19.09.2022
Era închisă în relația aia tâmpită, care mai exista doar din inerție, nu știa că există și altfel, nu avea ochi să vadă mai departe de ochelari de cal ai fricii, darămite să vadă că niște ochi mai albaștri ca marea la Cap Aurora o urmăreau tocmai pe ea. De fapt, îi zărise, o enervau teribil, nu avea voie să spere către apele lor limpezi. Însă, când au apărut într-un creier de dimineață, cu un trandafir în dinți, într-o recepție pustie a știut că albastru lor îi va veghea inima pentru totdeauna.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2022, grupul are 9.250 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus