De ce moartea trebuie să marcheze devenirea mea ca bărbat? Ar fi mai uşor dacă ne-am dovedi calităţile altfel. Nu, nu să ne-o măsurăm, nu asta am vrut să zic. Să arătam ce am învăţat până acum. Să facem o femeie fericită fără bătaie, să ne ajutăm semenii. Voi spuneţi că sunt molâu şi ar fi trebuit să mă omoare când m-am născut. Iar moarte. Nu mă înţelegeţi greşit, nu am nimic cu moartea. Trebuie să fie, are rostul ei. S-a inventat agricultura şi hem-ul artificial, doar noi am rămas încă vânători.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2021, grupul are 6.650 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).