Actualitate:
Interviu cu actorul Marius Manole: "Nu-mi permit să fiu boem, deşi sufleţelul ar vrea"
Interviu de Oana Stoica
Dintre cei 30 de cîini din faţa blocului său, Manole a ales să joace unul. De cînd e ocupat cu Inimă de cîine, aceştia au ajuns să nu-l mai cunoască: "După două luni nici nu mai pot să mă apropii de ei pentru că toţi mă latră". Presa l-a răsfăţat în ultimul timp pentru acest rol (şi nu numai presa culturală). Marius Manole s-a născut în 1978 la Iaşi. Între 1997 şi 2001, a fost studentul Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi, la Facultatea de Teatru, secţia Actorie, iar din 2002, student la UNATC, Facultatea de Teatru, Secţia Coregrafie.
Citiţi întregul articol...
Packed poetry – "Cinci poeţi cu CD", prinşi în "poeticile cotidianului"
de Constantin Vică
Joi, 27 octombrie 2005, în Club A, primii cinci poeţi ai CĂRŢII ROMÂNEŞTI au făcut spectacol. Emil Brumaru, Elena Vlădăreanu, Claudiu Komartin, Dan Sociu şi Răzvan Ţupa au dus mai departe "poeticile cotidianului", demonstrînd că literatura lor este una în mişcare, exact cum şi-au propus. Cele cinci volume de poezie au fost în centrul atenţiei timp de două ore. Nu a avut loc "Cenaclul Flacăra", nici nu s-a desfăşurat Def Poetry pe HBO. A fost o discuţie normală, în care poeţii au căpătat faţă umană, tangibilă şi plină de reacţii. Publicul s-a mişcat, s-a certat, a dansat. Şi rimele ar putea continua pînă la intrarea în transe hip-hop.
Citiţi întregul articol...
Pop-cultură:
LAMERICA
South Park episode 0
de Casiana Ioniţă
Era clar de la primele episoade ale desenelor animate South Park că Stan, Cartman, Kenny şi Kyle urmau să aibă probleme. Nu e uşor să ai opt ani şi să spui la televizor tot ce-ţi trece prin cap, deseori cît se poate de political incorrect. Nu contează că eşti doar un personaj desenat şi că serialul este o satiră, lumea te va lua în serios. Şi chiar aşa s-a întîmplat. Au fost contestaţi de diverse grupuri americane şi au ajuns să fie interzişi în România de CNA, cînd erau transmişi noaptea de Atomic. Altceva era mai greu de prevăzut: că aveau să nimerească în mijlocul războiului cultural şi politic al Statelor Unite.
Citiţi întregul articol...
Cum să Fuck you ta.ri.cea.nu cu Fuck you eu.ro.pa
de George Onofrei
"Pavilionul României de la Bienala de la Veneţia din acest an a dat naştere unei importante controverse ce a implicat elitele artistice şi birocratice ale ţării. Pavilionul românesc consta într-o cameră "golită" cu grijă de orice exponat, cu excepţia unui reader de 900 de pagini, realizat de Marius Babias, artist german de origine română.
Citiţi întregul articol...
Carte:
Intelectuali celebri şi tiranii de lîngă ei
de Luminiţa Marcu
Sîntem în faţa unei cărţi extrem de interesante, cu o temă care ar trebui să fie importantă în primul rînd pentru societatea noastră post-totalitară: relaţia intelectualilor cu tirania. De fapt, la noi această problemă nu s-a pus sau, mai bine zis, nu s-a pus încă în termeni serioşi, care să depăşească isteria dialecticii de nivel publicistic revizuire-acoperire. Cîţiva critici mai vîrstnici, printre care Gheorghe Grigurcu, au ridicat problema în termeni duri şi, după părerea mea, inadecvaţi, alţii, mai degrabă tineri, ca Daniel Cristea-Enache, s-au transformat într-un fel de apărători ai compromişilor, cu o înţelepciune care nu e nici firească la tinereţe, nici foarte interesantă ca discurs, avînd un ce artificial care se simte de la primul rînd şi care este, oricum, cu totul inadecvată atît timp cît încă nu s-a produs acea dezbatere adevărată, cu cărţile pe masă, în care ar trebui discutate cu argumente şi citate amploarea şi manifestările relaţiei intelectualilor români cu regimul comunist.
Citiţi întregul articol...
