum e să fii erou la pensie şi de a-mi manifesta minimul interes faţă de această ipostază. Şi de a preciza că nu-s nicidecum responsabil faţă de ieşirile invitaţilor mei. Din nou, acestea fiind zise...
Citiţi întregul articol...
Scrisoare pentru melomani:
Mic ghid practic pentru melomanul internaut
de Victor Eskenasy
"Dacă aş avea un radio, aş asculta muzică. Mult Bach, Mozart - iată tot ce mă poate salva de la angoissă". Mihail Sebastian, cel care repeta insistent ideea în jurnalul său în august 1939, îşi făcea plăcerea în noiembrie şi cumpăra un "Philips mare cu 4+1 lămpi", notînd ulterior: "Pe toate lungimile de undă Bach, Mozart, Beethoven... trebuie să pun frîu acestui exces de muzică. Să ne întoarcem la roman şi să închidem aparatul...". Nu despre Sebastian vreau să vă scriu acum, dar m-am gîndit la el astăzi, cînd cea mai mare parte a muzicii clasice se transmite pe FM.
Citiţi întregul articol...
Teatru la rotisor
Teatru într-un fost magazin de telefoane
de Mihaela Michailov
"Şi dumneavoastră cu ce vă ocupaţi?", mă întreabă domnul cu patru sacoşe de plastic, după ce îmi spune în cîteva cuvinte cum stăm cu economia. Se aşază tacticos pe scaun lîngă mine, în troleibuz, şi aşteaptă să-i dau un răspuns. Zîmbesc. "Sînteţi şomeră?" "Nu, scriu despre teatru." Pauză. Mă priveşte fix. "Aha, asta-i..." (nu-şi găseşte cuvîntul)... "Interesant", pronunţ eu adjectivul care se potriveşte aproape în orice context. "Aşa, exact. Eu nu merg la teatru." Simt că vrea să-l întreb de ce şi mă conformez. "Păi, e simplu, îmi răspunde, nu mă interesează, nu e pentru mine." Tac. Cobor.
Citiţi întregul articol...
Cronică de film:
"Te urăsc, Doamne, ca şi cum ai exista!"
de Iulia Blaga
"Am îngenuncheat şi mi-am pus capul pe pat şi mi-am dorit să cred. Nu pot să cred. Fă-mă să cred, am spus, sînt o ticăloasă şi o ipocrită şi mă urăsc. Nu pot face nimic singură. Fă-mă să cred. Mi-am închis ochii şi mi-am înfipt unghiile în palme pînă cînd n-am mai simţit nimic altceva decît durere şi am spus că o să cred. Lasă-l să trăiască şi o să cred. Dă-i o şansă. Lasă-l să fie fericit. Fă-o şi o să cred. Dar nu era de ajuns. Nu e suficient să te doară ca să crezi. Atunci am spus: «îl iubesc şi o să fac orice ca să-l ţii în viaţă»..."
Citiţi întregul articol...
Muzică pe litere
Bobby McFerrin aşa cum nu l-aţi văzut niciodată
de Răzvan Ţupa
Cu toate că site-ul său oficial anunţă că pe 20 august începe un an sabatic pentru Bobby McFerrin, acesta este aşteptat în România la Festivalul Enescu. Pentru pasionaţii de jazz şi muzici alese, McFerrin este un interpret aparte. A cîştigat 10 premii Grammy, dar acest lucru nu l-a "împiedicat" să exploateze noi stiluri muzicale.
Citiţi întregul articol...
Arte vizuale
Belgrad
de Matei Bejenaru
Am fost pentru prima dată în Serbia în toamna anului 2001, la mai puţin de un an de la căderea lui Miloseviè. Mărturisesc că am aşteptat cu interes acea vizită, pentru că îmi place să compar realitatea vecinilor noştri cu a noastră - o vizită în Bulgaria sau Macedonia este pentru mine cel puţin la fel de interesantă ca una în Germania sau Olanda. Am vizitat atunci doar cîteva oraşe din Voivodina, care, chiar după un deceniu de decădere datorată războaielor din fosta Iugoslavie, mai păstrau "urmele" unei societăţi ce fusese în urmă cu două decenii mult mai prosperă decît acum.
Citiţi întregul articol...
Liberul arbitru
Scosul tricoului la fotbalistul român
de Sorin Stoica
Am văzut în mai multe partide din campionat şi cupele europene care s-au desfăşurat în ultimul timp că o groază de atacanţi, români de-ai noştri, au luat cartonaş galben sau roşu absolut stupid, după ce şi-au scos tricoul şi l-au fluturat glorios şi ameninţător pe deasupra capului.
Citiţi întregul articol...
Enţiclopedia Encarta
Cine eşarpele?
de Luiza Vasiliu
Şalul eşarpele Isadorei, e şalul Isadorei, care nu e Dora (Maar), aşa cum nici taximetriştii nu sînt Triştii. Citiţi fraza de cîteva ori, de la coadă la cap şi invers, şi-o să descoperiţi cuvintele care apar în enţiclopedie în dreptul Isadorei. Mi-am dat seama că e mult mai uşor să construieşti definiţii pentru nume proprii decît pentru cuvinte fără litere mari, cum ar fi oază, berbec sau seminţie. Aşadar:...
Citiţi întregul articol...