Actualitate
Premiile Uniunii Scriitorilor îşi caută prestigiul de altădată
de Răzvan Ţupa
Premiile Uniunii Scriitorilor din România (USR) se doresc cele mai importante distincţii literare de la noi. În ultimii ani însă, Uniunea nu s-a bucurat de prea multă consideraţie nici din partea presei, nici din a posibililor premianţi. Un motiv a fost amintit chiar la decernarea de săptămîna trecută, probabil într-un moment de exces ironic, de unul dintre premianţii acestui an: "Ştiu că juriile nu prea citesc volumele", a afirmat Mircea Ghiţulescu, contrazis ulterior de preşedintele USR.
Citiţi întregul articol...
Teatrul de Operetă se mută la Senat
de R. Chiruţă
Fosta clădire a Senatului va deveni sediu pentru Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian", după ce clădirea va fi reproiectată şi modernizată, a anunţat ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu. Acesta a precizat marţi, 15 noiembrie, că îmbunătăţirile aduse Sălii Omnia vor costa între 3 şi 4 milioane de euro. Clădirea va fi lărgită pe orizontală cu 200 de metri pătraţi, prin adăugarea unor "buzunare", şi înălţată în dreptul turnului scenei, sala de spectacole va avea 500 de locuri, o fosă pentru 45 de instrumentişti, precum şi un lift special pentru introducerea decorurilor de mari dimensiuni.
Citiţi întregul articol...
Pop-cultura
LAMERICA
Filmul bate politica
de Casiana Ioniţă
Într-un interviu acordat recent revistei "Rolling Stones", Bono de la U2 spunea că ar fi vrut să fie jurnalist. Asta dacă nu ar fi ajuns rockstar. La final adăuga că Statele Unite au jurnalismul cel mai profesionist din lume, dar şi televiziunea cea mai prost făcută. (Sigur, Bono, ca un rocker adevărat, folosea nişte termeni mai puţin politicoşi) Oricît de amuzantă ar fi imaginea unui Bono jurnalist, trebuie spus că pînă şi televiziunea americană are părţile ei interesante. Şi nu mă gîndesc la Jerry Seinfeld, South Park sau The Simpsons, ci la preşedintele Bartlet, cel care mai are doar puţine săptămîni de petrecut la Casa Albă.
Citiţi întregul articol...
Visul unui preşedinte
de Marius-Adrian Hazaparu
Unii cercetători ai oniricului susţin că neîmplinirile cotidiene le vedem realizate prin visare. Altfel spus, uneori ne dorim ce visăm şi viceversa. Tînjim la ceea ce nu avem decît în somn. Partea proastă e că există şi o lume reală, care se grăbeşte să ne mai dea cîte o palmă, atunci cînd o luăm razna. Important e că, după povestea care urmează, eu unul m-am trezit. Despre ceilalţi însă, judecaţi şi singuri.
Citiţi întregul articol...
Carte
A vorbi despre iubire "cu gura uscată de ură"
de Doris Mironescu
Mărturisesc de la început că nu ştiu prea bine ce ar trebui să însemneze "promoţia 2000" în poezie. Ideea de promoţie poetică mi se pare mai nepotrivită decît aceea de generaţie de prozatori: dacă proza este, prin forţa împrejurărilor, purtătoare a unei ideologii a timpului (fie şi numai pentru că povesteşte istorii posibile, caracteristice momentului socio-politic), poezia se vrea personală, deci impermeabilă unei ideologii anexioniste, lăsîndu-se vorbită de un limbaj idiosincratic, aproape autist. Poezia lui Dan Sociu din Cîntece eXcesive îmi vorbeşte mai întîi ca limbaj poetic personal şi abia apoi ca voce a unei "generaţii". Dacă poeţii care se află acum între 20 şi 30 de ani au ceva de spus, oricum asta se va auzi doar datorită unei "voci" inconfundabile, şi nu datorită întregii orchestre, care cîntă adesea în discordanţă.
Citiţi întregul articol...
Interviu
Interviu cu Cecilia Ştefănescu, autoarea romanului "Legături bolnăvicioase": "Graba scriitorilor tineri vine dintr-o diluare a sentimentului de profesionalism"
Interviu realizat de Ana-Maria Onisei
Se întîmplă că îl scrii atunci cînd te simţi pregătit. Trebuie să spun însă că Legături bolnăvicioase nu este tocmai cartea mea de debut. Mi-am făcut un rodaj scriind în alte două antologii. Una este Ferestre '98, publicată de Mircea Cărtărescu în 1998, unde sînt alături de cîţiva dintre prietenii mei, tineri scriitori. De altfel, n-aş sfătui nici un autor tînăr să se apuce să scrie un roman - dacă vrea într-adevăr să scrie romane -, să se grăbească să-şi publice cartea înainte de 25 de ani. Cred că pentru un roman îţi trebuie o perioadă mai lungă de timp, în care să ajungi să te maturizezi un pic, să-ţi faci mîna şi să fii sigur pe ceea ce scrii. Mie mi-a ieşit cartea pentru că o scrisesem din plăcere şi aşa s-a nimerit: ca acum trei ani o editură să îmi propună publicarea.
Citiţi întregul articol...
Dosar
Timişoara now! Între underground şi mainstream, avangardă şi ariergardă
Dosar realizat de Cristian Neagoe ([email protected]) şi Andra Matzal ([email protected])
Mă aflu de trei săptămîni în Timişoara şi mă simt în continuare ca un extraterestru care descoperă Pămîntul. Vara asta m-am mai oprit aici pentru cîteva zile, m-am plimbat un pic prin oraş şi am admirat bulinele de ciment dintre sensurile de circulaţie. Am reţinut bulinele astea pentru că păreau dulciuri, te făceau să crezi că păşeşti pe o ciocolată albă, cu alune de pădure. Şi, desigur, toate acele clădiri în jugendstil, colorate şi la fel de delicioase, din marţipan şi turtă dulce.
Citiţi întregul articol...
TM trip
Am coborît în gară la Timişoara şi m-am grăbit să ajung la apartamentul unde urma să locuiesc. A doua zi, m-am grăbit să ajung la muncă, unde m-am grăbit să termin ce aveam de făcut. Eram perfect în contratimp cu tot ceea ce se petrecea în jur: ajungeam mai repede la întîlniri, vorbeam repede, mă mişcam repede; toate astea pe un fundal în care lucrurile se desfăşurau în slow motion. Oamenii pe care i-am cunoscut în Timişoara nu se grăbesc. Nici taximetriştii nu încep să-njure cînd trebuie să aştepte la stop, nici oamenii care stau la coadă la intrare la TMBase nu vor să se dea cîte-o Wiesana, s-ajungă la toţi. După cîteva zile, am început să mă sincronizez şi, la plecare, era să pierd trenul.
Citiţi întregul articol...
TM05Base. Pentru 06, vă rugăm, schimbaţi locaţia
În prima zi de TMBase, am aterizat prin Papillon şi mi-a luat puţin să mă dumiresc ce se-ntîmplă şi de ce sînt atîţia oameni veniţi din Bucureşti. Mi-am adus aminte că acelaşi lucru se-ntîmplase şi anul trecut, şi în primăvara asta, la Festivalul 48h, organizat de AnonimTM.
Citiţi întregul articol...
H.arta
H.arta e, momentan, singura galerie alternativă de artă contemporană din Timişoara. În spatele ei, fetele Power-Puff, cum le zice mai toată lumea prin TM, Maria Crista, Anca Gyemant şi Rodica Tache. Asta fac eu de obicei e un proiect ceva mai vechi, care a avut loc anul acesta, în primăvară. Este un proiect care vorbeşte despre cum e să trăieşti în paralel: cum e să fii artist şi în acelaşi timp să ai o slujbă care să-ţi asigure existenţa; să fii informat, activ, creativ şi, pe de altă parte, să investeşti timp şi energie în lucruri din afara artei. Este un proiect despre cum să ajustezi imaginea mistificată despre ce înseamnă să fii artist (o persoană care "creează" şi aşteaptă să fie "descoperită") realităţii de a fi artist, o profesie ca oricare alta care presupune interacţiune cu oamenii, dezvoltarea unor relaţii, cercetare etc. Bineînţeles, nu este vorba aici despre vreo pretenţie de a da soluţii şi nici despre deplîngerea unei anumite situaţii, ci despre faptul că aceste lucruri sînt atît de generale, încît concluzia ar fi că a avea timpul fracţionat între două feluri diferite de a munci face parte astăzi din condiţia de a fi artist.
Citiţi întregul articol...
Cuvinte/ imagini cu blană
Ar fi de spus aşa: există o Timişoară a zidurilor. Ziduri fizice, care însă, în loc să închidă, să delimiteze, deschid. De fapt, nu sînt numai ziduri, sînt şi uşi, şi garduri, şi ferestre, şi pereţi de toaletă, şi lifturi, şi coşuri de gunoi, şi sculpturi "vandalizate", deci înviate (tocmai fiindcă nu mai au viaţă). Zidurile Timişoarei sînt pline de Viermi care ţipă, miraţi. Viermu lui Irlo e un personaj a cărui apariţie fulgerătoare (fiindcă pare a fugi înapoi de unde a venit în secunda următoare) nu face decît să observe, să exclame (fără să judece, fără să interpreteze) şi să dispară. Nu pot să-mi dau seama dacă ţipă sau rămîne doar cu gura căscată, împietrit, dar se plasează totuşi undeva între angoasa din Munch şi suspendarea narcotică a judecăţilor etice, estetice, de valoare.
Citiţi întregul articol...
Vedeta culturală
O călătorie tîrzie prin Lindenfeld
de Ana-Maria Onisei
Apărut anul acesta la Editura Polirom, romanul lui Ioan T. Morar, Lindenfeld, recompune bucăţi dintr-o lume dispărută, umplînd imaginaţia cititorului cu personaje impregnate de farmecul arhaic al unui sat de şvabi bănăţeni, ale cărui rădăcini capătă viaţă într-o piesă de teatru. Şi cum însuşi autorul (membru al celebrului "grup de interese" "Caţavencu"), pe lîngă faptul că este în viaţă, are şi prezenţă de spirit, vă propunem, direct în condeiul lui, o călătorie tîrzie prin poveste. Înainte de a cumpăra ultimele exemplare ale romanului.
Citiţi întregul articol...
Rubrici permanente
Circul nostru vă prezintă
Lehamitea
de Lucian Dan Teodorovici
Cam aşa stau treburile: profesorii nu cedează, greva continuă; angajaţii de la metrou vor 20% în plus la leafă, greva a început; funcţionarii publici strîng semnături de susţinere, greva stă să-nceapă; minerii şi-au amintit că odinioară făceau legea în Bucureşti, visează s-o facă din nou pe 25 noiembrie; nici sănătatea nu se lasă mai prejos, sindicatele din domeniu pregătind, la rîndu-le, o grevă generală. Cotele apelor Dunării şi ale celorlalte ape naţionale, metaforic vorbind, sînt mult prea ridicate. Iar între timp coaliţia se cutremură din cauza a doi oameni înfipţi, oarecum constituţional, în scaune: Adrian Năstase şi Nicolae Văcăroiu. Dar se cutremură şi din alte cauze, mai mult ori mai puţin vizibile.
Citiţi întregul articol...
Romanii e deştepţi
Lăcusta de vilă
de Radu Pavel Gheo
Lăcustele au fost multă vreme - şi rămîn şi azi - una din marile plăgi care ameninţau omenirea. E şi normal: lăcustele vin, distrug, lasă în urmă semnele urîte ale trecerii lor şi pleacă mai departe. Mai mult, epoca postrevoluţionară a adus în prim-plan o varietate nouă a acestor ortoptere, una preponderent urbană, căreia i-am putea spune lăcusta de vilă.
Citiţi întregul articol...
Ars Coquinaria
Festinul Babettei
de Adriana Babeţi
Mai ţineţi minte ce vă spuneam acum fix un an (căci trecură 52 de numere şi tot atîtea săptămîni de cînd bucătărim cum intri în pagina 4 pe stînga)? Cităm: Dragi şi neîndestulaţi convivi, părtaşi de bună voie la pregătirea acestei rubricuţe, poate vă veţi pune înainte de a purcede la citit măcar două întrebări. Prima va fi ţîşnind dintr-o mare foame şi sete de cultură: oare ce să însemne ars coquinaria? Iar a doua s-ar lăsa împinsă de omenesc pizmaşa curiozitate: de ce să vină o porţie în plus de semne tipografice (3.050, fără spaţii) taman de pe Bega? Am încheiat citatul, dar nu ne-am pus în cui nici pofta, nici îndoitele speranţe.
Citiţi întregul articol...
La loc TELEcomanda
Dragoste cu de-a playlistu' nu se FTP*
de Alex Savitescu
Ian Pearson face parte din Royal Society of Arts şi este membru al Institutului de Nanotehnologii din Marea Britanie. În afară de informaţiile astea laconice, n-am reuşit să aflu prea multe despre omul care mi-a întors pe dos existenţa, dîndu-mi cu sistemul referenţial de pămînt, într-o seară de marţi (exact, da exact!, în alea aşa-zise trei ceasuri rele). Domnul Pearson lucrează de vreo douăzeci de ani la compania BT Laboratories, fiind specialist în IT. Cum spuneam: marţi seara, pentru prima dată de cînd mă uit la o emisiune tv din România, am simţit că-mi fuge pămîntul de sub picioare.
Citiţi întregul articol...
Voi n-aţi întrebat, Fără Zahăr vă răspunde
Jurnal online
de Bobo
Cineva m-a întrebat odată - evident, nu voi - dacă am maşină şi ce fel de maşină am. Whirlpool. Clasa A. Spală bine, nu consumă mult, singurul inconvenient e că funcţionează în aceeaşi priză ca şi calculatorul şi nu le pot folosi pe amîndouă în acelaşi timp. Aşa că pun rufe la spălat întotdeauna la prima oră a dimineţii, ca pînă mă trezesc să se elibereze priza.
Citiţi întregul articol...
Dumnezeu se uită la noi cu binoclul
Ce ne facem cu Ivanov? (II)
de Emil Brumaru
"Nicolas, voila, ho-ho!" Fiindcă, nolens, volens, va trebui să-l suportăm un an, nu-i de prisos să tragem mai atent cu urechea la ce se vorbeşte despre Nikolai Alexeevici în piesă şi aşa, în general, prin zemstvă. E moda scenariilor! De ce nu am presupune că a fost trimis de "Omul fără splină" tocmai în scopul de a "selecţiona" noi victime? Dacă vrem să nu ne împuşcăm împreună cu Ivanov, în final, sîntem nevoiţi să dăm importanţă zvonurilor, bîrfelilor, clevetirilor, oricît de fantasmagorice.
Citiţi întregul articol...
Scrisoare pentru melomani
Mulţumesc "Espace 2"!
de Victor Eskenasy
Am îndoieli că se practică aşa ceva, dar eu unul aş transmite mulţumiri pe cale diplomatică Radioului Elveţiei Romande şi în special canalului de muzică clasică Espace 2. Motivul? Dăruirea cu care realizatorii săi au redactat şi transmis lunile trecute emisiuni, contribuind la cunoaşterea şi apropierea de muzica şi muzicienii români. Timp de trei săptămîni, una dintre emisiunile foarte populare ale canalului Espace 2, "D'un air entendu", a difuzat un documentar şi muzica lui George Enescu, un program intitulat "Arcuşul sublim al lui Yehudi Menuhin" şi arhive elveţiene, multe inedite, cu Sergiu Celibidache.
Citiţi întregul articol...
Teatru la rotisor
Regizori la microscop
de Mihaela Michailov
În teatrul românesc, numeri pe degetele de la o mînă regizorii cu identitate stilistică. În general, regizorul e vocea exterioară a unui text, cel care pune pe scenă cuvinte şi corpuri. Ce, de ce, cum se comunică teatral nu pare să-i preocupe fundamental decît pe foarte puţini. Crearea unui spectacol în funcţie de parametri exteriori care se modifică permanent devine pentru mulţi lipsită de importanţă. Tot aşa cum capacitatea de a surprinde inteligent şi neartificial rămîne principala problemă de abordare intimă a unei formule dramatice. Regizorul ar trebui să fie, pînă la urmă, un stimulent al imaginarului textului şi al imaginaţiei spectatorului, un puls interogativ, şi nu unul simplist afirmativ.
Citiţi întregul articol...
Cronică de film
N-au dansat decît o iarnă
de Iulia Blaga
La Marche de l'empereur este filmul francez cu cel mai mare succes de casă în Statele Unite, înaintea lui Amélie, dar în urma lui Al cincilea element. Cu vocea din off a lui Morgan Freeman (în locul celei a lui Charles Berling şi Romane Bohringer), filmul a căpătat poate o notă mai sobră, evitînd dialogul dintre eroii-pinguini care-l duceau spre desenele animate.
Citiţi întregul articol...
Muzică pe litere
Confesiunile mixate ale Madonnei
de Răzvan Ţupa
Albumul lansat la începutul acestei luni, Confessions on a Dance Floor, este cea de-a zecea producţie înregistrată în studio de vedeta americană. Considerată de unii un geniu al marketingului, de alţii un produs al pieţei muzicale, Madonna a dominat muzica de dans în ultimele decenii. De fiecare dată cînd cariera ei intra într-o perioadă de tăcere, mulţi se grăbeau să pună pe hîrtie un necrolog muzical. Şi de fiecare dată se relansa, profitînd de pofta de scandal a jurnaliştilor.
Citiţi întregul articol...
Arte vizuale
Diferenţe şi similitudini
de Matei Bejenaru
Schimburile culturale dintre diferite regiuni geografice pot pune în valoare experienţe similare sau istorii paralele. Lucrările de artă ce conţin aspecte comunicaţionale specifice contextului în care au fost produse pot fi privite ca o alternativă la canalele globale de comunicare, "responsabile" de nivelarea gîndirii şi atrofierea capacităţii noastre de percepere a diferenţelor.
Citiţi întregul articol...
Liberul arbitru
Bisisicile noastre şi elefanţii lor
de Sorin Stoica
Sîmbătă seară, în meciul cu Coasta de Fildeş, naţionala a pactizat cu profesorii aflaţi în grevă şi s-a dedat la o ţurcă inutilă şi plictisitoare. Diferenţa dintre cele două formaţii a fost exact cea dintre cele două vîrfuri, Drogba şi Mazilu. Care Mazilu din nou mă întreb ce caută în naţională. Îi reproşa Piţurcă lui Victoraş Iacob că un gol cu Rosenborg nu înseamnă mare sfîrîială, dar mă întreb dacă un gol al lui Mazilu cu Jiul e o realizare de pus în ramă. Pînă a fost schimbat, n-am ştiut că Mazilu e pe teren şi habar n-am avut cu ce se ocupă. Aud că a marcat Marius Niculae la Standard Liege. Şi poate va mai marca. Şi în Belgia, şi la naţională.
Citiţi întregul articol...
Enţiclopedia Encarta
Tîmpenii
de Luiza Vasiliu
În ultima vreme, a apărut, nu deodată, ci destul de fragmentat şi nelalocul ei, o idee (în mintea mea, desigur): cum ar fi să fie construite peste noapte, în toate pieţele din toate oraşele lumii, nişte enorme cadrane solare şi cum ar fi ca oamenii să renunţe la ceasuri numai pentru plăcerea de a pîndi umbra care se mişcă tiptil, cîte un milimetru, ziua în amiaza-mare? Mi-ar plăcea să stau pe bancă într-o piaţă ca asta, să mănînc un senviş şi să văd cum porumbeii sar coarda de-o parte şi de alta a umbrei. Ar fi totuşi o problemă pentru chefliii tîrzii, cărora li se împleticesc picioarele prin apropierea fîntînii din piaţă (pentru că le zboară mintea la Anouk Aimée), vor să vadă cît e ceasul (care nu merge, pentru că nu mai e soare), nu pot, şi-şi găsesc scuza perfectă să nu mai ajungă acasă.
Citiţi întregul articol...