Îmi tăiaseră aripile de la rădăcină și mă lăsaseră pe marginea drumului ca pe-o traseistă nedusă pe la biserică nici măcar o dată pe an. Doar bilețelul pe care mi l-au găsit în palmele mele mici și zgribulite fusese martor al masacrului ce avusese loc în Ceruri. "Tu ești Calea și ei te vor urma când Întunericul va pune stăpânire pe tot ce-nseamnă Om". Ea m-a iubit ca o mamă bună iar el era marinar și stătea mai mult plecat. Când am împlinit 18 ani, Septembrie era în flăcări. Mă cam mâncau omoplații la apus.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2022, grupul are 9.250 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).