26.09.2022
Am avut ghinionul să mă nasc prea târziu, când vacarmul pusese stăpânire peste timpanele muritorului de rând. Ai mei se certau mult din cauza neajunsurilor iar dacă îndrăzneai să te bagi între ei când se certau, ți-o luai de te întreba IML-ul ce număr avea tramvaiul care te-a lovit. Până într-o zi când tata a lovit-o pe mama. Am început să urlu. El o lovea și mai tare. Am urlat și mai mult. Pumn după pumn și am văzut-o cum cade. El a plecat. Eu deasupra ei, mami, mami. Dar mama a tăcut pentru totdeauna.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2022, grupul are 9.250 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus