15.09.2022
Ne-am gândit să jucăm șah din ăla, cu păhărele. Le-am umplut cu coniac, cu whisky, cu votcă și cu tequila. Am zis să facem și mai palpitant jocul: la piesele mari pierdute o să dăm jos câte o textilă de pe noi. Începem. Pac, un schimb de pioni. Apoi încă doi. Hop și ea cu un nebun însă calul meu o face să își piardă tricoul. Luptă grea dar am zis că nu rămân degeaba în fundul gol dacă o las fără sutien și chiloți. La ultimele două păhărele, până mi-am dat seama că e remiză, regina deja adormise.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2022, grupul are 9.250 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus