În porii pielii stau îngropate secrete ale lumii. Piei, nălucă nevinovată și lasă-mă în mocirla păcatelor mele fără de număr. Respir grundul aerului ce încă se simte ca o cușcă, iar iubirea e doar un camuflaj pentru beția furiei. Deci, dacă mă iubești, risipește-te din viața mea, ascunde-te de mine în scorbura timpului, lăsându-mi, spânzurând de frigider, doar o schiță a inimii tale ca să îmi amintească că sunt o scârbă inumană capabilă de întuneric smolatic și de crime odioase. Dispari, iubito.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2022, grupul are 9.250 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).