Prin generozitatea gazdelor, librăria Cărtureşti, componenta bucureşteană a echipei LiterNet.ro a avut prilejul de a se întâlni “în direct” cu câţiva dintre autorii publicaţi şi cu unii dintre colaboratorii rubricilor. Pentru nu puţini dintre participanţi a fost o premieră. Am remarcat, însă, naturaleţea şi firescul câtorva dintre aceste contacte umane, cele din sfera proprie, ca şi când oameni despărţiţi / uniţi de linia comunicaţională electronică ar fi împărţit de când lumea acelaşi birou. Nu-i aici şi acum locul pentru a divaga pe seama realităţii / virtualităţii acestei conexiuni, dar dacă cumva ea ar fi virtuală, atunci sigur are forţă şi valoare umană.
Aici se ascunde unul din secretele de fabricaţie ale întreprinderii LiterNet.ro, care poate explica o latură a valorii de piaţă (dovedite prin evoluţia vizibilităţii) a produselor culturale ale acesteia. În forţa de convertire a presupusei virtualităţi în realitate umană şi culturală. Cealaltă latură esenţială a fost sesizată cu acuitatea de matematician de un outsider avizat: profesorul Radu Jugureanu, colaboratorul profesional al Deliei Oprea: capacitatea şi chiar “încăpăţânarea” de a produce cultură într-o lume care vehiculează o cantitate imensă de non-cultură.
Dar publicul, ca şi colegii, ca şi invitaţii, aşteaptă cu totul altceva, nu concluzii teoretizante. Seara de 1 noiembrie 2005, de la ceainăria Cărtureştilor a fost o sărbătoare, nu o şedinţă de bilanţ. Ergo – misiunea reporterului, mai ales ca parte implicată, nu e aceea de a analiza, ci de a relata. Şi anume cât mai viu. Că reporterul nu se poate dezbăra, nici la o serată literară, nici la un meci de fotbal, de reflexele lui integratoare, rod al nevoii irepresibile de a-şi reprezenta coerent lucrurile pe care le trăieşte, asta-i altă poveste. Să dăm aşadar cezarului ce i se cuvine:
Conceperea, realizarea şi derularea programului seratei aniversare nu-i decât un emblematic model de laborator al LiterNet-ului însuşi: adunare spontană de resurse din sfera personală, muncă epuizantă, generoasă, dătătoare de intensă bucurie, şansa articulării, tot spontane, de talente complementare, impresia generală de profesionism, flexibilitate, cu inerentele omisiuni, punerea în valoare a calităţii intrinseci a materiei oferite de autorii şi colaboratorii LiterNet-ului.
Delia a conceput un tablou al ofertei de palmares a LiterNet.ro centrat pe liniile de forţă, editură, atelier şi destinaţii culturale, ilustrată prin fragmente din cărţile şi articolele invitaţilor potenţiali. Ilinca Bernea a dovedit odată mai mult că personalitatea ei explozivă e ideală pentru dubla condiţie, de creator şi invitat, montând materialul ilustrativ, selectat împreună cu Delia, într-un format de expresivitate şi rafinament remarcate ca atare de toată lumea (treaba reporterului e şi să tragă cu urechea). De altfel, Delia, care-şi asumase inerent dificilul rol de maestru de ceremonii n-a scăpat prilejul de a sublinia talentul de artist multimedia al Ilincăi, un talent mai degrabă pentru viitor, extrem de profitabil acum.
Programul n-ar fi putut funcţiona fără contribuţia simultan profesionistă şi cald-angajată a actorilor Brânduşa Mircea şi Liviu Lucaci, de la Teatrul Naţional, a căror rostire a surprins nuanţe ale textelor pe care lectura, vai, mereu grăbită şi inevitabil incompletă, a reporterului, ca şi a colegilor lui, nu le sesizaseră. Efectul a fost exprimat sugestiv şi exact de un invitat de talia şi anvergura lui Bogdan Ghiu, titularul rubricii Evul media, care părea a-şi fi descoperit, cu candoare, o latură necunoscută a propriului discurs publicistic în inteligenţa emoţională a lecturii aplicate. Odată mai mult, programul Delia-Ilinca-Ada e, fără falsă modestie liternautică, un exemplu de manual praxeologic.
Iată, acum, autorii ilustraţi: Matei Vişniec, Gellu Naum, Ana Blandiana, Alexandru Paleologu, Andrei Pleşu, Radu Sergiu Ruba, Bogdan Ghiu, Ilinca Bernea, Mihail Gălăţanu, Florin Cojocariu, Luiza Barcan, Augustin Ioan, Florin Biciuşcă, Tudor Octavian, Lidia Vianu, Cristian Mungiu, Lucian Pintilie, Lia Bugnar, Cosmin Bumbuţ, Dinu Lazăr, Radu Cosaşu, Daniel Cristea Enache, Iulian Tănase, Miri Bratu, Smaranda Vornicu.
Am evitat cu bună ştiinţă atât ordinea cronologică a inserării în “filmul” Ilincăi, cât şi asexuata ordine alfabetică şi am înşirat numele de-a valma, ca scoase din căciulă, amestecând fără jenă poezie, teatru, fotografie, publicistică, scenariu, roman, eseu, reportaj. Se cade însă a menţiona cel mai proaspăt proiect lansat de Delia, în colaborare cu profesoara universitară Lidia Vianu (autoarea a deja două cărţi în engleză despre literatura britanică a prezentului) şi ai d-sale masteranzi, pe linie de viitoare ediţii bilingve.
E acum de datoria elementară a reporterului de a adăuga listei câteva inerente omisiuni, nu fără a mărturisi, sportiv, că în locul Deliei e foarte probabil că i-ar fi scăpat mai multe: fost-au prezente la serată, Oltea Şerban Pârâu, muzicolog şi publicist, titulară a rubricii de cronică muzicală, Clickantabil şi prozatoarea Carmen Botoşaru, cu a sa rubrică Războiul de ţesut poveşti. Precum şi scriitoarea Elena Pasima, altfel artist plastic, a cărei prezenţă e dublu simbolică: pe de o parte însăşi ideea intâlnirilor în direct ale echipei LiterNet.ro cu autorii săi mi-o sugerase cu ceva vreme în urmă, iar naşterea independentă a ideii în mintea Adei Demirgian nu face decât să-i confirme validitatea, iar realizarea efectivă să-i accentueze viabilitatea. Pe de altă parte, Elena Pasima este autoarea primei cărţi pe care Editura LiterNet.ro o va publica după sărbătorirea aniversării. Nimic mai semnificativ decât prezenţa virtuală a unei cărţi gestante în acest moment.
Un cuvânt în treacăt pentru scriitorul clujan Radu Ţuculescu, cel care aparţine şi nu aparţine clasei totuşi congenere a opteciştilor, care, invitat fiind, a absentat fortuit. Dar care nu numai că a promis să se revanşeze cu un nou volum de teatru propus editurii, ci a produs deja unul din primele articole destinate următoarei destinaţii culturale: Memorialul Sighet.
Prezenţa Anei Blandiana (citată ca atare drept cel mai important autor al LiterNet.ro, în sensul primei opere integrale de autor în curs de publicare) şi a lui Romulus Rusan a conferit ultimului, dar nu şi celui mai puţin important punct din program, anunţul celei de-a patra destinaţii culturale, acolada cuvenită.
Viaţa întrece, însă, uneori, programele. Am avut surpriza să ascultăm lecturat primul articol dedicat Memorialului. Semnat de poetul budapestan Gaál Áron, scris în timpul festivalului internaţional de poezie de la Sighet, în urma vizitării muzeului memorial şi tradus într-o românească mot-à-mot de dr. ing. Emil Buzdugan. Doamna Ana Blandiana a solicitat, primit şi păstrat cu vizibilă emoţie pagina tipărită.
Am spus “ultimul punct”? Eroare. Cea mai citită secţiune a portalului este Agenda culturală. Dar Răzvan Penescu, cel care o creează, împreună cu mai proaspăta colegă Raluca Truşcanu, un om delicat şi modest, a trebuit să fie insistent invitat de Delia, oarecum şi în numele calităţii comune de membri fondatori, să prezinte, rezumativ, această secţiune. Nu ne rămâne decât să sperăm că, aşa cum ni s-a alăturat Raluca, vom găsi coechipieri din Cluj sau Iaşi care să insereze şi măcar aceste oraşe în circuitul informaţiei culturale complete.
Înainte de a completa relatarea cu numele Ancăi Şerban, rafinata editoare tehnică şi grafică, este elementar să amintesc prezenţa nevăzută dar simţită a colegilor de departe şi de mai departe: Manuela Andrei, de la Iaşi, a trimis flori fetelor LiterNet.ro prezente, Corina Ungureanu a trimis pupici virtuali, de la Craiova, la fel Dora Ionescu de la Braşov, Gus(ztáv) Demeter a vibrat de nerăbdare din Oklahoma City, Iulia Cojocariu i-a transmis telepatic Deliei liniştea, echilibrul şi humorul care s-au simţit în prezentare...
Dar contribuţia cea mai suprinzătoare, o bijuterie textuală, la fel de emblematică pentru ceea ce deja e limpede că e spiritul LiterNet.ro: O poveste coerentă şi expresivă alcătuită strict din montajul unora din titlurile cărţilor din biblioteca Editurii, datorată Getei Rossier, colega noastră din Elveţia. Tipărit pe reversul paginii afişului manifestării aniversare, textul a făcut deliciile invitaţilor şi, de ce nu, ale coechipierilor prezenţi. Care text cred că merită inserat în continuare, alături un cuvânt reprezentativ, selectat dintre invitaţi:
Patru ani de LiterNet înseamnă foarte mult. În acelaşi timp, poate fi şi foarte puţin. Grăbindu-mă să plec de aici, din Ceainăria de la Cărtureşti, pentru a ajunge la aniversarea de 77 de ani a bunicii sau străbunicii, cum doriţi, Radiodifuziunea Română, trebuie să recunosc că sunt tot mai convinsă că nu numai vârsta îi desparte pe cei doi sărbătoriţi. Şi voi menţiona aici doar câteva din cele frumoase şi rare ale celui care împlineşte 4 ani. Este vorba despre firesc, despre o evidentă lipsă de trufie, despre o sinceritate şi limpezime a... privirii, de un dezinteres pe care îi urez să nu le piardă niciodată.
(Oltea Şerban-Pârâu)
Începusem să privesc printre degetele lui Marsias şi mă întrebam ce dracu se întâmplă cu trenul ăsta în care mă îmbarcasem? Nu mai citeam Check Point Charlie scris în majuscule şi mă gândeam că, poate, să vorbeşti despre dragoste-i numai anatomia unui sentiment, când doar noi facem teatrul nostru într-o livadă de vişini cu artişti plastici de la serata lui Iosif Sava, punând în scenă iubiri în cămaşă de forţă sau poeme în mi bemol major.
Mi se vorbea despre dedin înspre iubire, iar eu visam la arhitectura experimentului Căţelu unde, în calitate de martor, mă vedeam la cules îngeri, printre câmpuri magnetice, un inel magic şi nori. Dar îngerii se plângeau de mine, de jocul cu paparazii sau cronica unui răsărit de soare avortat, unde înscrisesem însemnările unui amator de arta despre poemul Turn.
Ah, Mozart şi moartea femeii din manuscris, şi omul de zăpadă în dimineţi în care pământul părea sucit! Stop the Tempo se juca în mica Londră, iar umbra eunucului îmi amintea de un lovem@il project. Morţi şi vii, eroi fără voie, într-un august pe un bloc de gheaţă, toţi traşi la patru ace pentru un concert de deschidere sau pentru un fals tratat despre seara în care războiul lumilor paralele depindea de o raţă cu portocale. Ghiţă era pentru re-încreştinarea zidirii, alţii spuneau poveşti despre măgăruşi în 6 volume, alţii, povestea cavalerului de iarbă verde, unii citeau în cartea cuceririlor sau recitau poezii pentru Giovanna, un poem pentru vioară şi lutier, ca o trecătoare fericire nemângâiată.
În jurul copacului Bodhi, se şopteau legăturile Klarei; avea de ales între dreptul la iarbă sau nisip peste bordul nacelei. Tatăl meu era obosit şi-n camera Mariei găseai o Amelie ce respiră adânc căutând o pompă cu morfină ce făcuse din noi cobai. Înţeleptul venea la ora de ceai, trecând de la istoria comunismului povestită pentru bolnavi mintali la filozofii despre sexul femeii sau câmpul de luptă în războiul din Bosnia.
Pe treptele din faţa casei, cineva striga: Al cui e Ardealul? Julieta îl aştepta pe tânarul Ulise, scriind jurnalul unui zeu inventat. Motanul Suki şi floarea priveau chiorâş în direcţia păsării albastre şi a altui Motan... Negru, aşteptând Zmeul din Lună şi tot întrebându-se de ce vrăjitoarele nu sunt arse pe rug la 90 de ani, când demonul cofesiunii dă târcoale într-o noapte arabă.
Primeam din când în când scrisorile Getei în care spunea Adio, Europa!, iar Andilandi se pregătea pentru călătoria lui Vlad în celălalt tărâm. Plecau scrisori către Liviu despre toleranţă si intolerabil – criza unui concept sau overdose într-o noapte scorpion, când veghea naţiunii naşte îngeri.
Făptaşii se întorceau de la cules ciupercuţe nude în ciobul de sticlă, iar Ionescu scria 7 scenarii pentru Filantropica, cu gândul la capul de zimbru.
Noiembrie apropie şi, în atelierul de clopote, printre degetele lui Marsias, mă întreb ce dracu se întâmplă cu trenul ăsta? Cum am ajuns la 4? 4 ani!
Cred că suntem ca tipul ăsta, care scrie o carte şi despre care nu se poate spune că nu e optimist, ba chiar mai mult, de o naivitate funciară, incurabilă, a gestului gratuit, sleit înainte de a începe, un om care încă scrie, încă visează să schimbe lumea sau, cel puţin, o parte din ea.”