Interviu:
Interviu cu criticul de teatru Marina Constantinescu: "Lipsa preocupării faţă de model şi valoare vine, în primul rînd, din şcoală"
Interviu de Ana-Maria Onisei
Fraze de tipul "Mie mi-a plăcut" sau "Mie nu mi-a plăcut" cutare ori cutare lucru sînt goale, periculoase – şi pe mine, personal, nu mă interesează nici frazele, nici cei care le folosesc. Discursul trebuie să fie însoţit de argument pentru tot ce afirmi. Nu cred în teribilisme, deşi ele îşi au locul în artă şi e bine să existe, dar cred în ele doar ca într-o eliberare sau ca într-un exerciţiu de matematică sau germană. Un exerciţiu necesar pentru a scoate din tine, pînă la urmă, ce e cu adevărat valoros.
Citiţi întregul articol...
Dosar:
Guvernatorii de idei
Dosar realizat de Ana-Maria Onisei
Piaţa culturală pare că şi-a creat în ultimii ani (cel puţin la suprafaţă, atît cît lasă media să se întrezărească) drumul spre un dinamism coerent. Literatura tînără sau arta contemporană beneficiază acum de promovare şi de vizibilitate, iar emisiunile de cultură sau revistele specializate fac posibilă afirmarea artiştilor în faţa publicului larg – e adevărat, uneori apropiindu-i de acele personaje care fac turul emisiunilor de divertisment. "Suplimentul de cultură" vă invită la o dezbatere despre "cine face agenda culturală" în acest moment. Criticii de film, teatru, literatură, artă, micile grupări experimentale, dezbaterea televizată? Ce rol ocupă publicul în valorizarea şi ierarhizarea culturală a momentului?
Citiţi întregul articol...
Nu există guvernatori de idei, există guvernatori de afecte
de Alex. Leo Şerban
"Guvernatorii de idei" este o denumire pompoasă pentru o realitate care nu există. "Guvernatorii de idei" e o fantasmă: în România, nimeni nu "guvernează" prin idei! România nu este guvernată de idei, ci de afecte.
Citiţi întregul articol...
Creatorii & piaţa de idei: cîteva simple notaţii
de Ioan Stanomir
Reinventarea pluralismului, în anii de după 1989, a însemnat şi reconfigurarea unui spaţiu la nivelul căruia se realizează interacţiunea dintre consumator şi creator, indiferent de natura produsului artistic realizat. În această ecuaţie, nimic nu se mai înfăţişează în culorile terne antedecembriste, după cum ecoul efectiv al polemicilor încetează să mai fie unul relevant pentru ansamblul unei societăţi fragmentate.
Citiţi întregul articol...
De la autoritatea unică la autoritatea de grup
de Radu Pavel Gheo
Îmi amintesc cum bombăneau supăraţi consătenii mei prin anii 1990-1992 cînd îi vedeau pe adversarii lui Ion Iliescu, pe studenţii rebeli înghesuiţi în Piaţa Universităţii sau pe liderii partidelor istorice: "Acum e democraţie, face fiecare ce-l taie capul!". Aşa stau lucrurile şi în cazul a ceea ce numim "piaţă culturală". Cel puţin aşa am avut impresia: că de vreo zece-cincisprezece ani încoace publicul monolitic de dinainte de 1989 s-a spart în multe, foarte multe "publicuri", care uneori îşi intersectează sferele de interes (dar de cele mai multe ori nu o fac). Nu mai avem aceeaşi masă de oameni care merg la teatru şi la operă, şi citesc ultimul roman al lui Marquez, şi merg la vernisajul nu ştiu cărui artist contemporan, şi la cinematecă, şi la concertul violonistului de renume internaţional... Timpul e mai puţin, oferta e copleşitoare şi diversă. Numai în domeniul ficţiunii literare astăzi apar în două-trei luni la o singură editură mai multe traduceri decît apăreau înainte de 1989 în toată România. Şi nu avem o singură editură activă.
Citiţi întregul articol...
O piaţă deocamdată confuză şi distorsionată
de Liviu Antonesei
Cred că începe să se contureze o piaţă culturală sau, ca să fiu pretenţios ca un sociolog din şcoala lui Bourdieu, a "bunurilor simbolice". Dar, ca şi în cazul pieţei economice, aceasta este departe de a fi coerentă şi "naturală", fiind perturbată de elemente de dirijism, survivals – iată, alt termen sociologic, dar americănesc! – ale vechiului mod de a concepe administrarea culturii, de fenomene de parazitism pe spezele statului, de o bătălie crîncenă pentru resursele, fatalmente, limitate de care se bucură cultura, de clientelism şi cumetrie, de tendiţe monopoliste. Toate acestea tulbură caracterul "natural" al unei pieţe cu adevărat libere. Şi mai este ceva ciudat, nu cererea stimulează oferta, ci invers! Adică, atunci cînd se merge pe linia minimei rezistenţe – ca şi pe piaţa media –, nu este pentru că asta "se cere", ci pentru că atît "se poate"! Şi se dă "ce se poate"!, nu "ce se cere". Deci publicul nu pare să aibă vreo treabă în stabilirea agendei culturale.
Citiţi întregul articol...
Medieri şi mediatizări pe sticlă
de Mihaela Michailov
Emisiunile culturale în România sînt, în marea lor majoritate, nişte casting-uri în familie, terne, insipide, lipsite de vitalitate şi dinamism, plat accesorizate şi expuse ca nişte bibelouri într-o vitrină fumurie.
Citiţi întregul articol...
Mîna indivizibilă
de Constantin Vică
Piaţa culturală românească este direcţionată de false predicţii. În economie poţi opera cu predicţii (sau explicaţii inversate, cum li se mai spune) şi, mai ales, poţi beneficia de gradul lor de incertitudine. Tu nu ştii sigur dacă anul viitor se va citi mai multă literatură motivaţională sau dacă lumea va merge mai mult la teatru, dar, dacă eşti într-o poziţie privilegiată (ai cotă de public, şi ea e pozitivă), poţi enunţa franc: anul viitor vom citi mai multă literatură dintr-aia! Indicatorii tăi nu-ţi permit să prezici aşa ceva în totalitate, dar vocea ta (garantată, clară, şlefuită, credibilă) o spune. Şi, efect pervers, dacă vocea spune, publicul inoculat se va supune. Aşa, falsa predicţie devine realitate. Nu pentru că publicul vrea literatură motivaţională, dar pentru că un Cineva credibil l-a "îndemnat" zgomotos spre ea.
Citiţi întregul articol...
Vedetă culturală:
Graham Greene şi joaca de-a personajele
de Ana-Maria Onisei
"Tot ce-am citit mai captivant în această toamnă cu caracteristici apocaliptice. Fericirea se duce cînd vorbeşti despre ea", spunea Radu Cosaşu într-un număr recent din "Dilema Veche" despre ultimul roman apărut în româneşte (traducere şi note de Andrei Gorzo) al britanicului Graham Greene. Întîmplător, textul colegei de pagină, Luiza Vasiliu, vorbeşte despre personaje-mătuşi, împărţindu-le în rele sau ideale. N-am ştiut nimic dinainte, însă m-am trezit cu modelul Augusta, din La drum cu mătuşă-mea (acelaşi Graham Greene), în stînga paginii. Am descoperit, dintr-un interviu acordat în "The Times", că însuşi Green are o ierarhie (împănată cu umor britanic în comentariu) a propriilor cărţi: "Am scris în jur de două sau trei cărţi bune. Nu sînt încă foarte hotărît. Una dintre ele ar putea fi Puterea şi gloria, cealaltă La drum cu mătuşă-mea. Mai cred că Americanul liniştit nu e un roman prost".
Citiţi întregul articol...
Rubrici permanente:
Circul nostru vă prezintă:
De la E.U. la U.E.
de Lucian Dan Teodorovici
Dincolo de orice dubii, Călin Popescu-Tăriceanu a greşit dîndu-i acel telefon lui Ilie Botoş. Dar afirmaţia doamnei ministru al Justiţiei, Monica Macovei, potrivit căreia "acel telefon nu trebuia dat", riscă să se transforme într-un slogan la fel de găunos ca întreaga afacere Udrea, acoperind alte probleme de fond, poate chiar mai grave decît telefonul primului-ministru către procurorul general.
Citiţi întregul articol...
Românii e deştepţi
Zombie din limbă
de Radu Pavel Gheo
Nu-i nici o noutate în faptul că ne-am obişnuit să comunicăm prin clişee. Stă în firea umană şi adesea clişeele stabilesc numitorul comun al unui dialog. Sursă bună de comic, clişeele lingvistice ne-au ajutat totuşi să stabilim legături – chiar şi superficiale – cu tot felul de semeni de-ai noştri.
Citiţi întregul articol...
