17.09.2022
Aș fi vrut ca povestea mea cu îngeri să fie cea mai frumoasă dintre toate. Nu e. Așa c-am s-o zic iute, cum smulgi bandajul de pe-o rană sperând să doară mai puțin. Îngerul meu și-a purtat toate luptele ca soldații ăia ai lui Napoleon, de parc-avea-n raniță bastonul de mareșal. Unde dracu ați văzut voi mareșal să se vaite? Îngerul meu făcea chimioterapie. Lupta. Îngerul meu ne zâmbea, galben. Lupta. Îngerul meu mi-a lăsat ranița și așteaptă să lupt. Eu spun povești și-aștept să-mi crească aripi.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2022, grupul are 9.250 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus