Miercuri 14 decembrie – librăria din incinta noului edificiu al Bibliotecii Academiei – lansarea ultimei ediţii a unui roman de Octavian Paler, moment relatat în aceeaşi seară, în aceeaşi rubrică. Joi 15 decembrie, centrul comercial Anador, se inaugurează a treia librărie Cărtureşti, asimilată în peisaj. Dar momentul se cere şi el pus în context, integrarea celor două librării într-un ansamblu arhitectonic specific fiecăreia. Să dăm, prin urmare, filele calendarului înapoi. Nu mult.
Mai 2005, librăria Cărtureşti din casa Sturdza, cea cu ceainăria, deja un loc public consacrat în cetatea Dâmboviţei. În prezenţa proprietarului casei şi a fondatorilor lanţului de librării se lansează un concurs pentru proiectul celei de-a treia librării omonime. Concursul se adresează de plano tinerilor arhitecţi, la rigoare chiar studenţilor din anii mari. Girant, arh. Lucian Gehlerter, antreprenorul şi cofinaţatorul centrului comercial Anador (www.anador-center.com). D-sa a gândit şi, iată, a realizat un proiect de reciclare urbană. Deloc lipsite de interes sunt etapele parcurse de utilitatea spaţiului aflat la intersecţia străzii Vasile Lascăr cu Bulevardul Ştefan cel Mare: depou al primelor tramvaie cu cai la sfârşitul secolului XIX, garaj de autobuze STB în 1929, păstrându-şi după război funcţionalitatea, până la desfiinţare.
Miercuri 30 noiembrie, ziua sfântului Andrei, participasem la inaugurarea centrului. Fireşte, era un eveniment, dar nu unul semnalabil de către LiterNet.ro. Inaugurarea, joi 15 decembrie, a librăriei la a cărui act conceptual, act de dragoste, asistasem în mai, este.
Urc trepte de lemn, aproape alb, nu fără a mă gândi la zloata ce le va murdări când vremea şi-o intra in doagele ei. Sus, acelaşi pavaj: lemn aproape alb. Decorul sugerează o bibliotecă: rafturi autonome, printre care te plimbi. Acelaşi lemn aproape alb. Gândul meu merge, reflex, la arţar, alesesm furnirul de arţar pentru un soi de omolog în mic al centrului Anador, un dulap de hol cu spaţii de îmbrăcăminte, de câte o unealtă, de cărţi ce nu mai încap. Tot un lemn aproape alb. Cel de la Cărtureşti 3 e, însă, mai luminos. Îl întreb pe Lou (arh. Lucian Gehlerter), el întreabă o tinerică (da, autonomie profesională, nimic mai stimultaiv), aflăm că e paltin. Pe laturile incintei, mese cu muzică pe suport optic, mese şi în colţul din stânga faţă, acolo e ceainăria. Aceeaşi poziţie ca la Cărtureştii genuini, din casa Sturza. Pe peretele frontal curg, libere de discursuri, imagini. Curg dintr-un proiector conectat la un laptop. Graţioase, 2-3 standuri cu bătrânele dar niciodată demodatele discuri acustice, LP (acum li se spune vinyl, pentru a le deosebi de CD şi DVD), se strecoară între rafturile librăriei şi ceainărie.
Din toate se degajă aerul debutant, experimental. Oferta de cărţi e mai eteroclită decât cea profilată, polarizată, a librăriei unde aseară (14.12, n.rep.) ascultasem elegantul dialog polemic Octavian Paler – Eugen Simion, modulat de Daniel Cristea Enache.
Explicaţia e simplă: Antreprenorul coacţionar a dus demersul său până la consecinţa logică. Proprietarii lanţului de librării Cărtureşti sunt doi tineri: Nicoleta Dumitru şi Şerban Radu. Ambii ambiţioşi. Deschişi feed-back-ului public. Deocamdată proprii lor agenţi de PR. Admit fără false orgolii stadiul incipient al ofertei de cărţi, dar le lucesc ochii când observ că rotilele rafturilor permit o flexibilitate fertilă a decorului, care are şanse să compenseze parţial avantajele casei boiereşti unde s-au concentrat în ultimii doi ani marile lansări de carte.
Nu plec înainte de a mă informa asupra identităţii câştigătorilor concursului de arhitectură la lansarea căruia avusesem şansa de a asista în primăvară. Ei sunt Adrian Soare, Alex Belenyi şi Marius Mitran. Să le mulţumim pentru dar. O nouă librărie întinereşte cetatea şi o face cu o picătură mai trainică. Un al treilea termen de serie în dezvoltarea unei mărci înseamnă cu încă o picătură mai mult.
Mă despart de prietenul meu Lou reflectând: bucureştean get-beget, a plecat pe alte meleaguri odată cu multă lume, cu aproape o generaţie în urmă. A restabilit un cap de pod profesional în oraşul natal. Investiţia sa, ca bucureştean cu două patrii, e cum nu se poate mai diferită de tunurile pe care le-au da nu puţini omologi. Nu e numai trainică, vizibilă, e şi creatoare, aducătoare de util îmbinat cu frumos. Ceea ce mă duce cu gândul la Rashid, personaj al unei scriitoare românce din generaţia lui Lou şi a mea: frumosul e o valoare cel puţin egală adevărului, spunea înţeleptul.