Ars Coquinaria
Caltaboşul revine
de Adriana Babeţi
În fine, măcar o dată ne ţinem şi noi de cuvînt. Am spus săptămîna trecută că o să reîncărcăm caltaboşul: asta şi facem cu grăbire. Deci, pentru cine ne-a scăpat de sub ochi suplimentar în nr. 49: aduceam acolo omag unui roman al zilelor noastre, cu un titlu scurt, care, pre limba tatălui său Torgny Lindgren, sună Pölsan. L-am citit în 4,05 h nocturne şi ne-a sărit somnul de plăcere. Aşa că am hotărît să-l promoţionăm două numere la rînd, spre a da Poliromului ce-i al Poliromului. După multe din opurile sale ne-a lăsat, prin vremi, gura apă, dar fiindcă de vreun an ne-am mutat biblioteca în bucătărie, o carte precum Caltaboşul ne-a dereglat de-a dreptul trigliceridele, tensiunea, bunătate de constelaţie hormonală. Nu vă pripiţi a ne judeca şi a strîmba din nas, căci ni-s gospodină bătrînă cu brîu' de polyester Old Navy (pentru auto-moto de anduranţă, pe bune). Chiar acum cînd scriem zorind ăste rînduri îl ţinem lipit de şale, ca Hyppolita zoster-ul (spre a vă lucra puţin la cutia de viteze culturale), trăgînd nădejde că ne-o ajuta în înfruntarea cu eroul lui Lindgren.
Citiţi întregul articol...
La loc TELEcomanda
Raport despre starea televiziunii la 50 de ediţii
de Alex Savitescu
Titlul cronicii de săptămîna asta rezumă demersul uşor schizoid pe care am de gînd să vi-l bag pe ochi, a cărui umbră m-a urmărit în ultima perioadă; mai exact, în perioada asta în care, aşa cum se obişnuieşte la noi, la români, momentele aniversare au puterea unui tsunami: răvăşesc totul în cale, "cestiunile" arzătoare pînă mai ieri capătă o uşoară aură de imponderabilitate şi toată lumea se îmbrăţişează cu toată lumea. "Suplimentul" face 50 de ediţii şi, inevitabil, noi, semnatarii rubricilor din revistă, începem, automat, să ne credem mai deştepţi cu 50 de apariţii. Ei bine, recunosc că, la fel cum mi se pare că mi-a crescut producţia de neuroni la hectar (grav, domnule Savitescu, grav!), la fel am senzaţia că mi s-a dezvoltat, acut, şi sentimentul strigătului în gol (aşa da!, domnu' meu, aşa da!).
Citiţi întregul articol...
Voi n-aţi întrebat, Fără Zahăr vă răspunde
Editorial cu scuze
de Bobo
Mi-am cumpărat o pungă cu lapte, o sticlă de suc, un borcan cu castraveţi muraţi şi un pacheţel de gumă. M-am dus la casă, am scotocit în buzunar şi am scos cîteva hîrtii mototolite reprezentînd preţul lor aproximativ. Sînt dezordonat cu banii pe care îi ţin în buzunar, îi îndes acolo de-a valma, iar cînd îi scot, arată de parcă tocmai au ieşit din coşul de gunoi, spre deosebire de cei pe care îi ţin în portofel, întotdeauna foarte bine aranjaţi.
Citiţi întregul articol...
Dumnezeu se uită la noi cu binoclul
Poetul la masa de lucru
de Emil Brumaru
Masă dreptunghiulară din scînduri de brad negeluite, cu noduri hipnotice, cafenii, închegate în cuie de oţel pe trei sferturi în afară (agaţă, rup, sfîrtecă cu voioşie, cu plăcere feroce, cu poftă maximă, carnea vie a creatorului abstras, ananas, cancer de cap de pancreas...). Pe marginea dinspre publicul receptiv (lacom şi dînsul de sînge proaspăt şi viscere moi, aburinde), aproape de muchia severă a lemnului: o călimară (papalelipiped sticlos de două kile: gît scurt, cerneală cărămizie, cu cheguri flaşte, dop de cauciuc vînăt, îndesat pînă la sufocarea lichidului vîscos), un stilou cu o gagicuţă-n el, cînd îmbrăcată, cînd dezbrăcată, după cum se ţine (obiectul dorinţei e mic, argintiu, de preferinţă chinezesc, desfăcut, cu peniţă lila, foarte ascuţită, otrăvitoare!), cinci creioane de tîmplărie (tocite, linse, supte) înfipte leneş în zaţul abisal al cănii de teracotă strălucitoare, orbitoare. Citiţi întregul articol... http://www.polirom.ro/supliment/nr50/rubrici6.html">articol...
Cum stau lucrurile
Dragă Ovidiu,
de Ionuţ Chiva
După cum ai aflat, pot spune în sfîrşit că am ajuns: am apărut în "Elle"! (mai precis, în suplimentul "Elle Man"). Nu glumesc deloc, tu, care-mi citeşti cu atenţie toate contribuţiile, eşti desigur la curent cu un vis de-al meu legat de această publicaţie.
Citiţi întregul articol...
Scrisoare pentru melomani:
Cu Ian Hobson despre Enescu celebrat la Universitatea Illinois
de Victor Eskenasy
Cine a citit cartea lui Norman Manea Întoarcerea huliganului, apărută în urmă cu doi ani la Polirom, îşi aminteşte, poate, de unul dintre personajele ei, dirijorul Leon Botstein, de la Colegiul Bard, din Statele Unite. Cei doi, prieteni, au încercat – asta se petrecea în secolul trecut, prin anii '90 – să instituie o cooperare cu lumea muzicală românească. Ceea ce promitea Leon Botstein nu era de ici, de colo, dat fiind că dirijorul patronează, la Bard, lîngă New York, un festival muzical de renume în America, dedicat în fiecare an unui compozitor, însoţit de remarcabile şi utile culegeri de studii. Şostakovici, Dvorak şi Janacek au fost printre aleşii anilor din urmă şi ar fi fost în firea lucrurilor ca Enescu să le urmeze. Tentativa de cooperare a eşuat din vina părţii române, iar motivul, pe scurt, ţine de cunoscutul sindrom al salamului. Au trecut de atunci cîţiva ani buni pierduţi şi preţioşi în promovarea unei culturi.
Citiţi întregul articol...
Teatru la rotisor
Clonarea morţii
de Mihaela Michailov
Delirul este una dintre cele mai perverse forme de creaţie rea, de autodistrugere. Este starea de asediu a minţii. În delir, orice spionaj raţional este trădat, orice marketing logic este dinamitat. Mihai Măniuţiu surprinde fluxul situaţiilor delirante: de la delirul personal/izat la delirul gen/eralizat, de la delirul caznic la cel global, cu alte cuvinte, o politică unitară a delirului.
Citiţi întregul articol...
Film
O minte neprihănită pentru liniştea dumneavoastră
de Iulia Blaga
Héloïse şi Abélard alcătuiesc unul dintre marile cupluri de îndrăgostiţi. S-au iubit în secolul al XII-lea, au petrecut 18 luni împreună, el a fost castrat din ordinul unchiului ei, s-a retras la abaţia St. Dennis şi a sfătuit-o şi pe ea să se călugărească după ce va naşte copilul. S-au şi căsătorit pe ascuns, deşi ea nu era de acord, preferînd statutul de amantă. După 12 ani de trăit fiecare la mănăstirea lui, legătura s-a reînnodat la modul epistolar, scrisorile fiind azi celebre. El a murit în 1142, ea în 1164, dar în 1817 corpurile le-au fost mutate împreună, în cimitirul Pere Lachaise din Paris. Joséphine Bonaparte fusese impresionată de povestea lor.
Citiţi întregul articol...
Arte vizuale
Despre artă între două trenuri
de Matei Bejenaru
Gara din Braşov este mare. Odată a fost şi modernă. Cred că acest lucru se întîmpla prin anii '60, cînd, după ce spiritul întunecatului deceniu şase fusese depăşit, Jean Marais turna în România filmul Şapte băieţi şi o ştrengăriţă, revista "Cinema" publica pe copertă portretele unor actori străini, Eugen Ionescu era intervievat la Paris de reporteri ai Televiziunii Române, cursele regulate aduceau pe aeroporturile din Constanţa sau Suceava grupuri organizate de turişti occidentali, Andrei Bacalu prezenta în direct la televiziune misiunea Apollo 11, la gogoşeria mandatarului din Suceava găseam întotdeauna Pepsi, iar pe litoral se construiau noi staţiuni turistice cu o arhitectură modernă.
Citiţi întregul articol...
Enţiclopedia Encarta
Mătuşile
de Luiza Vasiliu
Nu multe mătuşi avem în noi, dar două, cu siguranţă da. Normal, una bună şi una rea. Bărbaţii care cred că degeaba mai citesc acum, pentru că ei nu sînt mătuşi, ci unchi, greşesc copilăreşte – şi femeile, şi bărbaţii se compun, uneori, din două părţi: mătuşa bună şi mătuşa rea. Am descoperit mai alaltăieri, răsfoind Ferdydurke a lui Gombrowicz (care, printre altele, nu se spune "Gombroviţ", m-a asigurat un polonez din Cracovia), că eu sînt o mătuşă rea, foarte rea.
Citiţi întregul articol...