Ştefan Georgescu-Gorjan - un inginer în slujba artei lui Brâncuşi

În anul 2005 se împlineşte un secol de la venirea pe lume a lui Ştefan-Ioan Georgescu-Gorjan, fiul lui Ion şi al Stancăi, cel care avea să-şi lege numele de Coloana infinită de la Târgu-Jiu.

A văzut lumina zilei la 29 august/11 septembrie 1905, în locuinţa părinţilor săi din Craiova, din strada Madona Dudu nr 23.

În acea casă, tatăl său, Ion Georgescu-Gorjan, bun prieten şi sprijinitor al lui Brâncuşi, îl găzduise pe sculptor în 1902, în timpul când îşi efectuase serviciul militar la Regimentul 32 Rovine, fără încazarmare. Atunci proaspătul absolvent de Belle-Arte îi făcuse lui Ion, în semn de recunoştinţă, un frumos bust din gips, foarte asemănător cu o fotografie a modelului. Bustul a fost prima operă de artă pe care a putut-o admira copilul Ştefan. Relatările tatălui său despre năzdrăvanul Costache, ilustratele trimise "Naşului" Ion de către sculptor din diversele sale călătorii, ca şi întâlnirile cu Brâncuşi în 1914 şi 1922 la Craiova i-au creat tânărului un adevărat cult pentru artist.

După studii strălucite la Liceul Carol I din Craiova - unde a absolvit ultimii doi ani într-unul, aşa cum făcuse pe vremuri şi Brâncuşi la Şcoala de Arte şi Meserii - , Ştefan pleacă la Bucureşti şi termină cu succes cursurile Şcolii Politehnice, specialitatea electrotehnică. În paralel urmează şi cursuri la Facultatea de litere şi filosofie, audiază cursuri de istoria artei şi este un asiduu vizitator al saloanelor de artă. Cunoaşterea câtorva limbi străine îi permite să se familiarizeze cu literatura tehnică de ultimă oră, dar şi cu lucrări despre artă apărute în străinătate. Încă din studenţie achiziţionează importante volume de artă, filosofie, poezie.

În 1928, proaspătul inginer este angajat de Societatea Anonimă Română pentru Exploatarea Minelor de Cărbuni "Petroşani" şi efectuează un stagiu de 6 luni la Uzinele Siemens-Schuckert din Viena. La cerere este trimis pe Valea Jiului, unde ia contact cu munca în subteran, apoi începe activitatea la Atelierele Centrale Petroşani, în paralel cu predarea de cursuri la Scoala de maeştri minieri şi mecanici. Ajunge în curând inginer-şef, având în subordine secţiile de turnătorie şi structuri metalice, laboratoarele, precum şi atelierul de proiectare. Preocupat de soarta tinerilor, începe redactarea de manuale de popularizare a tehnicii şi are iniţiativa organizării unui aeroclub pentru fiii minerilor. Conducerea Societăţii îi apreciază profesionalismul şi-i încredinţează numeroase misiuni peste hotare.

Cu ocazia primei deplasări la Paris, în decembrie 1934, inginerul îl vizitează pe prietenul tatălui său, sculptorul Brâncuşi, în atelierul din Impasse Ronsin nr 11. Creaţia brâncuşiană îl entuziasmează şi discuţiile cu artistul îl fac pe acesta să constate că tânărul este nu numai expert în tehnică, dar şi un iubitor al artei. O nouă vizită la 7 ianuarie 1935 marchează începutul viitoarei colaborări dintre sculptor şi inginer. Soluţia propusă de tânăr pentru coloana infinită din metal, pe care Brâncuşi intenţiona s-o ridice la Târgu-Jiu, ca urmare a invitaţiei primite de la doamna Aretia Tătărescu, preşedinta Ligii Naţionale a Femeilor Gorjene, primeşte aprobarea artistului:

"Să se încastreze în beton baza unui stâlp solid de oţel, pe care să se tragă, suprapunându-se, ca nişte mărgele uriaşe, goale în interior, \'elementele\' spaţiale identice ale Coloanei. Îmbinarea perfectă a elementelor la rosturi avea să asigure impresia de continuitate."

Inginerul acceptă cu bucurie invitaţia sculptorului de a-l seconda în realizarea Coloanei.

A urmat o perioadă de documentare, precum şi noi vizite la Paris, în decembrie 1936 şi mai 1937. În vara lui 1937, Constantin Brâncuşi soseşte în ţară şi obţine aprobarea conducerii Societăţii Petroşani pentru realizarea Coloanei la Atelierele Centrale, sub coordonarea inginerului Gorjan. Directorul General al Societăţii, inginerul Ioan Bujoiu, ministru în guvernul liberal condus de Gheorghe Tătărescu, soţul doamnei Aretia, este de acord să treacă costurile realizării Coloanei "pe vagoneţi".

Întreaga lună august 1937, Brâncuşi este găzduit în locuinţa inginerului Gorjan din Petroşani. Timp de două săptămâni cei doi analizează diverse variante de dimensiuni ale monumentului, încercând să coreleze exigenţele artistului cu resursele financiare şi cu posibilităţile tehnice. Se stabileşte în final ca monumentul să aibă 15 module întregi, cu semimodule la capete, cu o înălţime totală de 29,35 metri. Un modul (element sau mărgea, cum îl numea sculptorul), format din două trunchiuri de piramidă cu baza pătrată, unite prin baza mare, urma să aibă înălţimea de 1,80 m (un stat de om), lăţimea maximă de 90 cm şi latura mică de 45 cm. Se respecta astfel formula armoniei plastice (raportul 1: 2: 4), urmărită de sculptor în toate coloanele sale din lemn.

În a doua jumătate a lunii august, Brâncuşi a cioplit cu răbdare o faţetă a unui model brut din lemn de tei, creând suprafeţe cu o curbură imperceptibilă. Celelalte faţete le-a realizat meşterul tâmplar de modele Carol Flisek. Modelul "sfinţit" de mâna artistului s-a pierdut, din păcate, în decursul anilor.

Atelierul de proiectare, supervizat de inginerul Gorjan, a realizat între timp proiectul stâlpului de oţel, de secţiune pătrată, ca "mărgelele" să nu se poată deplasa. A fost conceput din trei tronsoane, pentru transportul pe defileul sinuos al Jiului, urmând a fi sudat electric pe şantier. În arhiva inginerului se află copia unui plan intermediar, datat 2 septembrie. Arhiva fostelor Ateliere Centrale, recent valorificată de firma Gerom, cuprinde planurile originale pe calc, definitivate spre sfârşitul lunii septembrie.

La începutul lunii septembrie, Brâncuşi a trebuit să plece la Paris, lăsând în grija inginerului desfăşurarea lucrării. Inginerul Gorjan l-a ţinut în permanenţă la curent cu mersul operaţiunilor, descriindu-i amănunţit cele întâmplate. Din scrisorile trimise de inginer lui Brâncuşi, recent intrate în "daţiunea" primită de Centrul Pompidou, aflăm că modelul de turnătorie era gata la 1 septembrie, iar turnarea propriu-zisă a modulelor a început la 16 septembrie. La 12 octombrie fuseseră deja turnate 10 module şi o jumătate. La 18 octombrie mai rămăseseră de turnat 2 module şi o jumătate. Fotografiile-document, realizate de inginer pe parcursul lucrului, prezintă imaginea modelului brut şi montarea de probă pe orizontală a modulelor în atelier la Petroşani, precum şi aspecte ale ridicării şi tragerii pe stâlp a modulelor la Târgu-Jiu.

Din scrisorile inginerului aflăm că metalul pentru stâlp, comandat la Reşiţa şi la Malaxa, a sosit la Petroşani în jur de 12 septembrie, iar confecţionarea stâlpului a început la 14 septembrie. La 12 octombrie primul tronson de stâlp, de peste 9000 kg, fusese expediat la Târgu-Jiu. Transportul acestui tronson a pus mari probleme şi a durat trei zile. La 18 octombrie, celelalte două tronsoane urmau să fie expediate cu tractorul. Se spera ca pilonul cu cele trei tronsoane sudate pe loc să fie ridicat până pe 23 octombrie. Fotografiile document ne prezintă diverse momente ale ridicării stâlpului, înălţarea treptată a schelei şi tragerea modulelor.

Brâncuşi a revenit la Târgu-Jiu între 27 octombrie şi 9 noiembrie. În acest interval s-a ocupat de Poarta sărutului în stare brută, a vizitat şantierul Coloanei şi la 7 noiembrie a asistat la târnosirea Bisericii Sfinţilor Apostoli. Apare în două fotografii realizate de inginerul Gorjan, în timp ce urmăreşte tragerea modului II pe primul tronson de stâlp. Mulţumit de mersul operaţiunilor, pleacă, lăsându-l din nou pe inginer cu întreaga răspundere. Construcţia Coloanei, nemetalizată însă, se încheie la 15 noiembrie. Întreaga operaţie se desfăşurase în timp-record - 90 de zile. Nu au fost accidente.

Din corespondenţa purtată de inginer şi artist în decursul toamnei 1937, reiese preocuparea lui Brâncuşi ca "metalizarea să fie galbenă". Firma angajată în acest scop nu aprobă opţiunea artistului de a folosi alama şi recomandă bronzul. Brâncuşi insistă însă şi până la urmă se găseşte în Elveţia o sârmă cu o compoziţie potrivită. La 24 noiembrie, inginerul îi trimite sculptorului la Paris o mostră de fontă metalizată. Brâncuşi se va ocupa personal de metalizare în vara lui 1938.

În timpul sejurului său din 1937 în casa din Petroşani a inginerului Gorjan, Brâncuşi îl invită pe acesta să-l însoţească în India, unde era chemat să ridice un templu pentru maharajahul de Indore, şi îi împărtăşeşte intenţiile sale referitoare la proiectatul templu. Cele trei Păsări în spaţiu achiziţionate de maharajah, precum şi urna cu cenuşa maharani-ei, urmau să fie adăpostite într-o construcţie de forma unui ou uriaş, asemănător cu Începutul lumii. Referiri la maharajah se găsesc în scrisori ale inginerului către părinţii săi (decembrie 1936) şi către sculptor ( 3 septembrie 1937). Inginerul nu dă curs invitaţiei, temându-se că nu va reuşi să termine coloana în timp util. Brâncuşi pleacă singur la Indore în decembrie, dar nu reuşeşte să se întâlnească cu maharajahul şi templu va rămâne doar în stadiul de proiect. Singura realizare arhitecturală a sculptorului rămâne ansamblul monumental de la Târgu-Jiu, inaugurat la 27 octombrie 1938.

Artistul nu a participat la inaugurare, din cauza unei confuzii de date. Inginerul nu a luat nici el parte la eveniment, fiind plecat în străinătate..

Sculptorul nu se va mai întoarce niciodată în ţară. Au urmat anii de război, perioada totalitarismului. Inginerul Gorjan, ca şi Gheorghe Tătărescu şi inginerul Bujoiu, au făcut cunoştinţă cu universul concentraţionar comunist.

Inginerul Gorjan a supravieţuit acelei experienţe nefaste şi începând cu anul 1964 s-a dedicat scopului consemnării tuturor datelor pe care le deţinea referitoare la realizarea Coloanei. S-a preocupat de conservarea monumentului, realizând proiecte de remetalizare în 1965-66 şi 1975-76, şi furnizând documente preţioase pentru studii efectuate de INCERC. A efectuat cercetări legate de motivul Coloanei la Brâncuşi, ca şi de leitmotivul ovoidului, a publicat articole, conferinţe şi a dat numeroase interviuri. A schimbat opinii cu principalii exegeţi ai artistului din străinătate. La sfatul acestora a elaborat un volum de sinteză, Am lucrat cu Brâncuşi, predat editurii "Scrisul Românesc încă din 1976. Din păcate, nu s-a putut bucura de apariţia cărţii, căci la 5 martie 1985 a trecut în lumea drepţilor. Editura a publicat cartea postum, abia în 1988, dar înjumătăţită şi cu titlul schimbat (Amintiri despre Brâncuşi). În 1996 a apărut partea a doua, Templul din Indor, la editura "Eminescu".

Abia în anul centenarului inginerului Gorjan, mulţumită doamnei Doina Uricariu, preşedinte-director-general al Editurii Universalia, manuscrisul Am lucrat cu Brâncuşi a văzut lumina tiparului în forma în care l-a gândit autorul său. Suplimentarea textului cu corespondenţa purtată de inginerul Gorjan cu criticul american Sidney Geist pune în lumină respectul celor doi exegeţi faţă de creaţia brâncuşiană.

Inginerul Ştefan Georgescu-Gorjan a avut fericirea unică de a colabora cu Brâncuşi la realizarea capodoperei acestuia, Coloana de la Târgu-Jiu. A socotit de a sa datorie să ajute la păstrarea monumentului pentru posteritate şi în acest sens şi-a închinat ani buni consemnării tuturor informaţiilor legate de experienţa sa în această privinţă. Puţin înainte de a părăsi această lume, a avut bucuria să afle că starea monumentului, cercetat cu atenţie de o echipă de specialişti din INCERC, era bună.

Nefastele încercări din anii \'90 de denigrare a realizării tehnice şi de distrugere a monumentului, au fost stopate din fericire de concluziile comisiei UNESCO, care aprecia că lucrarea este "nu numai o capodoperă a artei moderne ci şi o extraordinară operă inginerească."

În ultimii ani de viaţă, Constantin Brâncuşi avea să scrie el însuşi:
"La colonne sans fin c\'est comme une chanson éternelle qui nous emmène dans l\'infini au-delà de toute douleur ou joie factice." [Coloana fără sfârşit este aidoma unui cântec etern, care ne duce în infinit, dincolo de orice durere sau bucurie factice.]

Şi nu este oare emblematic faptul că ultimul cuvânt rostit de inginerul Coloanei înainte de Marea Trecere a fost "VERTICAL!"?