16.09.2022
Ne făcusem un covor zburător de vise colorate și cu iubirea călătoream oriunde voiam. Prima molie nu am băgat-o în seamă, apoi am auzit tot mai mult ronțăitul acela și-am simțit cum persanul nostru se decolorează și se destramă. Te jucai nervos cu ciucurii uzați, când mi-ai propus să ne retragem fiecare în pătrățica lui originară. Eu am înnebunit de alb și negru când tu ai nechezat grăbit printre pionii unor amintiri punctate-n vechi și nou. Minciuna scârțâia în urma ta, puteai să îmi zici marț.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2022, grupul are 9.250 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus