25.09.2022
Toată viața ai fost un tăcut, un autodidact, acaparat doar de propriile acțiuni. Nu dădeai doi bani pe părerile altora. Te îndrăgosteai la fiece pas, de prima fustă care-ți ieșea în cale. Apoi uitai de familie. De ce te-oi fi iubit atât? Azi, privindu-te-n capelă, impasibil și rece, gândesc că îmi mai trebuiau 3 sicrie. În unul să îngrop tăcerea, în altul uitarea și în ultimul neiubirea. Zâmbesc. Știu că și pe lumea cealaltă, tăcut cum ești, te-ai îndrăgostit de vreo diavoliță și ne-ai uitat deja.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2022, grupul are 9.250 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus