Iar la castel

A hotărât mama că trebuie să merg la grădiniţă, să fiu educată, nu e normal să hoinăresc tot timpul prin parcul castelului, ori să stau in pod. Degeaba am plâns că nu vreau, l-a lămurit pe tata că aşa trebuie educat un copil. Ştiu că tata nu m-ar fi trimis, dar trebuia să asculte şi de mama, oricum bombănea că stăm ca ţiganii, nu avem casa noastră, ne-am lăsat casa să stăm, unde? În astea două camere infecte? Etc.

M-am dus la grădiniţă să nu fie scandal şi din cauza asta. Parcă m-aş fi dus la iezuiţi, nu aveam voie să vorbim. Ne puneau să ne jucăm: "am căzut în fântână", jocul era aşa: un copil stătea pe un scaun, toată lumea tăcea, făcea un semn la altul să vină, punea capul în poala celui ce stătea pe scaun, zicea:
- Am căzut în fântână.
Cel de pe scaun întreba:
- Cine să te salveze?
Căzutul în fântână spunea numele altui copil, venea copilul, îi lua locul, asta o oră întreagă. Dacă mă chemau pe mine nu ziceam un cuvânt. Nu pricepeam jocul ăsta.

Când ne scoteau afară, obligatoriu să ne jucăm la groapa cu nisip, eu nu voiam să mă joc cu nisipul, văzusem doi băieţi care au făcut pişu acolo... Stăteam singură pe iarbă şi suflam în păpădii, mă uitam la cuibul cu berze.

Dimineaţa trebuia să cântăm: "Zi de zi la grădiniţă Mergem bucuroşi, Toate străzile răsună De copii voioşi!"

Nu cântam niciodată. Nu mergeam bucuroasă, pe drum cei de la şcoala strigau la noi: - Grădinarii ca măgarii!

Când mâncam, ne spuneau educatoarele:
- Poftă bună!
- Mulţumim, şi la masă nu vorbim.

Mai primeam plastilină, să facem ciuperci din ele, pitici, eu făceam scaune, oricât încercau să mă îndemne sa fac altceva, eu numai scaune făceam.

Le-am auzit pe educatoare comentând:
- Bietul om - asta era tata - aşa inteligent, fata cea mare aşa deşteaptă, prima la toate olimpiadele, asta mică... de două luni de zile nu a putut învăţa cântecul, suflă numai în păpădii, oare nu ar trebui să-i spunem?
- Cred ca ştie, am auzit că a fost cu ea la dispensar, a vorbit cu pediatra... Asistenta a auzit ce au discutat când au ieşit din cabinet: "Nu prea există medicaţie pentru asta, eu vă scriu o reţetă, dar îşi va reveni fetiţa cu vârsta, nu vă faceţi probleme". Am auzit că i-a prescris ceva medicamente din străinătate...
M-a dus tata la pediatră că nu aveam pofta de mâncare, abia ciuguleam câte ceva, medicamentele din străinătate: un sirop cu fier din Cehoslovacia, tata era îngrijorat să nu fiu anemică.

Am fugit de la grădiniţă, m-am ascuns la noi în cameră, aveam un pat unde ţinea mama perne, între perne şi perete am plâns, am plâns, apoi am adormit. M-au căutat în toate fântânile, au anunţat şi miliţia, m-a căutat tot satul, nici urmă de mine, circulau pe vremea aia poveşti cu copii răpiţi, să-i facă salam, am auzit şi eu, mama era disperată că am ajuns salam. Era deja noapte, ai mei, inclusiv sora mea, nu aş fi crezut asta, erau in camera noastră şi plângeau, plângeau în hohote, aşa că m-au trezit:
- Mi-e foame!

Nu am înţeles de ce aşa ţipete de bucurie. Nici de ce a doua zi toată lumea atât de fericită, badea Mihai râdea şi plângea, parcă mă întorsesem de la război.

M-a luat tata la întrebări. I-am povestit despre multe. Atunci a pus piciorul în prag când a vorbit cu mama.
- De mâine nu mai merge la grădiniţă. O duci cu tine la ore, o pui in ultima bancă, îi dai o foaie de hârtie şi un creion. Geta, vrei iar la grădiniţă ori vrei la şcoală?
- La şcoală!
- Nu se poate, dacă deranjează în clasă?
- Geta, mă pot încrede în tine că nu deranjezi în clasă? Vei fi cuminte?
- Voi fi.
- Nu se poate, ce vor zice cadrele didactice, avea mama un fel de a se exprima..., ce vor zice părinţii copiilor? Facem din şcoală grădiniţă pentru prinţesa ta?
- Cadrele didactice nu vor zice nimic, părinţii cred că vor fi fericiţi, dacă şi noi ne dăm fata la şcoală înseamnă că nu e aşa rău la şcoală. Eu la grădiniţă nu o mai las, dacă nu-ţi convine, lasă-te de meserie şi stai cu ea acasă.
- E împotriva tuturor principiilor pedagogice, tot timpul îi dai nas, vei vedea ce va ieşi din ea.

După câteva săptămâni la şcoală reproduceam ca pe bandă de magnetofon toate lecţiile, la sfârşitul trimestrului ştiam să scriu, să citesc, matematica la nivelul clasei a patra, mama era învăţătoare, avea atunci clasa a patra, ba le-am adus şi multă bucurie, mama m-a pus în ultima bancă cu o ţigancă repetentă de 3 ori. Aşa bine mi-a părut că iar s-a enervat mama, doar ridicam şi eu mâna, niciodată nu mă băga în seamă. Avea şi ea dreptate, după un trimestru am ieşit cu păduchi.

Geta